Ce se întâmplă dacă România nu ajunge la imunitatea de grup prin vaccinare. Scenariile experţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Însuşi Valeriu Gheorgiţă a decis să administreze vaccinulîin comuna natală FOTO: RO vaccinare
Însuşi Valeriu Gheorgiţă a decis să administreze vaccinulîin comuna natală FOTO: RO vaccinare

Autorităţile au anunţat lunile trecute că România ar trebui să ajungă la imunitatea colectivă împotriva Covid-19 la finele verii. Obiectivul e, însă, sub semnul întrebării, în condiţiile în care numărul celor care se vaccinează scade de la o zi la alta.

Entuziasmul din jurul vaccinării a scăzut vizibil în România, în ultimele zile, însă există şi voci care spun că ţara noastră poate atinge imunitatea de grup şi altfel. Asta pentru că, susţin unii experţi, la numărul celor vaccinaţi ar trebui adăugat şi cei care au trecut deja prin boală şi mai au anticorpi, deci astfel ar fi mai uşor de atins imunitatea colectivă. Alţi experţi spun, însă, că doar imunitatea dată de vaccin este relevantă. Aceştia din urmă atrag atenţia că suntem încă departe de atingerea pragului necesar, dat fiind că vaccinarea a încetinit brusc odată cu măsurile de relaxare a restricţiilor.

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiţă, este unul dintre cei care susţine prima variantă. Gheorghiţă crede că până la 45% dintre români ar putea fi imunizaţi în prezent, prin vaccinare sau prin boală. Însă suntem încă foarte departe de un prag de siguranţă, cât timp până duminică, 23 mai, conform datelor oficiale, doar 3.192.237 de români primiseră ambele doze, ceea ce înseamnă în jur de 15% dintr-o populaţie de peste 22 de milioane.

O variantă optimistă

Dacă afirmaţiile dr. Gheorghiţă sunt corecte, asta ar însemna că, măcar din punct de vedere teoretic, peste 25% din populaţia ţării a trecut prin boală şi are anticorpi activi. În total, în jur de 4,5 milioane de oameni. Cifrele oficiale arată, însă, că ar fi vorba de puţin peste un milion de români care au fost infectaţi, echivalentul a doar 5% din populaţia ţării. 

Însă nu doar Valeriu Gheorghiţă crede că numărul celor care au trecut prin boală este mult mai mare. În general experţii au căzut de acord în această privinţă, însă nimeni nu ştie care e cifra reală. Imunologul francez cu origine română, Mircea T. Sofonea, cercetător la Universitatea Montpellier, îi dă dreptate lui Gheorghiţă şi spune că un procent mult mai mare din populaţia României, şi nu numai, a ajuns să fie imunizată natural după ce oamenii au trecut prin boală.

mircea sofonea

Cercetător la Universitatea Montpellier, Mircea Sofonea trăieşte în Franţa de la vârsta de un an. FOTO Arhivă personală

„În toate ţările numărul celor infectaţi a fost de cel puţin trei-patru ori mai mare decât o arată cifrele, mergând – spun unii – până la de 20 de ori. Eu aş fi de acord cu prima variantă, cu toate că nu vom şti probabil niciodată cât de mulţi s-au îmbolnăvi, în realitate. Chiar şi în ţările în care s-a testat foarte mult nu au ajuns să fie testaţi toţi cei care au fost infectaţi. Trebuie să ţinem cont de faptul că cei mai mulţi dintre cei care au intrat în contact cu virusul au fost şi sunt asimptomatici şi atunci nu aveau cum să se testeze şi nici motive”, susţine Sofonea.

Cercetătorul e de acord cu ideea că se poate ajunge la imunitatea de grup chiar dacă nu se vor vaccina 60% dintre oameni. „Sigur că s-a vorbit enorm despre conceptul de imunitate de grup care s-ar obţine prin vaccinare. Dacă, să zicem, 20% dintre oameni s-au vaccinat, iar alţi 20% au trecut prin boală putem vorbi, cel puţin în principiu, că 40% dintre oameni sunt imunizaţi”, mai spune el.

Multe semne de întrebare

Ceva mai sceptic e expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheş. El este de acord cu faptul că cifrele oficiale ar putea să nu reflecte corect realitatea (din cauza lipsei de date, în special) şi că numărul celor care s-au îmbolnăvit este cu mult mai mare. În schimb, Cherecheş atrage atenţia că foarte mulţi dintre cei care au trecut prin boală şi-au pierdut deja imunitatea. 

Răzvan Cherecheş subliniază importanţa vaccinării şi e convins că aceasta e singura şansă pentru a reveni la viaţa normală. FOTO Arhivă personală

razvan chereches foto facebook

„La cei care au trecut prin boală, imunitatea ţine mai puţin, pare că undeva la şase luni. Mai mult, apar tot mai multe studii care spun că imunitatea celor care au trecut prin boală nu protejează de tulpinile care sunt mult mai diferite. În Brazilia, de exemplu, a început să crească numărul de cazuri, deşi aveau peste 70% din populaţie care trecuse prin infecţia cu tulpinile de anul trecut şi acum au început din nou să aibă cazuri cu tulpinile noi. Deci tot vaccinul e soluţia. Şi singura pentru revenirea la normalitate”, punctează Cherecheş.

El a insistat asupra necesităţii ca autorităţile să desfăşoare o amplă campanie de vaccinare şi a schiţat două scenarii – unul optimist, iar celălalt pesimist. „Dacă peste vara Guvernul se pregăteşte şi îşi face temele, putem spera ca în toamna-iarnă, sau primăvara lui 2022, să împingă măcar să depăşim un 60%. E varianta optimistă. Varianta pesimistă este că o să ne înecăm undeva la un 40% sau chiar mai jos şi nu o să reuşim să creştem nicicum. Şi atunci probabil cine o să mai vrea o să se vaccineze şi or să înceteze să mai raporteze numărul de cazuri. Inevitabil ar creşte riscul de tulpini noi şi s-ar amâna momentul în care am putea spera să ajungem la normalitate, poate cu încă un an”, a mai spus Cherecheş.

Vă mai recomandăm şi:

Cum a fost evitată „apocalipsa Covid-19“ după Paşte. Opinia unui epidemiolog de la Oxford despre poziţia Patriarhiei

Avertismentul unui expert după ridicarea restricţiilor şi pentru cei nevaccinaţi. „Riscăm să avem morţi altfel evitabile”

EXCLUSIV Când scăpăm de pandemie: prognozele a patru experţi de talie mondială

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite