Adela Zaharia, una dintre cele mai apreciate soprane din Europa: „Am fost în situaţia de a anula spectacole sau de a cânta «cu preţul vieţii»”
0
Una dintre cele mai apreciate voci din Europa, soprana Adela Zaharia a devenit celebră în întreaga lume după ce a câştigat concursul internaţional Operalia. Îşi desfăşoară activitatea în Germania, unde spune că există unul dintre cele mai bune sisteme din lume.
Soprana Adela Zaharia trăieşte de opt ani în Germania şi lucrează la Opera din Düsseldorf. Artista originară din Arad a debutat la Opera Naţională Română din Cluj, iar ascensiunea sa a fost spectaculoasă. În 2017, a câştigat celebra competiţie
Operalia şi a fost elogiată de Euronews, care a remarcat că românca este „adevărata revelaţie a competiţiei“, iar de curând a fost nominalizată la The International Opera Awards, categoria Young Singers. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Adela Zaharia vorbeşte despre parcursul său muzical, despre şansa pe care a avut-o să lucreze la Berlin după absolvire, precum şi despre colaborările cu nume sonore ale operei, precum Plácido Domingo.
„Weekend Adevărul“: Când aţi realizat că aveţi talent şi aţi decis să urmaţi o carieră muzicală?
Adela Zaharia: Talent muzical s-a văzut că am încă din copilărie. Aveam ureche muzicală şi mi-am dorit să încep clasa întâi la Şcoala de muzică din Arad. Am avut norocul ca părinţii mei să-mi susţină această dorinţă. Eu şi fraţii mei suntem prima generaţie de muzicieni din familie, deci pot spune că a apărut cam neaşteptat interesul nostru pentru muzică.
Aşadar, începând atât de devreme studiul muzicii, a fost un drum destul de firesc către o carieră în domeniu. Surpriza a venit din faptul că am urmat o carieră în canto, având în vedere că atenţia mea fusese îndreptată mai întâi spre pian şi apoi spre studii teoretice. Decizia clară însă pot spune că a venit după liceu, când am simţit că am găsit drumul pe care trebuie să stau şi pentru care trebuie să lupt.
Există un artist care v-a marcat în mod deosebit cariera?
Pot spune că anii de studiu iniţiali, la Arad, au fost foarte mult influenţaţi de Silvia Demian, directoarea liceului şi profesoară de teoria muzicii. Îmi plăcea atât din punct de vedere profesional – o profesoară exigentă, autoritară, dar care ştia cum să relaţioneze cu elevii ei, să-i motiveze şi să-i potenţeze –, cât şi din punct de vedere personal – o personalitate puternică, cu simţ al umorului dezvoltat, o femeie independentă care m-a inspirat şi susţinut mult.
Adela Zzaharia FOTO Klaudia Taday
Apoi am avut ocazia să-l aud des pe scena Filarmonicii Arad pe tenorul Marius Vlad Budoiu, care se prezenta mereu la superlativ şi cu care mi-am dorit mult să studiez – ceea ce s-a şi întâmplat mai târziu, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj. Marius a fost un adevărat mentor şi cred că toţi cei care am trecut prin mâna lui am fost foarte norocoşi. Pe lângă volumul enorm de informaţii primite şi de anii de formare a tehnicii vocale, ne-a inspirat un puternic simţ de etică profesională şi de traiectorie a dezvoltării. Tot la Cluj, de la începuturile studenţiei m-am bucurat de prezenţa în viaţa mea a doamnei Niculina Mirea, o excelentă soprană din garda veche a liricii româneşti, care, pe lângă îndrumarea profesională, a fost atât de caldă şi iubitoare cu elevele ei încât ne-a fost ca o mamă în oraşul adoptiv.
Germania, o şansă neaşteptată
Aţi debutat la Opera Naţională Română din Cluj, dar ulterior aţi plecat din ţară. Cum aţi ajuns în Germania şi ce v-a convins să vă stabiliţi acolo?
A fost un caz tipic de „omul potrivit la momentul potrivit“. Eram în ultimul an de studii de masterat la Cluj când am fost invitată să fac o audiţie la Deutsche Oper Berlin. Aşa că mă aflam la Berlin pentru audiţia respectivă când am primit un telefon de la impresarul cu care lucram în acea perioadă, care m-a întrebat dacă aş putea sa fiu într-o oră la Komische Oper Berlin, fiindcă sunt interesaţi şi ei să mă audă. Am sărit într-un taxi şi am cântat pe scena Komische Oper. Imediat mi-au oferit un contract de doi ani în studioul lor de operă, ceea ce era un pas intermediar ideal între studii şi a începe o carieră. Astfel, după terminarea studiilor la Cluj a început primul meu contract în Germania, după care lucrurile s-au legat, iar acum am domiciliul şi baza activităţii în Germania de opt ani.
Atunci aţi avut opţiuni şi în ţară?
Nu a fost alegerea mea să plec din România, dar nu aveam nicio şansă la un post într-un teatru de operă din ţară. Nu pot să spun că era o tendinţă din partea conducerii teatrelor de a încuraja tinerii cântăreţi. Acum situaţia s-a schimbat mult, iar noile conduceri par da o mai mare atenţie proaspeţilor absolvenţi, ceea ce mă bucură. La momentul respectiv, nu am stat să caut prea mult. Nu aveam conexiuni, nu aveam pe nimeni în spate care să-mi aştearnă drumul, situaţia nu era deloc încurajatoare. Aşa că atunci când mi s-a oferit primul contract, n-am stat pe gânduri, că nu-mi permiteam.
A fost dificil să vă acomodaţi într-o ţară străină?
Am fost foarte entuziasmată de mutarea în Germania. Eram foarte dornică să lucrez şi să învăţ. Eram îndrăgostită complet de Berlin, eram fericită că pot să locuiesc într-un oraş atât de special şi interesant. Acei doi ani de început la Berlin chiar au fost una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii mele. A ajutat enorm faptul că odatăcu mine a primit contract şi prietenul meu, tot solist de operă, aşa că am făcut mutarea împreună. În plus, domeniul nostru este internaţional.
Sunt teatre în Germania, şi nu puţine, în care cântăreţii germani sunt în minoritate, probabil din cauză că Germania are unul din cele mai sigure şi bine organizate sisteme, iar artişti din toată lumea îşi doresc sa locuiască şi să fie angajaţi aici. Deci nu m-am lovit de clişeele care circulă despre societatea germană. Am trăit şi trăiesc într-o societate diversă, complexă, internaţională, în care fiecare se străduieşte să contribuie cu ce are mai frumos şi mai folositor, savurând particularităţile şi farmecul fiecărei culturi.
Cu ce diferă opera germană de cea din România?
Există foarte mari diferenţe, care încep cu importanţa operei în societate. Germania are 83 de teatre de operă subvenţionate de stat. În comparaţie, România are vreo şapte, care se luptă constant cu ameninţări de tăieri de buget, suspendarea activităţii sau alte probleme. În Germania există o susţinere foarte mare pentru cultură din partea guvernului, care se oglindeşte şi în bugetele alocate. Iar pe lângă bugetele de stat, mai există şi tradiţia sponsorizărilor.
Aşadar, începând de aici, diferenţele sunt enorme. Pe lângă acest aspect, în Germania, a merge la operă, la teatru, la concerte este o parte normală a vieţii. Imaginaţi-vă că opera din Düsseldorf, unde am reşedinţa, are 260 de spectacole pe an – fără să iau în discuţie spectacolele de balet sau concertele de filarmonică. Dacă nu ar fi o parte atât de integrantă a societăţii, nu s-ar ajunge la aceste cifre. Există o mare atenţie pentru a ţine pasul cu societatea, pentru marketing, pentru educarea noilor generaţii de spectatori şi cred că este de admirat acest sistem.
Adela Zaharia FOTO Klaudia Taday
Pe lângă faptul că este cel mai solid de pe mapamond, permite şi performanţă la cel mai înalt nivel, dar şi asigurarea unei vieţi culturale în localităţi care nici nu v-ar trece prin cap că ar putea avea un teatru de operă. În felul acesta, normal că-ţi permiţi un repertoriu vast, producţii inovative, promovare şi marke-ting, planuri pe termen lung. În România cultura duce mereu o luptă pentru supravieţuire şi e mare păcat, fiindcă există un potenţial enorm.
Un premiu neaşteptat
Care a fost cel mai frumos moment al carierei?
Am avut multe momente speciale, memorabile. Debutul în opera „I Puritani“, debutul la Bayerische Staats-
oper cu „Lucia di Lammermoor“, „La Traviata“ în Los Angeles Opera şi multe altele. Dar probabil cel mai special moment a fost câştigarea concursului Operalia în 2017, fiindcă a venit ca o mare surpriză şi a încununat mulţi ani de muncă şi eforturi.
Dar cel mai delicat?
Momente neplăcute există din când în când: trebuie să joci cu un partener dificil sau într-o producţie incomodă sau în circumstanţe care nu-ţi permit să te bucuri de actul artistic. Însă toate acestea pălesc în comparaţie cu satisfacţiile. Un moment pe care l-aş putea menţiona a fost chiar la două luni după începerea primului contract la Berlin, când am căzut rău pe scenă, în timpul spectacolului. Mi-am dat seama cât de grav este când am observat că s-a oprit dirijorul, nu ştiau dacă trebuie să oprească spectacolul sau nu. I-am făcut semn să continue, am cântat spectacolul până la final şi abia la final, când a început sa dispară adrenalina, am început să simt durerea. Pe lângă multiple contuzii, mă alesesem şi cu două coaste rupte, aşa că au urmat patru săptămâni de recuperare.
Pentru că aţi menţionat Operalia, ce sentimente aţi trăit atunci când aţi aflat că sunteţi câştigătoare?
Hotărârea de a participa la concurs a venit din dorinţa de a duce activitatea şi cariera mea la nivelul următor. Simţeam în sfârşit că am ceva de arătat, că am învăţat să-mi cunosc vocea şi să o stăpânesc şi-mi doream să-mi extind puţin limitele activităţii. Chiar dacă activam deja de cinci ani în Germania, nu reuşisem să am acel breakthrough de care e nevoie pentru o carieră internaţională.
Şi cum mi-am dat seama că nu mă pot baza pe agenţia cu care lucram atunci pentru a crea această trecere la nivelul următor, am decis să particip la un concurs unde să mă prezint cât de bine posibil şi care să funcţioneze ca o audiţie pentru teatrele mari de operă din lume. Nu plănuisem să particip la Operalia neapărat, consideram că e un nivel prea înalt şi că nu aş avea nicio şansă. Însă din cauză că celelalte concursuri aveau loc în timpul stagiunii, când nu aveam timp să mă pregătesc, am ajuns la concluzia că pot participa doar la Operalia, care este organizat în perioada verii.
Şi aţi avut o surpriză plăcută.
Prima surpriză a venit când am fost anunţată că sunt între cei 40 de finalişti selectaţi pentru concurs din miile de aplicaţii. M-am pregătit foarte intens, am analizat în detaliu cu ce repertoriu ar fi mai bine să mă prezint, am învăţat din greşelile unora şi m-am inspirat din succesul altora. Iar cu aproximativ o lună şi jumătate înainte
de concurs, am început un antrenament intensiv: şase zile pe săptămână de coaching-uri cu profesoara mea de canto şi cu pianist. Nu am lăsat niciun detaliu la voia întâmplării. Ţinta pe care mi-o pusesem a fost să ajung până în semifinale, fiindcă acestea erau transmise live pe Internet. Aşa că vă daţi seama cât de mare a fost şocul când am auzit că sunt câştigătoarea concursului... A fost mai mult decât mi-aş fi imaginat vreodată!
A debutat la Cluj-Napoca
Adela Zaharia
Data şi locul naşterii:1987, Arad
A studiat la Colegiul de Artă „Sabin Drăgoi“ din Arad, apoi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca.
A debutat în 2010, la Opera Română din Cluj-Napoca, în rolul Gildei din „Rigoletto“.
Din 2012 până în 2014, a lucrat la Komische Oper Berlin. Din 2015, este membru al Deutsche Oper am Rhein, iar în decembrie 2017, a debutat la Opera de Stat din Bavaria, din München.
A câştigat Festivalul „Hariclea Darclée“ şi Concursul Internaţional de Voce în 2012. În 2017, a obţinut premiul întâi la concursul internaţional Operalia.
„Puţini oameni m-au încurajat aşa cum a făcut-o familia lui Plácido Domingo“
Recent aţi fost nominalizată la The International Opera Awards, categoria Young Singers. Cum aţi primit vestea?
Nominalizarea la Opera Awards a fost altă realizare neaşteptată, de care am aflat când am început să primesc mesaje de felicitare. Nu ştiam că sunt luată în considerare pentru aşa ceva şi nici nu mă aşteptam. Sincer, lumea aceasta a operei are o parte şi de show business din ce în ce mai prezentă şi nu doar calitatea profesională contează, din păcate. Din acest motiv sunt mereu plăcut surprinsă când primesc recunoaşteri de genul acesta, având în vedere că sunt în competiţie cu soliste care au adevărate maşinării de marketing în spate şi carierele le sunt sponsorizate sau susţinute, direct sau indirect, la un nivel greu de imaginat. Dar mă bucur pentru fiecare pas în faţă şi ştiu să apreciez fiecare mic succes care contribuie la clădirea carierei mele.
Unul dintre artiştii extraordinari cu care aţi colaborat a fost Plácido Domingo.
Am avut plăcerea de a colabora cu maestrul Domingo în repetate rânduri, după câştigarea concursului Operalia, şi am avut plăcerea de a-i cunoaşte întreaga familie şi de a petrece timp împreună. Soţia dânsului a semnat regia producţiei „La Traviata“ de la Los Angeles, în care am cântat, deci am lucrat două luni cu ea. Puţini oameni m-au încurajat şi potenţat de-a lungul carierei aşa cum a făcut-o familia Domingo.
Muzica de acasă
Ce operă vă place cel mai mult să cântaţi şi care vi se pare cea mai dificilă?
Cele mai mari satisfacţii mi le aduc operele „Lucia di Lammermoor“, de Donizetti, şi „La Traviata“, de Verdi, care sunt şi cele mai solicitante din repertoriul meu.
S-a discutat adesea despre bolile profesionale care îi afectează pe cântăreţi, iar mulţi artişti au dezvăluit că au probleme cu refluxul gastroesofagian. Cât de grave sunt aceste probleme şi în ce măsură vă afectează pe dumneavoastră?
Într-adevăr, e o problemă de sănătate ce afectează mulţi cântăreţi de operă. Din cauza efortului muscular constant la nivel de torso, se formează o hernie hiatală la gura stomacului, din cauza căreia acidul gastric nu mai rămâne blocat în stomac şi urcă prin esofag până la corzi şi laringe, iar, în cazuri mai grave, şi mai departe. E un subiect vast, nu are rost să intrăm acum în prea multe detalii. Însă pot să vă spun că poate crea probleme foarte grave, fiindcă arde corzile vocale.
Adela Zaharia FOTO: W Hosl
Eu am fost în situaţia de a anula spectacole din această cauză sau de a cânta „cu preţul vieţii“, cum spunem noi, deci nu e deloc de ignorat. În cazul meu e parte din disciplina pe care trebuie să o am ca să pot face performanţă. Aşadar, trebuie să iau mereu în considerare ce şi când mănânc pentru a evita problemele.
Ce alte genuri muzicale ascultaţi şi ce artişti vă plac?
Acasă ascult aproape exclusiv alte genuri de muzică decât operă. Am nevoie să-mi eliberez mintea, deoarece
opera înseamnă muncă şi activitate cerebrală intensă pentru mine. Sigur, ascult muzică simfonică şi mai ales repertoriul pentru pian. Dar în general optez pentru smooth jazz, clasicii jazzului, sau Adele, Sia, Ed Sheeran,
Robbie Williams şi mulţi alţii. Îmi place să mă informez despre ce apare nou pe piaţă, dar nu mulţi artişti ajung în playlist-ul permanent.
Optimismul în pandemie este în scădere
Unde este acum acasă pentru dumneavoastră? V-aţi vedea revenind vreodată în ţară definitiv?
Acum, acasă înseamnă Düsseldorf, Germania. La finalul acestui contract, în 2022, rămâne de văzut
încotro mă voi îndrepta. Mărturisesc că mi-ar face plăcere să locuiesc într-un climat mai blând, aproape de mare, deci mă atrag ţări ca Spania. Însă n-am luat încă o hotărâre.
Înainte de începerea pandemiei eram convinsă că în 2022 se va întâmpla mutarea înapoi în România, fiindcă o carieră de freelancer ar permite asta, însă situaţia din timpul pandemiei mă face să ezit. Din păcate, 2020 a scos la iveală cele mai mari probleme din societate şi sistemul românesc. E foarte trist ce se întâmplă şi sper ca, la un moment dat, să primească şi ţara noastră o şansă la un trai normal şi decent, cu lideri inteligenţi şi inspiraţi, care să lupte pentru un viitor cu adevărat mai bun.
Cum reuşiţi să treceţi prin perioada aceasta de pandemie? Cât de greu este pentru un artist?
Am încercat din răsputeri să fiu optimistă şi să am răbdare, însă încep să nu prea mai am resurse... A fost din ce în ce mai greu de la începutul pandemiei şi până acum şi nu prea îmi mai permit să fiu optimistă. Din martie şi până la finalul anului 2020 am pierdut aproximativ 35 de spectacole şi concerte şi mă aştept ca şirul anulărilor să nu se oprească aici. Cel mai greu a fost să stau departe de teatru atâtea luni. Bineînţeles că mi-a fost foarte dor să urc pe scenă, să împart momente speciale cu colegii şi cu publicul, să beneficiem de acel schimb cathartic de energie.
Însă cel mai mult mi-au lipsit rutina zilnică de antrenament – studiu, cum îl numim noi – şi repetiţiile. Fiindcă acolo se întâmplă evoluţia şi modelarea artistică. Lunile în care n-am avut acces la teatru nici pentru studiu individual au fost traumatice, ca şi când cineva mi-ar fi luat dreptul de a fi, de a trăi. Am avut marea şansă ca în lunile în care lumea părea să revină la normal să am diverse concerte, care m-au mai hrănit spiritual. Însă sunt departe de a fi eu însămi sau de a mă putea simţi împlinită.
Ce planuri aveţi pentru 2021?
În lumea noastră, a operei, anul 2021 e văzut cu mare scepticism. Chiar dacă s-a început vaccinarea, va dura probabil până către finalul anului ca să reintrăm cât de cât în normal. Asta înseamnă multe proiecte puse sub semnul întrebării. Eu am deja proiecte care trebuiau să se întâmple în aprilie 2021 şi care au fost anulate. Iar instituţiile care nu anulează încă, menţionează că trebuie să ne aşteptăm la orice şi să fim foarte flexibili, aşa cum am fost de la începerea pandemiei de altfel.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
