Copiii cu dizabilităţi, testul suprem pentru dascăli. Mariana Oprea: „Primul pas e să-i câştigi încrederea”
0
Mariana Oprea, profesoară şi consilier şcolar, spune că elevii cu cerinţe educaţionale speciale (CES) sunt trataţi doar dacă părinţii îşi permit financiar să investească în terapia lor.
Situaţia copiilor cu cerinţe educaţionale speciale nu este una dintre priorităţile sistemului de educaţie actual, iar asta se vede mai ales prin lipsa dascălilor cu pregătire psihopedagogică.
Mariana Oprea, profesor, consilier şcolar, psiholog specialist şi psihoterapeut la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei“ şi la Şcoala Gimnazială „Carol I“ din Călăraşi, spune că, pentru orice profesor, un astfel de elev reprezintă o mare provocare – un test al răbdării şi al dragostei. Ea spune că şcoala ar putea contribui, cu minime eforturi, la vindecarea acestor copii – prin crearea unui mediu special de studiu, dar şi printr-o legătură strânsă cu familiile celor mici.
„Weekend Adevărul“: Cum sunt ajutaţi copiii cu cerinţe educaţionale speciale să se integreze în mediul şcolar?
Mariana Oprea: Copiii au dificultăţi în integrarea în mediul scolar, în special atunci când trec la un alt ciclu de învăţământ. Cel mai important rol îl are profesorul-diriginte. Dacă acesta este empatic şi se implică cu multă dăruire, căutând cele mai bune soluţii împreună cu consilierul şcolar, rezultatele vor fi foarte bune. Dincolo de integrarea în colectivul şcolar, intervin alte necunoscute, încă nerezolvate de sistemul de învăţământ.
Au parte toţi aceşti copii de un profesor care să îi ajute?
Toţi copiii cu diagnostic grav au nevoie de profesor de sprijin pentru a-i ajuta în activitatea de învăţare, dar, în realitate, foarte rar este bifată căsuţa ,,cu profesor de sprijin“. Sistemul actual nu acoperă nevoile acestor copii decât într-o proporţie foarte mică. Consilierea psihopedagogică, făcută cu profesionalism, este foarte eficientă, dar doar ajută, nu rezolvă problemele acestor copii.
E nevoie de servicii psihoeducaţionale adecvate şi personalizate. De multe ori, aceşti copii ajung într-un colectiv numeros, cu peste 30 de elevi, iar munca profesorului devine extrem de dificilă. În consecinţă, timpul alocat unui astfel de copil este extrem de redus, de aceea ar trebui să aibă lângă el, în bancă, un specialist cu pregătire psihopedagogică, nu doar un profesor.
De ce se întâmplă asta?
Una dintre explicaţii este aceea că în aceste comisii nu lucrează profesionişti – psihologi cu drept de liberă practică în psihologia clinică – astfel că, adeseori, nu se fac recomandări în concordanţă cu diagnosticul copilului. De exemplu, eu m-am confruntat cu această problemă. Doi copii cu diagnostic foarte grav, cu medicaţie psihiatrică, nu aveau ca recomandare nici profesor de sprijin, nici curriculum adaptat, pe motiv că au un IQ ridicat. Da, nivelul de inteligenţă poate fi ridicat, dar sunt caracteristici ale stării de sănătate care conduc la dificultăţi mari în activitatea de învăţare – atenţia este la un nivel foarte scăzut, insomniile, izolarea socială, atacul de panică, anxietatea socială. Apoi, mai intervine şi partea materială.
Mariana Oprea, psiholog şi consilier scolar FOTO Arh.pers.M.O.
ŞCOLILE, FĂRĂ SPECIALIŞTI
Câţi profesori de sprijin poate susţine o şcoală?
Patru. În general, profesorii de la clasă se implică, însă depinde de modul în care reuşesc să gestioneze situaţia şi să ajute elevul respectiv.
Ce ar trebui să facă şcoala?
În primul rând, să angajeze specialişti la cabinetele psihopedagogice ale instituţiei, nu profesori. Iar prin specialist înţelegem psiholog cu drept de liberă practică în psihologie şcolară, psihologie clinică sau psihoterapie care să ajute cu adevărat copilul, să poată să-i facă evaluarea permanent, să propună şi să atingă obiective care să conducă la starea de bine a elevului. La început, în 2006, când s-au înfiinţat cabinetele în şcoli, aparţineau de unităţile de învăţământ şi activitatea era coordonată de directorul şcolii, care personaliza măsurile pentru fiecare copil. Acum se vorbeşte mult despre reorganizarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Călăraşi (CJRAE). Nimeni nu ştie însă cum. Dar pentru ca reorganizarea să fie eficientă ar trebui consultaţi şi specialiştii, şi părinţii.
Care credeţi că este metoda corectă de abordare a acestei probleme?
Propunerea mea în acest sens este apartenenţa cabinetelor psihopedagogice la unităţile şcolare sub coordonarea inspectoratelor şcolare şi a Ministerului Educaţiei – aşa cum erau în 2006, dar, desigur, într-un mod mai adecvat nevoilor elevului, conform progreselor societăţii. Nu există o metodologie unitară pentru Centrul Judeţean de Resurse Educaţionale, nu am primit nicio resursă educaţională, dacă mă refer la denumire – fiecare dintre noi întocmeşte materiale din veniturile personale sau beneficiază de ajutorul şcolii.
Din punct de vedere financiar, credeţi că există o soluţie pentru ca mai mulţi copii să beneficieze de ajutor?
Dacă s-ar micşora numărul de elevi atribuiţi cabinetului şcolar – aşa cum s-a propus, la 600 –, profesorii consilieri care lucrează la CJRAE ar trece în unităţi şcolare, iar fiecare unitate ar asigura cu uşurinţă serviciile de contabilitate pentru un angajat în plus. Activităţile noastre sunt oricum în planul de dezvoltare instituţională al fiecărei şcoli. Ar dispărea cheltuielile administrative ale acestor centre şi banii ar putea fi distribuiţi către servicii specializate – psihoterapie, dezvoltare cognitivă, dezvoltare personală, şi am putea spune, într-adevăr, că un număr însemnat de elevi ar putea fi recuperaţi în totalitate. Actualmente sunt recuperaţi doar elevii ai căror părinţi îşi permit financiar să investească în terapia copiilor.
Mariana Oprea, psiholog şi consilier scolar FOTO Arh.pers.M.O.
„PĂRINŢII NU COMUNICĂ DIAGNOSTICUL COPILULUI“
Câţi elevi cu dizabilităţi sunt în şcolile din judeţul Călăraşi?
Nu există o situaţie în acest sens. Ar trebui asigurată confidenţialitatea documentelor medicale în totalitate şi nu se poate deocamdată, pentru că nu sunt corelate lucrurile. De aceea, părinţii nu comunică şcolii diagnosticul copilului decât în situaţii dificil de gestionat. Aşadar, nu se poate defini clar nici numărul de specialişti care este necesar în şcoli... Sunt copii cu forme foarte grave de autism, anxietate, întârziere în dezvoltarea cognitivă, copii cu diabet, dependenţi de insulină, de exemplu, copii cu deficienţe senzoriale, locomotorii care nu au certificat OSP (n.r. – Orientare Şcolară şi Profesională). Adeseori ne implicăm în activităţi benefice pentru dezvoltarea lor psihoemoţională – dincolo de atribuţiile din fişa postului. Este o zbatere permanentă între a şti cum să ajut şi neputinţa de a ajuta prin limitele încadrării.
Care sunt cauzele cel mai des întâlnite care afectează sănătatea mintală a copiilor?
În urmă cu doi ani, un medic psihiatru a efectuat o cercetare în şcoli la nivel naţional pentru că s-a constatat existenţa unui număr alarmant al elevilor care suferă de depresie şi de anxietate. Sunt numeroase cauze care conduc la deteriorarea stării de sănătate mintală a elevilor noştri: de la dificultatea şi multitudinea sarcinilor şcolare – neraportate de multe ori – la particularităţile de vârstă, până la absenţa orelor de joacă în aer liber.
„Copilul trebuie să simtă că are un prieten pe care se poate baza“
Vorbiţi-ne puţin despre munca dumneavoastră, care are în prim-plan copiii cu CES.
Experienţa mea cea mai mare în lucrul cu copiii cu CES este în afara şcolii. La şcoală, deşi aş putea şi mi-aş dori să lucrez în raport cu nevoile lor, prin fişa postului, specifică profesorului consilier şcolar, munca cu aceşti copii este limitată. Ei au nevoie de psihoterapie, care este efectuată doar de specialişti, nu de noi, profesorii consilieri şcolari. Copiii care se recuperează în totalitate – acolo unde există acele premise – sunt cei ai căror părinţi investesc în servicii complementare de recuperare fizică şi psiho-emoţională. Şi atunci, părinţii se întreabă de ce stau lucrurile aşa.
Ce presupune lucrul cu un copil cu CES?
Munca diferenţiată şi programul pedagogic personalizat pentru copiii cu CES constau, în primul rând, în stabilirea unor obiective şi a unui program diferite de cele folosite pentru restul clasei şi adaptate în funcţie de necesităţile şi de dificultăţile copilului. Raporturile care se stabilesc cu fiecare elev în parte sunt foarte importante. Elevul trebuie să simtă că este apreciat şi validat identitar ca individ. Astfel, elevii vor fi motivaţi în a participa la procesul de învăţământ după posibilităţile fiecăruia, cadrele didactice trebuind să-şi adapteze metodele pedagogice în consecinţă.
Mariana Oprea, psiholog şi consilier scolar FOTO Arh.pers.M.O.
Care sunt etapele acestui sprijin pe care îl oferiţi?
Când în şcoală vine un astfel de elev, primul pas este să-i câştigi încrederea, să simtă că are cel puţin un prieten pe care se poate baza oricând. Încep prin a-i prezenta şcoala şi persoanele care-l pot ajuta atunci când eu nu sunt prezentă: de la secretariat până la cabinetul directorului, pentru că necunoscutul îi accentuează temerile. Apoi, identific situaţia concretă în care se află şi persoanele din familie care-l susţin. Începe o muncă dificilă în care sunt implicaţi profesorii clasei, elevii, familia. Reuşitele încep să apară şi satisfacţia celor implicaţi este deosebit de mare. Se pot face multe lucruri pentru aceşti copii – de la mărirea numărului de elevi voluntari care îi susţin, până la strângerea de fonduri. E necesar doar să ne uităm în ochii acestor copii şi fiecare dintre noi să trăiască emoţia care să conducă la găsirea celor mai bune soluţii. Să putem spune că am făcut tot ceea ce depinde de noi pentru a le fi mai bine.
În activitatea dumneavoastră aţi fost sprijinită de colegi?
Da, categoric. În ceea ce mă priveşte, la şcoala unde lucrez, am avut încă de la început suportul consiliului profesoral al clasei respective, astfel încât, fără să se aştepte un certificat sau alte recomandări, s-a realizat adaptarea curriculară, au fost identificaţi elevi voluntari care au asigurat suportul emoţional al elevilor cu nevoi speciale şi ajutorarea în pregătirea lecţiilor. În plus, permanent s-a păstrat legătura cu familia, ceea ce a condus la îmbunătăţirea stării de sănătate. Este greu, foarte greu pentru aceşti copii, pentru părinţii lor. E o luptă permanentă.
Mariana Oprea, psiholog şi consilier scolar FOTO Arh.pers.M.O.
Cum este colaborarea dintre părinţii copiilor cu CES şi profesori?
Trebuie să existe un parteneriat cât mai strâns între părinţii copiilor cu dizabilităţi şi cadrele didactice bine pregătite şi informate în legătură cu felul în care pot interveni pentru consilierea acestora. Acest lucru ajută la reducerea stresului pe care-l resimt familiile şi micşorează riscul ca părinţii să-şi manifeste frustrările asupra copiilor lor. Trebuie redusă izolarea părinţilor, punându-i în legătură cu alţi părinţi aflaţi în situaţii similare,
promovând o abordare pozitivă a creşterii şi disciplinării copiilor.
Cine este Mariana Oprea
Profesor-psiholog Oprea Mariana, născută la 23 aprilie 1965.
Timp de 22 de ani, între 1983 şi 2005, a fost învăţătoare la Şcoala Gimnazială Europeană „Nicolae Titulescu“ din Călăraşi şi metodist al I.S.J. Călăraşi.
În 2005 a absolvit cursurile Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, iar doi ani mai târziu a obţinut diploma de master la specializarea Psihologia Resurselor Umane. În 2016 a terminat un al doilea master, Terapii Cognitive Comportamentale, la Universitatea „Titu Maiorescu“ din Bucureşti.
Din 2012 este profesor expert înscris în Corpul Experţilor în Educaţie la nivel naţional şi din 2014 ocupă funcţia de preşedinte al Comisiei de Psihologia Muncii, membru în Comitetul Director al Colegiului Psihologilor, filiala Călăraşi.
În prezent este profesor psiholog la Cabinetul de Consiliere psihopedagogică al Colegiului Naţional „Barbu Ştirbei“ din Călăraşi.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
