Video Tradiții pascale din întreaga lume. Originea păgână a iepurașului de Paște VIDEO

0
Publicat:

Catolicii au obiceiuri și tradiții fascinante legate de sărbătoarea pascală. Pomul de Paște împodobit cu ouă, iepurașul de Paște, vânătoarea ouălor aduse de clopotele zburătoare ale bisericilor sunt doar câteva dintre acestea.

Procesiune din Săptămâna Mare în Magala, Spania. SURSA Pixabay
Procesiune din Săptămâna Mare în Magala, Spania. SURSA Pixabay

În zonele catolice din Germania, „Osterbaum“ (copacul de Paște) este foarte popular. Indiferent dacă se folosește un copac real sau ramuri tăiate dintr-un copac și aduse în casă, acești copaci sunt împodobiți cu ouă de Paște pictate. O tradiție similară este Osterkranz, sau coroana de Paște, care este decorată cu ouă colorate și atârnată de tavan.

Iepurele de Paști

Germania este, de asemenea, inițiatoarea tradiției iepurașului de Paște. Iepurașul aducător de ouă roșii simbolizează fertilitatea.

Prima apariție a iepurașului că simbol al Paștelui a avut loc în Germania, apărând menționat în cărți în jurul anului 1500, deși e probabil ca el să fie prezent de mai multă vreme în tradiția populară.

Germanii sunt, de altfel, primii care au inventat dulciurile în formă de iepurași, la 1800, din aluat și zahar. În aceeași perioada, în Franța și Germania au apărut și primele ouă din ciocolată, conform unei publicații religioase. 

Simbolul iepurelui provine încă din vremea festivalurilor păgâne dedicate zeiței Eastre.

Legenda spune că Eastre a găsit într-o iarnă o pasăre rănită pe câmp; pentru a o salva de la moarte, zeița a transformat-o într-o iepuroaică, aceasta păstrând însă capacitatea de a depune ouă. Pentru a-i mulțumi binefăcătoarei sale, iepuroaica decora ouăle făcute și i le dăruia zeiței. Din această legendă s-a născut și tradiția ca iepurașul să aducă daruri copiilor.

În America, aceasta tradiție a iepurașului de Paști, care aduce cadouri ouă vopsite copiilor cuminți, a fost adusa de emigranții germani.

Deși nu este un animal prea impresionant, iepurele este un mesager sacru al divinității în multe culturi.

Germanii împodobesc pomul de Paște cu ouă. FOTO: Pixabay
Germanii împodobesc pomul de Paște cu ouă. FOTO: Pixabay

În tradiția chineza, iepurele este o creatura care trăiește pe Lună, unde se ocupă cu măcinarea orezului, esența vieții.

Pentru budiști, iepurele este, de asemenea, o creatură selenară. Legenda spune că, neavand ce ofrandă să-i aducă zeității Indra, iepurele s-a gătit pe sine însuși în focul sacru și, ca răsplată, a fost așezat pe Lună, arată publicația citată.

Evenimentul de cel mai mare interes din Germania are loc o dată la 10 ani este sceneta „Patimilor de Paște” din Oberammergau. Tradiția a început cu aproape 400 de ani în urmă, în 1633. Ei au reprezentat procesul și moartea lui Hristos într-o piesă de 6 ore. Legenda spune că sătenii au promis că vor continua tradiția dacă Dumnezeu va scuti satul de ciumă. Decesele au încetat, relatează publicația Todayscatholic.

Iepurașul de Paște - o tradiție cu origini păgâne. FOTO: Pixabay
Iepurașul de Paște - o tradiție cu origini păgâne. FOTO: Pixabay

Spania - procesiuni de Sana Semana

În Spania, sărbătorile de Paște încep înainte de sărbătoarea propriu-zisă cu ceea ce se numește Semana Santa (Săptămâna Mare), cu un spectacol extraordinar. Paradele care datează de sute de ani au loc în Duminica Floriilor și pe tot parcursul săptămânii.

Catolicii construiesc „care alegorice” acoperite cu flori, lumânări și, cel mai important, o statuie elaborată fie a lui Isus, fie a Fecioarei Maria. Acestea sunt purtate pe spatele a zeci de bărbați (sau sunt montate pe care alegorice) și defilate prin anumite orașe din Spania.

La aceste procesiuni participă sute de oameni care poartă lumânări lungi și sunt îmbrăcați în mantii, adesea albe sau negre, cu pălării înalte cu vârf. Aceste costume cu glugă sunt vechi de sute de ani și reprezintă pocăința. Fețele penitenților sunt acoperite pentru a arăta doliu din cauza rușinii păcatului.

Italia

La fel ca în Spania, în Italia sunt organizate procesiuni solemne în Vinerea Mare sau Sâmbăta Mare, cu participanții costumați care poartă statui ale lui Isus și ale Mariei prin oraș. Unele orașe organizează în Vinerea Mare și scenete cu teme precum Patimile lui Hristos sau Calea Crucii.

Pâinea italiană de Paște este împletită cu trei fire pentru a reprezenta Sfânta Treime și e modelată ca o coroană de spini cu ouă colorate coapte în pâine. În unele zone din Italia, pâinea este coaptă în formă de porumbel care simbolizează speranța.

Multe dintre tradițiile care au apărut în Spania au fost duse în coloniile din America Centrală și America de Sud cu sute de ani în urmă. Procesiunile din Duminica Floriilor sunt tradiționale în unele orașe din Mexic, comemorând intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim. Orașul Iztapalapa deține una dintre cele mai mari scenete ale Patimilor, cunoscută sub numele de Via Crucis.

Europa de Est

În locuri precum Polonia, Slovacia și Ungaria, România, există tradiția de a așeza un coș plin cu anumite alimente la altarul bisericii pentru a fi binecuvântat. Fiecare produs alimentar are o semnificație în creștinism.

Unele dintre produse sunt untul, care simbolizează bunătatea lui Hristos; carnea, în orice varietate aleasă, ca simbol al generozității lui Dumnezeu; și, interesant, hreanul amestecat cu sfeclă rasă care reprezintă patimile și vărsarea de sânge a lui Hristos.

Aceste coșuri sunt de obicei acoperite cu o pânză elaborată, care să semene cu giulgiul de înmormântare al lui Hristos. Și, bineînțeles, ouăle fac parte din tradiția Paștelui ca semn al vieții noi, pictate cel mai elaborat în unele țări din Europa de Est precum România, se arată în Todayscatholic.

Catolicii francezi „vânează” ouă de Paște. FOTO: Pixabay
Catolicii francezi „vânează” ouă de Paște. FOTO: Pixabay

Irlanda

Irlanda organizează sărbători destul de discrete pentru Paște. Vinerea Mare este o zi solemnă în care ouăle sunt adunate, dar nu sunt mâncate. Pâinea este marcată cu o cruce atunci când este coaptă în Vinerea Mare. Catolicii participă la Liturghie în Duminica Paștelui, purtând de obicei haine noi, apoi se întorc la casele lor pentru o masă copioasă. Casele sunt, de asemenea, pregătite în avans pentru ca un preot să vină să le binecuvânteze în Duminica Paștelui.

Franţa

Dacă în Germania iepurașul de Paște este cel care livrează ouăle, în Franța ouăle sunt aruncate de clopotele zburătoare ale bisericilor în dimineața de Paște. Clopotele din bisericile franceze sunt reduse la tăcere în Joia Mare și se spune că „zboară” la Roma pentru a fi binecuvântate de Papă înainte de a suna Învierea în Duminica Paștelui.

Ouăle pe care se presupune că acele clopote le împrăștie în grădini de-a lungul zborului lor devin parte din vânătoarea tradițională de ouă de Paște a copiilor.

Și într-un oraș din Franța, Bessieres, tradiția de Paște în ultimii 40 de ani a fost să gătească cea mai mare omletă din lume folosind aproximativ 15.000 de ouă pentru a hrăni orașul.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite