Tradiţii din Bărăgan. Ziua în care finii merg cu plocon la naşi, iar morţii se întorc acasă pentru a-şi proteja rudele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Bărăgan întâlnim o serie de obiceiuri  care constituie adevărate calendare populare care organizează viaţa ţăranilor până în cele mai mici amănunte: al agricultorului, al păstorului, al pescarului, al apicultorului.

Aceste calendare nu au fost scrise niciodată ci trăite, memorate şi transmise. În aceste calendare populare sunt încorporate calendarele astrologice, biologice, religioase şi sociale. Ele ţin seama de solstiţii şi echinocţii, dar şi de perioada de împerechere a oilor şi a lupilor, de înfloritul urzicilor, orăcăitul broaştelor şi multe altele, amestecându-le cu patimile lui Iisus, zilele sfinţilor şi ale morţilor, cu tot ce merită să fie ţinut şi respectat”, spun specialiştii în  etnografie şi folclor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa.

În multe sate din judeţul Călăraşi încă se respectă tradiţia ca a doua zi de Paşte, finii să meargă acasă la naşi pentru a petrece împreună şi a ciocni ouă. Gospodinele pregătesc un coş cu bunătăţi pentru a-l duce părinţilor spirituali. În funcţie de „pretenţiile“ naşilor, cadourilor pentru sărbătoarea Învierii Domnului pot fi tradiţionale şi mai puţin costisitoare sau speciale. „Din coş nu trebuie să lipsească o găină, o sticlă de vin, tortul, cozonacul şi ouăle roşii. În acest mod ne arătăm respectul faţă de cei care au fost alături de noi în ziua sfântă a cununiei”, povesteşte Vasilica Roman, 30 de ani, din comuna Independenţa.

Uşile Raiului sunt deschise

Tot în popor există credinţa că cine moare în ziua de Paşte sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închise. Tot aşa, cel ce se naşte în această zi va avea noroc toată viaţa.

Se spune că de Paşte cerurile se deschid, iar sufletele celor morţi se întorc acasă pentru a-şi proteja rudele. De asemenea, există credinţa că cei ce mor în duminica Paştelui sunt „scutiţi” de Judecata de Apoi, iar sufletele lor ajung direct în Rai. Copiii născuţi de Paşte sunt binecuvântaţi şi vor avea o viaţă luminată şi plină de noroc. Lumânarea cu care s-a luat Lumină de la biserică în noaptea Învierii trebuie păstrată şi aprinsă în timpul furtunii sau a altor calamităţi. Despre cei care ciocnesc ouăle de Paşte se spune că se vor întâlni pe lumea cealaltă. Este interzis să vopseşti ouă în ziua de Paşte pentru că astfel atragi bolile asupra ta.

Vă recomandăm şi:

Credinţe şi superstiţii în Săptămâna Patimilor: Ce să faci în Marţea cea Mare ca să nu sărăceşti şi să nu sece grânele

Credinţe populare. Ce să faci în ziua de Florii ca să ai spor şi viaţa liniştită

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite