Poliţistul care a trecut de cealaltă parte a baricadei. Fostul comandant al Poliţiei Municipale Călăraşi, prins într-o reţea ilegală cu alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul şef al Poliţiei Municipale Călăraşi, în perioada 1986-1994 a fost arestat preventiv în 2010 FOTO Observator de Călăraşi
Fostul şef al Poliţiei Municipale Călăraşi, în perioada 1986-1994 a fost arestat preventiv în 2010 FOTO Observator de Călăraşi

Deşi este cotat ca unul dintre cei mai buni poliţişti din oraş, activând peste 25 de ani în structurile Ministerului de Interne, fostul colonel Dan Burducea a fost anchetat la sfârşitul anului 2010 pentru afaceri ilegale cu alcool.


Băuturile procesate nu erau distribuite şi în alte judeţe din ţară, astfel că anchetatorii au afirmat la acea dată că fostul şef al Poliţiei Municipale Călăraşi, în perioada 1986-1994, nu făcea parte dintr-o reţea cu ramificaţii naţioanle.
 Afacerea se „învârtea“ pe ruta Călăraşi-Bucureşti. „Din cercetările efectuate până în prezent, nu putem să afirmăm că făcea parte dintr-o reţea extraordinară, una care acţiona la nivel naţional. De asemenea, nu avem indicii prin care să spunem că Dan Burducea era coordonatorul grupului. Un lucru este cert, operaţiunile erau ilegale“, declara în 2010, procurorul Xenofonte Purcărea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

Dosarul, preluat de DIICOT

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a solicitat judecătorilor arestarea preventivă a lui Teodor Lucian Rogojinaru, Petrică Tudor şi a lui Dan Burducea, acuzându-i de operaţiuni ilicite cu produse din alcool, în perioada iulie-septembrie 2010. La 2 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a solicitat judecătorilor arestarea preventivă a lui Teodor Lucian Rogojinaru, Petrică Tudor şi a lui Dan Burducea, acuzându-i de operaţiuni ilicite cu produse din alcool.

image

O parte din marfa confiscată de Poliţia de Frontieră pe 25 septembrie 2010 FOTO Poliţia de Frontieră Călăraşi

La puţin timp, dosarul a fost preluat de Biroul Teritorial Călăraşi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism( DIICOT), deoarece existau indicii că fostul poliţist ar fi făcut parte dintr-un grup organizat. După câteba luni de arest, pe 14 ianuarie 2011, Burducea a fost pus provizoriu în libertate.

Ruta Călăraşi-Bucureşti

În timpul verificărilor, anchetatorii au descoperit că reţeaua din care făcea parte fostul comisar Burducea acţiona în jurul judeţului, băuturile spirtoase fiind comercializate pe ruta Călăraşi-Bucureşti.
Pentru faptele constatate, propunerea Parchetului a fost însuşită de judecători care au dispus prins încheierea de şedinţă nr. 7498/202/2010 arestarea preventivă a fostului poliţist şi a celorlalte două persoane de la firma din Bucureşti prin care se vindea alcoolul. „Arestarea preventivă pentru 29 de zile s-a făcut începând cu data de 3 noiembrie 2010, avându-se în vedere faptul că la 2 noiembrie 2010 au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către Poliţia de Frontieră“, anunţa Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

90 de poliţişti la descinderi

Peste 90 de poliţişti, alături de comisari ai Gărzii Financiare au desfăşurat, simultan, şapte descinderi la locuinţele membrilor reţelei şi la mai multe firme împlicate în traficul de alcool. Pe 25 septembrie 2010, oamenii legii au confiscat peste 3.000 de litri de alcool procesat care urma să ajungă în magazine şi pentru care nu fuseseră repectate prevederile legale. Reţeaua fusese monitorizată timp de patru luni, în cadrul operaţiunii „Acciza“, iar pagubă adusă bugetului de stat se ridică la aproximativ 400.000 de euro.

Dan Burducea (60 ani la acea dată), din Călăraşi, şi Mihai Viţă (55 de ani), din comuna Grădiştea,  fost poliţist, pensionat în anul 2007, au fost prinşi în timp ce încercau să depoziteze la o societate comercială din municipiul Călăraşi 3.000 de litri de alcool prelucrat pentru care nu aveau acte. Dan Burducea a fost şeful Poliţiei Municipale şi s-a ocupat o vreme şi de Investigaţii Criminale, ieşind la pensie în 2005.

Modul de operare

Băuturile, spun anchetatorii, erau furnizate de o fabricuţă din Bucureşti care producea alcool legal, dar numai la comandă. Reţeaua din care făcea parte Burducea se aproviziona de aici. Fabricuţa transforma băuturile spirtoase din alcool pur şi le ambala în PET-uri de 2 şi 5 litri, cu etichete. Burducea nu avea documente justificative la marfă, iar sticlele erau vândute la cârciumile şi magazinele de pe raza judeţului.

Vă recomandăm şi:

Poliţia Iaşi, ruşinea României la dosare cu autor necunoscut: locul I la violuri, furturi, tâlhării şi înşelăciuni. Cazuri terifiante: „Mi-au rupt mandibula în două locuri”

Cum a ajuns Ardealul „să bată“ Moldova la crime nesoluţionate. CAMPANIE „Adevărul“ - România infractorilor necunoscuţi

CAMPANIE „Adevărul” - România infractorilor necunoscuţi: 600.000 de dosare de crime, violuri şi furturi, ascunse în sertarele Sistemului

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite