Doi tineri români au dezvoltat un soft care poate controla roverele de pe Marte. „Toată lumea ar putea interacţiona cu un mediu aflat la distanţă mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri IT-işti din Cluj au realizat un software prin care pot fi controlaţi roboţii şi puşi să facă diverse munci chiar şi de la distanţe de mii de kilometri. Versiunea finală a programului va permite inclusiv controlul asupra roverele trimise în spaţiu.

Programul mai are însă şi alte aplicaţii. Astfel, cei care intenţionează să-şi ia roboţei, pot să-i testeze de la distanţă, prin intermediul tastaturii, înainte de a se decide dacă vor face achiziţia. 

Echipa este formată din doi membri, Alexandru But (foto stânga) şi Andrei Brumboiu (foto,dreapta) amândoi în vârstă de 29 de ani. Din echipă a mai făcut parte şi Dorin Creţu, care mai are şi o slujbă cu normă întreagă. Tinerii au anunţat că sunt dispuşi să coopteze noi membri în echipă, iar în prezent colaborează cu mai mulţi studenţi şi ingineri cu expertiză în programare şi electronică care, spun ei, i-au ajutat punctual.

image

Roboţii vor deveni mai accesibili

„Ideea de a controla roboţi de la distanţă a avut la bază intenţia noastră de a oferi posibilitatea utilizatorilor de tehnologie să acceseze diverse dispozitive ca pe un serviciu. Dacă privim lucrurile în acest mod, primul lucru care ne vine în minte este că un robot care în mod normal nu este accesibil din cauza preţului poate fi accesat mult mai ieftin. De asemenea, mai mulţi utilizatori vor putea folosi acelaşi dispozitiv şi toată lumea ar putea interacţiona mecanic cu un mediu care se află la distanţă mare, lucru care este cheia dezvoltării pe care o realizăm acum”, explică Alexandru But. 

Tinerii au început să lucreze la proiect încă de anul trecut, din luna aprilie, iar între timp au câştigat şi un premiu important în cadrul unui concurs de start-up organizat de antrepenori de succes din domeniul IT. 

„Am început să lucrăm activ la un serviciu web, accesibil din browser în luna aprilie, iar la mijlocul lui iunie, cu o primă versiune demonstrativă, am reuşit să câştigăm competiţia de proiecte „start-up” de la Techsylvania. De atunci am început să rafinăm ideea de bază şi modul în care o putem pune cel mai bine în practică, astfel încât să contribuie semnificativ la dezvoltarea modului în care noi intracţionăm cu lumea la nivel global. În viitorul apropiat vom lansa o nouă versiune a serviciului, mult îmbunătăţită şi uşor de utilizat atăt pentru cei care conectează roboţi, cât şi pentru cei care îi controlează, iar pe termen lung ne propunem să schimbăm modul în care oamenii înţeleg interacţiunea cu locuri aflate la mare distanţă, inclusiv pe alte corpuri cereşti”, a completat Alex.

Alte aplicaţii ale programului

Programul a fost testat pe roboţei educativi, care pot să le predea copiilor inclusiv noţiuni ce ţin de programare, dar şi pe roboţei agricoli, care sunt folosiţi în agricultură, şi pe roboţi care muncesc în diverse depozite. 

Cei doi IT-işti susţin că roboţeii pot să gestioneze mai eficient procesul de pregătire a pachetelor pentru clienţi sau pot să aducă într-o unitate de producţie materiile potrivite la punctul potrivit, fiind doar coordonaţi de către operatori umani. 

image

„Prin „robot” noi înţelegem orice dispozitiv interacţionează cu mediul şi aici intră şi binecunoscutul robot de bucătărie, dar şi roboţi avansaţi cu inteligenţă artificială care pot să ia anumite decizii pe cont propriu. Cu ajutorul serviciului Brainy Ant utlizatorul va putea da comenzi de pe calculator sau telefon către un astfel de dispozitiv conectat şi va vedea rezultatul printr-o conexiune video în timp real”, precizează Alex. 

Poate fi utilizat şi în misiunile de salvare

Aplicaţia se adresează deopotrivă persoanelor şi companiilor şi va fi accesibilă şi celor care nu au cunoştinţe în domeniu. În plus, prin intermediul acestui program, vor putea fi realizate controale medicale de bază la mare distanţă în doar câteva momente, pentru persoanele aflate în zone mai greu accesibile. Nu în ultimul rând, aplicaţia ar putea fi utilă şi în cazul accidentelor şi al calamităţilor, pentru că echipajele de intervenţie ar urma să aibă acces fizic şi vizual în zona de intervenţie.

„Pentru un om de rând, prima aplicaţie evidentă la care ne gândim este accesarea unei proprietăţi de la distanţă. De exemplu, pentru un locuitor în mediul urban, o mică grădină la ţară poate fi o sursă perfectă de fructe şi legume crescute aşa cum îşi doreşte, însă deplasarea constantă poate fi un mare impediment. Un serviciu care oferă posibilitatea conectării cu ajutorul unui „Farm Bot” şi a telefonului mobil câteva minute pe zi pentru a îngriji plantele este o solutie. Acelaşi lucru se poate întâmpla cu propria casă sau curte şi interacţiunea cu un animal de companie lăsat singur în timpul zilei sau în concediu, deshiderea uşii pentru curier la primirea unui pachet şi aşa mai departe. În cazul interacţiunii cu un magazin online, lucrurile pot să se schimbe semnificativ pentru că putem să manipulăm un produs înainte de a-l comanda. Un control medical de bază s-ar putea realiza la mare distanţă în câteva momente, pentru persoane aflate în zone greu accesibile, iar în cazul accidentelor şi al calamităţilor, echipajele de intervenţie vor avea acces fizic şi vizual în zona de intervenţie imediat după primirea apelului de urgenţă”, mai spune Alexandru But.

Versiunea finală va permite controlul navelor din cosmos

Versiunea finală a programului va permite inclusiv controlul asupra roverele trimise în spaţiu. Tehnologia ar putea fi utilizată şi în activităţile de minerit, după ce ţări precum SUA, Rusia, China sau Japonia au anunţat că vor să dezvolte proiecte prin care vor putea fi exploatate zăcămintele despre care se presupune că ar exista şi pe alte planete.

„Prima metodă în care se doreşte utilizarea roboţilor în spaţiu este mineritul. Există deja primele companii care investesc în cercetare în acest domeniu. Cu toţii ne dorim ca planeta pe care trăim să fie protejată şi folosirea de resurse aflate pe alte corpuri cereşti este o soluţie. De asemenea, aceşti roboţi vor putea fi folosiţi la explorare, pregătirea unor baze de cercetare sau la un moment dat turistice, pentru oamenii care vor vizita alte planete”, susţine iniţiatorul proiectului.

image

Poate fi aplicat şi în industria militară

Programul e compatibil şi pentru drone, dar şi ar putea fi utilizat şi în domeniul militar sau în cel al cercetării spaţiale. „Cu siguraţă un astfel de sistem are şi aplicaţii militare aşa cum are aplicaţii în orice alt domeniu. Sistemul aşa cum îl facem noi este o unealtă pe care utilizatorul decide cum şi unde o foloseşte”, conchide But.

Cei doi programatori vor pleca în SUA, în San Fracisco,  în luna februarie, unde urmează să discute cu reprezentanţii unor companii interesate de acest software. Cu acest prilej, tinerii îşi vor prezenta proiectul la Silicon Valley, unde se vor întâlni şi cu alţi investitori şi cu mai mulţi cercetători.

„În SUA vom pleca în luna februarie. Deplasarea este un rezultat direct al căştigării competiţiei „Start-Up Avalanche” din cadrul Techsylvania şi este finanţată de Arobs. Oamenii pe care îi vom întalni acolo sunt persoane din industrie sau care dezvoltă proiecte de cercetare în domeniu”, a încheiat Alex.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite