VIDEO Cum e când natura cântă. Sunete din Pădurea Hoia şi Parcul Central din Cluj ajung muzică electronică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

József Iszlai e un muzician din Cluj care transformă sunetele naturii în muzică electronică. Foşnetul frunzelor, susurul apei şi crenguţe care se rup sunt „personaje“ într-o poveste urbană contemporană. A făcut înregistrări în Parcul Central, în Pădurea Hoia şi pe malurile Someşului Mic.

József Iszlai, un designer de sunet din Cluj, a transformat sunetele naturii în muzică electronică. Albumul care s-a născut din munca sa de luni bune va fi lansat vinerea ce vine, 19 mai, în locul de unde a început totul - Parcul Central. József şi echipa sa de la Our Enviroment Remix au înregistrat ore întregi sunetele naturii şi apoi le-au transpus într-un mod cu totul original pe note muzicale. Pentru tânărul artist, muzica e pretutindeni: în enervantul trafic ce acoperă sunetele naturii, în ritmul Someşului ce străbate Clujului, în frunzele şi crengile din misterioasa Pădure Hoia, în stropii de ploaie.

Ce azi e un album cu şapte piese – fiecare cu stilul şi personalitatea ei – a pornit de la o idee pusă pe hârtie şi susţinută financiar de un festival ce aduce comunitatea în inima verde a Clujului. Fondul Jazz in the Park care a crezut în proiectul lui Joszef şi i-a acordat 4.000 de euro. 

O scurtă prezentare video a proiectului:

Proiectul, mărturiseşte muzicianul, l-a ajutat ca şi experienţă de creaţie pentru că l-a făcut să se redefinească prin sunetele naturii. „M-a ajutat să pot să redefinesc şi să arăt muzica pe care o fac. E enorm de mult“, spune acesta. Albumul său va fi lansat în spaţiul din spatele Casino-ului, iar ca momentul să fie unul cât mai interesant şi interactiv participaţii vor primi nişte instrumente făcute din crenguţe pe care Joszef şi camarazii lui îi vor îmbia pe oameni să le folosească. Un fel de jam session. Între timp, pe un panou amplasat în parc vor rula imagini cu diverse forme care să-l poarte pe spectator cu gândul spre natura de unde a pornit albumul.

Experienţa de la Festivalui Jazz in The Park 2016

Povestea

Ideea proiectului a fost ceva natural, zice József. Drumul de la sunetele din natură la albumul pe care-l va lansa a fost o aventură, de la o sursă de sunet pe care a înregistrat-o cu un microfon, peste ea a pus efecte şi apoi s-a jucat cu sunetul încât toată experienţa asta l-a purtat pe el şi pe cei din proiect spre un peisaj sonor diferit, total diferit de sunetul originar. „Având experienţă în muzica electronică m-am gândit că ar fi interesant să compun doar înregistrând cu prieteni în parc sau în Pădurea Hoia“, afirmă József.

I s-a părut un experiment ce merită încercat: o poveste cu sunetele naturii puse pe muzică electronică. „Sunetele naturii devin o abstracţie, le aduc într-un context contemporan“, explică muzicianul. Se pricepe ca nimeni altul să construiască un fundal sonor. A absolvit acum 9 ani facultatea de film a Universităţii Sapientia din Cluj. 

image

József Iszlai la Jazz in The Park 2016 FOTO Festivalul Jazz in The Park

De atunci lucrează în lumea sunetelor, a creat fondul sonor la numeroase animaţii, a realizat o instalaţie de sunet pentru un proiect al Teatrului Naţional din Cluj. Compune şi muzică de film, de teatru. „Lucrând în acest domeniu, devii mai sensibili la sunetele care sunt în jurul tău“, spune tânărul. Când se plimbă prin parc e mai atent la detalii auditive pe care alţii le-ar ignora. Reflex profesional. „Şi în trafic este o dinamică aparte şi un ritm care îţi afectează şi subconştientul, şi te poate inspira“, adaugă el.

Ca producător de muzică e invitat la diverse evenimente, în cluburi, cafenele, dar are şi colaborări cu localuri din Cluj unde susţine reprezentanţii pe viu, neînregistrate, ale muzicii pe care o creează în studioul său de acasă. Un chill-out original, de relaxare.

Căutând sunetele din Pădurea Hoia

Experimentul a fost realizat de József alături de colegii din echipa Our Environment Remixed. Alături de József, Tamás Jeszenszky s-a ocupat înregistrări de sunet, Melinda Kádár a avut grijă de designul vizual, iar Levente Oláh-Badi a coordonat tot ce ţine de producţia video.

image

Înregistrările de sunet s-au făcut în Parcul Central, în Pădurea Hoia (foto mai sus, credit foto: arhiva Our Environment Remixed), cea despre care diverse publicaţii străine o plasează în top 10 cele mai bântuite locuri din lume, şi pe malul Someşului. Tot procesul a fost ceva spontan, ca o mini-expediţie în căutare de sunete. „A fost mai mult o aventură în natură, să auzim, să fim atenţi“, zice József.

Când a înregistrat Someşul Mic a prins şi sunetul traficului. Iniţial l-a deranjat, simţea nevoia să „purifice“ sunetul naturii de zgomotul oraşului, deşi ulterior şi-a dat seama că poate folosi asta în avantajul său şi că „atingerea“ urbană îi dă o nuanţă şi mai interesantă sunetului.

Albumul creat din muzica parcului, a pădurii şi a Someşului conţine cinci piese, fiecare cu stilul şi personalitatea proprie. „Folosindu-mă de sunetele naturale m-am gândit să fac un album electronic şi ar fi şi mai interesant dacă m-aş duce în direcţii total diferite“, spune artistul.

Vede muzica lui şi a echipei drept un experiment şi îşi doreşte ca lumea să-l înţeleagă şi să guste muzica lor. De aceea, albumul se găseşte gratuit în mediul online, pe Bandcamp şi Soundcloud.

Rezultatul i-a încântat şi pe cei de la Festivalul Jazz în The Park. Corina Brânduşan, PR-ul festivalului, spune că Our Environment Remixed e unul dintre cele trei proiecte finanţate prin Fondul Jazz in the Park din donaţiile făcute anul trecut de participanţii la festival: „Ne bucurăm că a atras atenţia acest proiect şi că i-a mobilizat pe oameni să doneze, să se implice. Scopul lui e să ne facă să (re)descoperim parcul şi muzica într-un mod în care nu am mai făcut-o până acum, să încurajeze creaţia şi arta experimentală. E un proiect inovator care se îmbină foarte bine cu ceea ce facem noi: invităm oamenii în parc să se bucure de muzică. De data asta vă invităm în parc să descoperiţi chiar muzica parcului, mixată într-un mod creativ“.

Cum sună o piesă de pe album

Mai puteţi citi:

La Cluj, iarba creşte în ritm de jazz. Despre cum 10 lei donaţi la un festival unesc o comunitate într-un stil autentic şi ajută artişti

Povestea primului festival de jazz făcut într-un parc din România, după model american şi australian 

FOTO Lecţii de viaţă de la copii. Ghibstock, „şcoala“ de voluntariat unde elevii devin adulţi 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite