Cuvântul Preasfinţitului Vincenţiu către credincioşi cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului
0
Iubitului meu cler şi popor, har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări !
Dreptmăritori creştini,
Sfânta Scriptură a Noului Testament se deschide cu Evanghelia după Matei, prima din cele patru evanghelii canonice, scrisă în limba aramaică, în jurul anului 50, pentru creştinii proveniţi dintre iudeii din Palestina. Această versiune aramaică nu a ajuns până la noi, iar după anul 70, Sfântul Matei s-a văzut nevoit să o rescrie în limba greacă, limba internaţională a vremii, în care circula toată cultura imperiului roman. Sfântul evanghelist Matei a trebuit să răspundă creştinilor din primele generaţii la o serie de întrebări: „Cine este Iisus Hristos?“, „Care este originea Sa?“, „De unde vine El?“, „Unde S-a născut?“. De aceea, Sfântul evanghelist Matei, în prima pagină a Evangheliei sale, ne oferă câteva răspunsuri la aceste nedumeriri. Numai că, pentru cititorul de astăzi al Evangheliei după Matei, lectura primului capitol poate fi descurajatoare şi obositoare, având în vedere faptul că este alcătuit dintr-o înşiruire de 42 de nume, însemnând tot atâtea generaţii de strămoşi pământeşti ai lui Iisus.
Aceastã înşiruire pare şi mai greoaie datorită modului în care se prezintă: cutare s-a născut din cutare, din cutare s-a născut cutare, şi aşa sunt înşirate 42 de nume fără nicio explicaţie care sã ne lămurească. Însă o lectură atentă a textului Sfintei Evanghelii ne descoperă intenţia evanghelistului de a ne prezenta în acest prim capitol al scrierii sale (Matei 1, 1-25) un adevãr de credinţă, şi anume: „Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat“. În prima parte a capitolului ne prezintă „Genealogia lui Iisus“ (Matei 1, 1-17), vrând să arate prin aceasta originea Sa omenească, ca Fiu al casei regale a lui David, iar, în partea a doua a capitolului întâi (Matei 1, 18-25), originea Sa divinã, ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, prin puterea Duhului Sfânt din Fecioara Maria. Acest prim capitol, aşadar, ni se prezintă ca o icoană alcătuită din două părţi legate una de alta, pe care sunt zugrăvite, pe de o parte, numeroasele figuri şi evenimente ale arborelui Său genealogic, iar, pe de alta, taina naşterii lui Hristos în Betleem, „casa pâinii“. Taina venirii lui Hristos este taina pâinii euharistice. Betleem, „casa pâinii“, arată că încă de la prima venire a lui Hristos s-a vădit Darul pe care Cel născut îl pregăteşte pentru ai săi; nu numai venirea, ci şi mântuirea; nu numai mântuirea, ci şi împărtăşirea de El, în pâinea euharistică a călătoriei până la a doua venire.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Sfântul Evanghelist Matei ne prezintă arborele genealogic al lui Iisus, vrând să arate prin acesta că Cel a Cărui naştere urmează să o relateze nu era un oarecine, ci era un urmaş, pe linie omenească, al regelui David. Să nu uităm că în lumea antică lista propriilor strămoşi era foarte importantă, deoarece ţinea loc de „stare civilă“. Ca să-şi cunoască propria identitate, propriile rădăcini, ca să poată trăi şi ocupa un loc în societate, era nevoie ca fiecare persoană importantă să aibă genealogia personală. Ţineau loc de certificat de naştere, de aceea evanghelistul Matei vrea să ne ofere prin genealogia lui Iisus „Certificatul Său de naştere“. În genealogia lui Iisus este sintetizată întreaga istorie a poporului lui Dumnezeu, de la Avraam la David şi până la întruparea lui Hristos.
A arătat din om în om că de la Avraam la David au fost 14 generaţii, de la David până la exilul babilonian alte 14 generaţii şi de la întoarcerea din robia babilonică până la naşterea lui Hristos alte 14 generaţii. O istorie marcată de trei perioade a câte 14 generaţii, de o simetrie perfectă pentru a arăta că ea se află sub călăuzirea Preasfintei Treimi, şi că nimic în lume nu este întâmplător, ci totul are un sens profund, tainic cunoscut de Dumnezeu şi dezvăluit oamenilor atât cât au nevoie să cunoască pentru mântuirea lor. Există însă şi o curiozitate în genealogia lui Matei, dacă o comparăm cu alte genealogii prezente în Scriptura Vechiului Testament, care, de obicei, încep prin menţionarea mpe primul loc a personalităţii celei mai importante; evanghelistul Matei îl plasează pe Iisus pe ultimul loc, pentru a arăta că totul converge spre El: centrul timpului şi al istoriei. În El se desăvârşeşte planul lui Dumnezeu, prin întruparea Lui în istoria umanităţii, şi, în particular, în istoria poporului Israel. Iisus este, astfel, prezentat în primul rând ca fiind legat de patriarhul Avraam, adică de făgăduinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta pe fiecare om care crede, iar, în al doilea rând, de regele David, căruia Dumnezeu i-a făgăduit o împărăţie care nu va avea sfârşit.
Genealogia alcătuită de Sfântul Matei cuprinde aşadar trei serii de paisprezece nume, şi acest lucru ni-l spune evanghelistul însuşi, fără să stăm noi să le numărăm; paisprezece, adică 7x2, este numărul lui David, deoarece este cuprins în literele ebraice ale numelui regelui David. Istoria ni se înfăţişează astfel, în lumina acestei genealogii, ca o serie armonioasă de evenimente şi nu ca un haos lipsit de sens: lista neamului lui Iisus Hristos ni se prezintă ca să descoperim armonia unei istorii a mântuirii, care nu este cea a haosului, relativismuluişi laicismului, a imoralităţii şi răutăţilor de tot felul.
Dreptmăritori creştini,
Această genealogie a strămoşilor lui Iisus ne mai surprinde şi prin menţionarea a cinci femei: Tamara, Rahav, Rut, Batşeba şi Fecioara Maria, într-o istorie
care cel mai adesea era rezervată bărbaţilor. Iar aceste femei nu sunt menţionate deloc la întâmplare. Tamara, o femeie arameeancã (cf. Fac 38, 1-30); Rahav era de neam canaanit (cf. Ios 2, 1; 6, 22-23); Rut nu era nici ea de neam israelit, era o moabiteancă, pe care Biblia o laudă pentru fidelitatea
ei faţă de soacra sa, după moartea soţului ei, ceea ce înseamnă,implicit, fidelitatea faţă de poporul lui Dumnezeu (cf. Rut 1, 15-17); iar „femeia lui Urie“, adică Batşeba, era de neam hitit,ca şi primul ei soţ, Urie (cf. II Regi 11, 3). Menţionându-le pe aceste patru femei în linia genealogică a lui Iisus, Sfântul Matei relevă adevărul că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru toţi oamenii, nu numai pentru evrei şi că, de asemenea, El a venit nu numai pentru cei drepţi, ci şi pentru cei păcătoşi.
A cincea femeie menţionată în genealogia de la Matei este Sfânta Fecioară Maria. O menţiune care nu este fãcută oricum. Redând genealogia dreptului Iosif, când ajunge la menţionarea acestuia, evanghelistul îl prezintă ca „logodnicul Mariei“. Şi încă de aici ţine să precizeze că din ea s-a născut Iisus, Care se cheamã Hristos. Iisus, aşadar, din neamul lui Israel, este de fapt fiul Mariei şi nu al lui Iosif, Fiul oamenilor, dar şi Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul explică mai apoi în partea a doua a capitolului întâi că Iosif n-a avut niciun rol în zămislirea lui Iisus, şi cã Fecioara Maria „s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt“. Maria şi Iosif erau amândoi din neamul lui David şi erau logodiţi potrivit legii iudaice. Iosif nu este decât tatăl adoptiv al Mântuitorului. Dumnezeu îi porunceşte lui Iosif să o ia pe Maria în casa sa şi să-i dea Pruncului numele Iisus. În acest fel, Iosif asigură legitimitatea naşterii Pruncului într-o familie.
Dar, adeăãratul Tată al lui Iisus este Dumnezeu; El s-a zămislit în pântecele Fecioarei prin „umbrirea“ puterii Celui Preaînalt (cf. Luca 1, 35). Arhanghelul Gavriil este cel care îi dă direct Maicii Domnului cea dintâi informaţie asupra identităţii cereşti a Mântuitorului, anume că va fi Fiul lui Dumnezeu. Iosif şi-a asumat, în faţa lumii, o paternitate care i-a fost cerută de Sus şi a înţeles porunca Domnului, cu mirarea fãră sfârşit a omului simplu şi drept, fiind mereu în aşteptarea deznodãmântului evenimentului. Chiar dacă Iisus nu este fiul natural al lui Iosif, odată ce acesta i-a dat numele, Iisus moşteneşte prerogativele davidice, din care se trage Iosif.
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Cunoaşterea identităţii lui Iisus Hristos este pentru noi creştinii de astăzi de o importanţă capitală. Naşterea Domnului este pentru noi un prilej de reflecţie
asupra vieţii noastre şi a legăturii noastre cu Dumnezeu. Ea ne aminteşte de naşterea Pruncului dumnezeiesc în Betleem, pentru ca şi casele noastre să fie pregătite să devină un Betleem, o casă a pâinii, în care să se nască Iisus Hristos, şi născându-se să ne înnoiască inimile şi minţile, spre primirea înţelesurilor celor adânci ale tainei Întrupării Sale, ale identităţii Sale dumnezeieşti şi omeneşti deopotrivă. Punându-vă la inimă aceste gânduri, cu părintească dragoste vă întâmpin, spunându-vă: Hristos Se naşte, slăviţi-L; vă doresc să prăznuiţi plini de har sărbătorile Naşterii Domnului. Iar „Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca prin puterea Duhului să prisosiţi întru nădejde“ (Romani 15,13) în Noul An 2012.
Se încarcă comentariile...
