Cum a salvat o româncă zeci de orfani din Uganda. „Multă lume se simte cuprinsă de neputinţă“
0
Claudia Bauer Ölert s-a ambiţionat să-i ajute pe nişte copii africani, cărora le-a construit o casă, o şcoală, o grădină şi diverse ateliere. Românca a reuşit să-i implice în proiect şi pe alţi oameni din Europa şi SUA, dornici să le schimbe soarta micuţilor din Uganda.
Claudia Bauer Ölert s-a născut în Cluj, dar locuieşte de mult timp în Baia Mare, unde îşi administrează propria afacere. Acum câţiva ani, a hotărât să-şi dedice timpul liber voluntariatului şi să-i ajute pe oamenii fără adăpost. Însă, într-o zi de vară a anului 2018, activităţile ei aveau să vireze brusc şi neaşteptat către alte orizonturi. A fost abordată pe Facebook de tânărul James Samuel Menya, un african care scrisese despre situaţia teribilă în care se aflau copiii din Uganda: cerea un ajutor imediat pentru a-i putea hrăni.
„Postarea lui din august 2018 în care cerea disperat ajutor pentru hrana copiilor a mişcat ceva în mine şi m-a făcut să reacţionez. Eu sunt un om de acţiune, iar între a dori să faci un lucru şi a-l face efectiv e o diferenţă imensă“, spune Claudia.
L-a contactat şi a aflat că, internat cu malarie într-un spital din Uganda, James cerea cu ardoare ajutor pentru un grup de orfani, cărora spera să le poată asigura un viitor mai bun. Orfelinatul respectiv a fost înfiinţat în 2014, cu ajutorul unui pastor american, care între timp s-a pensionat. El a implicat şi o femeie din Marea Britanie, care a cumpărat terenul pentru casă şi a reuşit să facă fundaţia. Lor li s-a alăturat Claudia Bauer Ölert, care a colaborat foarte bine cu cei doi şi care a reuşit, ulterior, să aducă şi alţi sponsori care să se implice în cauza orfanilor ugandezi.
„O perioadă chiar am colaborat cu această doamnă din Anglia. Ea le plătea chiria şi eu mă ocupam de hrană şi de terminarea construcţiei. După ce copiii s-au mutat şi am găsit sponsori pentru a le plăti şcoala, doamna s-a retras. Există un trend de a opri ajutorul atunci când se îmbunătăţesc condiţiile de viaţă, pe considerentul că altul moare de foame. Astfel, rata de succes e scăzută, din păcate. În schimb, dacă reuşeşti să termini un proiect şi să-l faci sustenabil, devii credibil şi atragi mai mult ajutor. Multă lume se simte cuprinsă de neputinţă şi de disperare în relaţia cu sărăcia globală. Eu vreau să urmez politica paşilor mici, nu-mi propun să salvez toată Africa, dar am făcut primul pas, aşa cum zice Lao Tzu.“
Claudia şi ceilalţi voluntari le-au oferit cărţi copiilor şi au pus la punct o mică bibliotecă a orfelinatului. FOTO Arhivă personală
Shafik, Barrack, Désiré, Davis, Elisabeth şi Blessed
La început, românca a reuşit să atragă alţi oameni în acest proiect prin simple postări pe Facebook. Primii copii au fost preluaţi de familie şi de prieteni, dar valul de cereri s-a mărit după prima sa vizită în Uganda, atunci când toţi au fost convinşi că proiectele ei sunt reale, că banii primiţi sunt folosiţi pentru întreţinerea celor 21 de orfani, pentru plata şcolarizării lor şi pentru susţinerea orfelinatului.
„Cred că succesul meu se explică prin faptul că sunt concretă şi documentez totul. Eu nu postez despre copii africani anonimi, ci despre Shafik, Barrack, Désiré, Davis, Elisabeth şi Blessed. Cu nume, vârstă şi poveste. Informez periodic, la sfârşitul trimestrului trimit raportul şcolar al copilului şi confirmarea plăţii taxelor. Dacă sponsorul a trimis o maşinuţă, o păpuşă sau un tricou, le-a văzut în mâna copilului. Cred că aşa reuşesc să-i conving, fără să fac o propagandă agresivă.“
După ridicarea restricţiilor de circulaţie, James va începe să lucreze, iar românca îşi va redirija treptat ajutorul către şcoală. „Strădania mea a fost să investesc în undiţe şi cursuri de pescuit, nu să cumpăr peşte“, spune ea. Şi e fericită, cu adevărat. Ştie că James mai are nevoie de consiliere, dar e dornic să înveţe şi Claudia se simte mândră de el.
Efortul a peste o sută de sponsori
Între timp, Claudia Bauer Ölert a publicat şi o carte despre copii şi despre întreaga sa experienţă, „Mama Mzungu“, aşa cum o numesc micuţii africani. Marele ei pariu a fost câştigat. În scurt timp, orfelinatul se va autosusţine, moment din care sponsorii vor continua să investească şi în alte moduri în viaţa micii comunităţi africane.
„Avem 26 de sponsori pentru taxe şcolare în satul cu orfelinatul şi 109 în proiectul cu şcoala. Mulţi au preluat şi câte doi-trei copii. Sponsorii sunt majoritar români şi germani, dar avem şi americani, italieni şi români stabiliţi în Franţa, Spania, Austria, Canada, SUA şi Islanda. Avem şi susţinători care donează periodic. Inclusiv angajaţii mei fac o colectă de Crăciun. Iar unul dintre clienţi a donat nişte maşini de cusut pentru o mică secţie de croitorie, în timp ce Biserica «Filadelfia» din Baia Mare a organizat o strângere de fonduri. În perioada restricţiilor de circulaţie, situaţia în Uganda a fost dramatică şi am adunat peste 4.000 de euro pentru a ajuta cele două comunităţi cu mâncare“, povesteşte românca.
„Mama Mzungu, I love you!“
Însă până să ajungă aici, drumul a fost lung şi anevoios. Ca şi călătoria de la Cluj în Uganda. Acolo, ea i-a cunoscut personal pe copii şi s-a ales cu o poreclă dată din dragoste:„Mama Mzungu“. Şi n-a fost o singură dată, ci de trei ori – ultima oară chiar în această primăvară, când a luat cu ea şi patru dintre sponsori, trei dintre ei fiind clujeni.
Claudia şi micul Josh. FOTO Arhivă personală
„În martie 2019, am zburat singură cu Turkish Airlines, din Cluj via Istanbul-Kigali-Entebbe. În decembrie 2019, tot singură, dar cu plecare din Budapesta. Din păcate, soţul meu nu mă poate însoţi, are o problemă de sănătate şi nu suportă medicamentele antimalarie. În ultima călătorie, din martie 2020, m-au acompaniat trei sponsori români şi unul din Germania. Atât James, cât şi copiii m-au primit cu mare bucurie şi căldură, iar decizia mea de a locui cu ei un timp şi de a trăi viaţa lor i-a surprins. M-am simţit ca acasă cu ei, cu toate condiţiile submodeste, şi a fost extrem de important să-i pot cunoaşte şi înţelege mai bine. James şi copiii mai mari vorbesc engleza, iar din acest an au început şi cei mici să înveţe. M-am topit când micul Josh s-a instalat în faţa mea şi mi-a declarat: «Mama Mzungu, I love you!».“
Viitorul e în construcţie
După ce şi-a văzut visul împlinit şi a reuşit să strângă în jurul ei suficienţi sponsori pentru a le reda copiilor speranţa, românca se declară în continuare optimistă. Plănuieşte să ajungă din nou în Uganda în luna octombrie, pentru că numeroase alte proiecte încep să-şi facă loc, pentru a îmbunătăţi în timp viaţa micuţilor.
„Sania, domnişoara de 18 ani, urmează cursurile unei şcoli postliceale care o vor pregăti pentru meseria de asistentă medicală şi moaşă. Ea şi James se vor căsători după ce ea va termina şcoala, în 2022. O altă fetiţă, Sandra, e foarte inteligentă şi va studia cu siguranţă; sponsorul ei e soţul meu. Cel mai mare dintre băieţi, Eliasa, a început şcoala târziu, nu mai poate recupera. El are, în schimb, un simţ tehnic deosebit şi vom căuta un atelier de reparaţii auto dispus să-l primească ucenic. La şcoală, mă voi ocupa cu prioritate de o mică secţie de confecţii şi-mi doresc să pot să înfiinţez un mic atelier de tâmplărie pentru băieţi. Investiţia ar fi de circa 4.000-5.000 de dolari. O idee nouă e şi o mică manufactură de săpun. Pentru cei care au capacitatea de a merge la liceu, am promisiuni de colaborare de la un grup de americani dispuşi să completeze suma necesară. Rezolvăm situaţiile pe măsură ce apar, cum zic ei“, povesteşte românca
Vă mai recomandăm şi:
Medic român din Austria depistat cu COVID-19: „În lumea civilizată nu te internează obligatoriu“
Se încarcă comentariile...
