Un start-up românesc reinventează turismul în pandemie: „În Roma avem un joc bazat pe cartea «Îngeri şi Demoni»”
0Questo, un start-up românesc, propune o alternativă sigură la tururile clasice de vizitare a oraşelor, care devin riscante în contextul pandemiei de COVID-19: explorarea urbană transformată într-o aventură, prin intermediul unei aplicaţii pe telefon.
„Oraşele sunt cele mai bune locuri de joacă din lume, dar majoritatea dintre noi ne jucăm în interior“, spune Alex Govoreanu, CEO şi cofondator al start-up-ului Questo, care şi-a propus să reinventeze modul în care vizităm cele mai frumoase capitale ale lumii. Ideea tinerilor de la Questo e simplă: imaginează-ţi că, în loc să bifezi cele zece obiective de neratat dintr-un oraş, eşti prins într-o aventură care combină experienţele dintr-un escape room în aer liber, o vânătoare de comori şi un tur în care afli poveşti şi legende urbane.
„În Roma avem un joc bazat pe cartea «Îngeri şi Demoni», de Dan Brown, în care trebuie să salvezi cardinalii răpiţi de Illuminati. În Paris avem un joc care te duce în cel mai romantic cartier din Franţa, Montmartre, unde trebuie să ajuţi un cuplu să se reîntâlnească după 20 de ani, timp în care vizitezi Bazilica Sacré-Cœur, Zidul Iubirii şi Moulin Rouge“, explică Alex. Pe lângă faptul că îţi oferă o experienţă inedită de a vizita oraşe, fiind tu însuţi protagonistul aventurii, Questo se potriveşte ca o mănuşă actualului context condiţionat de pandemia de COVID-19, care presupune evitarea aglomeraţiei, distanţarea socială şi evitarea spaţiilor publice închise.
Start-up-ul Questo, înfiinţat în 2017 de patru tineri din Bucureşti – Claudiu Petria, Alex Govoreanu, Lucian Gruia şi Tavi Angheluş –, a strâns 300.000 de euro pentru a ajuta turiştii să exploreze cele mai îndrăgite oraşe în tururi organizate sub formă de joc, numite quest-uri (în traducere din engleză, „căutare“).
Runda de investiţie va ajuta Questo să se extindă. Succesul operaţiunii de strângere de fonduri are legătură cu pandemia de COVID-19 şi cu noile condiţii, dar şi oportunităţi pe care aceasta le aduce.
„Faptul că oferim cele mai sigure tururi de pe piaţă a fost unul dintre factorii care au cântărit mult, alături de potenţialul nostru de a deveni cel mai mare creator de tururi din lume“, explică Alex Govoreanu.
În acest moment, turiştii pot merge în quest-uri în 70 de oraşe din toată lumea, însă tinerii antreprenori aspiră la mai mult: „Viziunea noastră este să creăm jocuri de explorare urbană în fiecare oraş din lume. Investiţia aceasta ne va ajuta să ajungem la peste 100 până la final de an“. Extinderea se va face atât în Europa, în mai multe oraşe din Germania, Franţa, Spania şi Italia, cât şi în Statele Unite, Australia şi Asia.
Questo combină experienţele dintr-un escape room în aer liber, o vânătoare de comori şi un tur. FOTO: Arhiva Questo
De patru ori ocolul pământului
Ideea aplicaţiei le-a venit după o experienţă trăită la Roma. „După mai multe zile de turism clasic, de-a lungul cărora am bifat tot ce trebuia, ne-am dat seama că, în rea-litate, n-am rămas cu mare lucru. Simţeam nevoia să explorăm şi o altă parte a oraşului, mai autentică. Şi atunci am apelat la gazda noastră, care ne-a îndrumat înspre un cartier mai puţin turistic al Romei. Atunci ne-am dat seama că şi alţii au avut o problemă similară. Prin urmare, ne-am apucat să cercetăm domeniul şi să căutăm o soluţie pentru a ajuta turiştii să exploreze oraşele, nu doar să bifeze obiective turistice“, povestea Alex în urmă cu trei ani, când s-a lansat aplicaţia. Atunci, Questo avea 7.000 de descărcări. Astăzi are mai mult de 100.000. „Peste 60.000 de oameni au terminat un joc de explorare urbană cu Questo, par-curgând peste 200.000 de kilometri, îndeajuns cât să înconjoare Planeta de patru ori.“
„Fiecare oraş are o temă căutată de turişti şi construim jocuri de explorare în jurul ei“, explică Alex criteriile după care sunt alese quest-urile. „De pildă, în Roma utilizatorii urmează indicii şi rezolvă puzzle-uri pentru a opri complotul Illuminati, în timp ce vizitează locurile care au apărut în filmul «Îngeri şi demoni», realizat după cartea omonimă a lui Dan Brown: Castelul Sant’Angelo, Fontana di Trevi, Chiesa Santa Maria della Vittoria, Piaţa San Pietro, Piaţa Navona.“ Turul are o lungime de cinci kilometri, o durată de trei ore şi costă 14,99 euro. Celelalte tururi din Roma sunt: „Roma bântuită“, „Cele şapte minuni ale Romei“ şi „Anticul cartier roşu al Romei“.
În Paris unul dintre tururi are ca subiect rezolvarea misterului uciderii
Mona Lisei şi te plimbă pe Rue des Chantres, la Notre Dame, Pont Neuf, Pont des Arts. Quest-ul durează peste o oră şi jumătate, are o lungime de trei kilometri şi costă 12,99 euro. Alte tururi din Paris sunt „Romantic Montmartre“, salvarea statuilor din Parcul Montsouris şi turul muzical Édith Piaf.
Turişti care explorează oraşul cu Questo. FOTO: Arhiva Questo
România bântuită
Şi în România poţi să porneşti în aventurile Questo în nu mai puţin de 12 oraşe . Cele mai multe tururi sunt disponibile în Bucureşti: trei tururi „Bucureştiul bântuit“ şi „Dracula în Bucureşti“. Există şi un traseu dedicat comunismului, „Tiranic“. „Vei afla despre comunism şi despre Nicolae Ceauşescu pe măsură ce vizitezi locuri emblematice şi ascunse, rămase din perioada comunistă“, se arată în descrierea quest-ului pe aplicaţie.
În Cluj-Napoca poţi merge în căutarea comorii regelui Matia sau te poţi aventura în „Clujul bântuit“. În Iaşi ai parte de două tururi „Iaşiul bântuit“ şi de o „Plimbare romantică prin Iaşi“. Alte oraşe care se găsesc pe harta Questo sunt Braşov, Sighişoara şi Sibiu.
„Pentru turişti, cele mai populare oraşe sunt Paris, Roma, Florenţa şi Viena. Pentru localnici, Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Braşov“, spune Alex.
Tururi urbane în siguranţă
Alex Govoreanu explică faptul că aplicaţia Questo permite realizarea de tururi urbane în perfectă siguranţă sanitară: ghidul turistic e înlocuit cu o aplicaţie şi ai nevoie doar de un telefon inteligent, tururile te duc pe rute mai puţin aglomerate şi sunt disponibile la orice oră îţi doreşti, fără să intri în contact cu grupuri mari de oameni. Questo va rămâne însă o opţiune şi pentru viitor, când pandemia de COVID-19 va trece şi lumea se va reîntoarce la normal. Căci asta crede Alex Govoreanu, că turismul cultural îşi va reveni:
„Pe termen scurt vom vedea o creştere a turismului domestic, cu oameni care-şi vor redescoperi ţările, pentru a evita să fie blocaţi în afară, în cazul unor noi restricţii. Pe termen mediu turiştii vor prinde curaj şi vor începe să viziteze mai mult şi ţările învecinate, pe continent, dar va exista o reticenţă pentru părăsirea continentului. Dar pe termen mediu şi lung vom vedea o reîntoarcere la normal şi o revenire a turismului intercontinental“.
Care sunt preferinţele turiştilor când vizitează o nouă destinaţie? Răspunde tot Alex: „Observăm un trend al vacanţelor do-it-yourself, în care turiştii îşi rezervă singuri transportul, cazarea şi tururile. Aceştia îşi doresc din ce în ce mai multă flexibilitate când vine vorba de experienţe şi tururi, iar Questo le oferă exact asta: posibilitatea de a explora oraşul la orice oră şi de a se opri când vor“.