FOTO Mănăstirea-fortăreaţă de la Plătăreşti. Povestea lăcaşului de cult în care a funcţionat o închisoare de femei şi un spital pentru alienaţii mintal

Cu o istorie impresionantă, devastat în repetate rânduri, lăcaşul de cult s-a încăpăţânat să dureze de-a lungul veacurilor. Un astfel de loc, încărcat de istorie, dar şi de suferinţă merită văzut. Mănăstirea se află la aproximativ 20 de kilometri de Capitală, pe drumul spre Olteniţa.

Potrivit Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, referitor la întemeierea mânăstirii există mai multe ipoteze. Prima ar fi că Matei Basarab a ridicat-o pentru pomenirea celor căzuţi în lupta de la Nenişor (în prezent  Armăşeşti) împotriva lui Vasile Lupu. După altă versiune, mănăstirea a fost ridicată în amintirea unei lupte cu tătarii veniţi să ajute pe Radu Iliaş, pretendent la domnie, în anul 1632.

Stejarul lângă care s-a odihnit domnitorul

În tradiţia populară se regăsesc elemente legate de acele evenimente: lacul din apropierea mânăstirii numit al tătarului şi stejarul lângă care s-ar fi odihnit după luptă domnitorul Matei Basarab. Biserica şi ulterior satul Plătăreşti îşi trag numele de la primul egumen grec al mănăstirii, Plastara. De asemenea satul vecin, Podul Pitarului, aminteşte de unul dintre ispravnicii ctitoriei, menţionat în textul pisaniei, Mitrea Pitarul.
 
Plan strategic de fortificare a câmpiei   

Prima versiune aspra întemeierii este mai veridică, ţinând seama de data ctitoriei, 1640, la scurtă vreme de la victoria de la Nenişor, cât şi de relatarea lui Paul de Alep, ce a vizitat mânăstirea în 1657, şi care, printre altele aminteşte de hramul mânăstirii, Sfântul Mercurie, sfânt militar căruia i se aduce laudă pentru biruinţă. “Aşezarea mânăstirii la sud de Bucureşti se integrează nu numai unui program cultural, dar şi unui plan strategic. La începutul domniei sale probabil la dorinţa Porţii Otomane, Matei Basarab nu a părăsit Bucureştii, ulterior însă şi-a schimbat reşedinţa la Târgovişte.

Oraşul Bucureşti, devenit mare centru meşteşugăresc, era, din punctul de vedere al turcilor, o cetate de scaun mai uşor de supravegheat. Pentru a fortifica această zonă de câmpie deschisă atât de des cotropită (la sud de turci, iar la nord-est de tătari) Matei Basarab a întărit vechile lăcaşuri şi curţi boiereşti, presărând ţinutul cu noi biserici de mânăstire închinate unor sfinţi militari sau sfinţilor arhangheli”, precizează Episcopia.

Regiunea, întărită ca o cetate

Regiunea putea fi supravegheată în nord de la Mănăstirea Căldăruşani (1637), întărită ca o cetate sau de la Mănăstirea Gherghiţa (1641), unde se păstra permanent o garnizoană. În 1640, voievodul reclădeşte cetatea Giurgiului, iar între anii 1646-1648, Doamna Elina ctitoreşte Mânăstirea Negoieşti, din judeţul Călăraşi, înconjurată cu ziduri de apărare şi având un turn-clopotniţă de unde se putea supraveghea ţinutul mlăştinos al Mostiştei şi confluenţa Argeşului cu Dunărea.
 
Înzestrată cu moşii şi devastată

Mănăstirea este înzestrată de domnitorul Matei Basarab şi de boieri cu moşii, pădure şi familii de robi, însă este devastată în repetate rânduri. Potrivit istoricilor, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în clădirile mânăstirii îşi aveau sediul trupele austriece şi apoi trupele ruse angajate în luptele pentru ocuparea cetăţilor turceşti de la sud de Dunăre.
 
Arhiva, pusă pe foc

La începutul secolului al XIX-lea, o regăsim funcţionând ca mănăstire, biserica însă fiind lipsită de turle (căzute probabil la cutremurul din 1802), acoperită cu şindrilă  şi chiliile în mare parte stricate, având nevoie de reparaţii capitale. În 1836, mânăstirea este preluată de Departamentul Credinţei care o transformă în închisoare de femei, stare ce durează până în anul 1844, când averea mănăstirii este transferată Mitropoliei Ţării Româneşti. Mănăstirea a fost sub autoritatea Mitropoliei Ungrovlahiei până în 1863, când, în urma secularizării averilor mânăstireşti, a fost transferată statului funcţionând doar ca biserică de parohie.
 
Ateliere de lumânări

În timpul primului război mondial, biserica a fost transformată în depozit de alimente. Trupele de ocupaţie bulgare şi germane au distrus cea mai mare parte a bunurilor, iar arhiva mânăstirii a fost pusă pe foc. În perioada interbelică au loc lucrări de consolidare în urma unui recent cutremur şi de modificare a ferestrelor.
      În anul 1930, patriarhul Miron Cristea redeschide mânăstirea, înfiinţând aici atelierele de lumânări ale Patriarhiei.
      Între anii 1960 şi 1989, în timpul regimului comunist, mănăstirea este transformată în spital de alienaţi mintal, sfântul lăcaş fiind delimitat de restul ansamblului printr-un gard de plăci de beton şi rămânând biserică de parohie.
      
Restaurare

Din anul 1985 se lucrează la studiul istoric şi proiectul de restaurare a bisericii de către o echipă a Ministerului Culturii condusă de arhitectul Mihai Opreanu. Execuţia durează din 1991-1992 până în 1997.      Mănăstirea este  reînfiinţată în anul 2000 ca mănăstire de maici, schimbându-i-se alternativ destinaţia (în 2004 devenind de călugări, iar în prezent de maici) şi se încep demersurile pentru aprobarea restaurării corpurilor de chilii şi pentru retrocedarea terenurilor mănăstirii. Restaurarea începe abia în anul 2007 cu corpul de nord, al doilea ca valoare istorică după Casa Domnească, urmând a fi finalizat până la sfârşitul anului 2008.

Lăcaşul de cult are tradiţie bizantină

În ansamblu biserica are proporţii robuste, înscriindu-se într-o tipologie de influenţă sârbească, apropiată, prin proporţionarea şi compoziţia volumelor, de tradiţia bizantină. După Nicolae Ghica-Budeşti, biserica din Plătăreşti se înscrie într-o serie de ctitorii care încep cu Dealu (1502) şi din care mai fac parte: Bucovăţ (1570), Tutana (1589), Arnota (1633), Brebu (1650), Gura Motrului (1653), Clocociov. Zidurile bisericii au o grosime de aproximativ un metru, fapt ce le-a făcut să supravieţuiască diferitelor cutremure.

Pictura, document istoric

Pictura interioară a bisericii datează din 1649, an consemnat pe un filacteriu aflat în portretul egumenului Vasile din pronaos. Pictura originală  s-a păstrat însă numai în pronaos, iar în restul bisericii este realizată din nou în 1990, fiind însă de un slab nivel tehnic şi artistic. Pictura din pronaos este unul dintre rarele exemple de pictură de la jumătatea sec. al XVII-lea din Ţara Românească. Superioară decorurilor din Arnota şi Plumbuita, pictura bisericii din Plătăreşti rămâne un document istoric şi o mărturie a amurgului tradiţiei artistice a Ţării Româneşti. În arhiva bisericii nu  s-a păstrat nici un document mai vechi în legătură cu mânăstirea Plătăreşti. Se păstrează însă 10 minee cu litere greceşti, tipărite la Constantinopol, în 1843, un Triod cu litere greceşti tipărit la Veneţia în anul 1839, de asemenea un Penticostar din 1820, o Cazanie, un Tipic, un Octoih şi 11 Minee, toate scrise cu litere chirilice, în prezent aflate la Muzeul de Istorie din Slobozia.

120.000 de lei pentru lucrări

În luna aprilie 2013, mănăstirea Plătăreşti a fost resfinţită de episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, preasfinţitul Vincenţiu, însoţit de un sobor de preoţi. Eforturile şi munca depusă în ultimii ani pentru repunerea acestui obiectiv de cultură în galeria celor mai importante monumente din ţară s-au concretizat în lucrări de restaurare şi amenajare interioară. Consiliul Judeţean Călăraşi a alocat 120.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor, demarcate în 2012.
 

Citeşte şi: FOTO Biserica Măgureni de la Săruleşti, mărturia dezastrului comunist. Cum au dispărut sub ape mai multe sate la construirea canalului Dunăre-Bucureşti

Citeşte şi:  Nepăsare. Biserica de pe moşia Gerassy, construcţie în stil bizantin, lăsată în paragină

Citeşte şi: FOTO Casa primului realizator de film românesc, bijuterie arhitectonică a Bărăganului