Tradiţii „ucise” de pandemie. Icoana Mântuitorului nu mai ajunge la credincioşi, de Crăciun VIDEO
0Crăciunul e cea mai aşteptată sărbătoare, nu doar pentru colindele frumoase şi mesele bogate, ci mai ales pentru obiceiurile menite să vestească naşterea lui Iisus. Anul acesta, din cauza pandemiei, icoana naşterii Domnului nu mai ajunge la săteni, obiceiul vechi de peste 1.000 de ani fiind suspendat.
Pandemia de coronavirus a suspendat această tradiţia aducerii în gospodării a icoanei Mântuitorului, spre dezamăgirea mai ales a bătrânilor, care nu au mai trăit niciodată în viaţa lor o sărbătoare a Crăciunului fără să fi primit preotul în bătătură.
„Nu mai vine preotul anul acesta. Nu cred că mai vine şi e rău. Eram învăţaţi să vină în fiecare an, este un părinte respectuos, venea la toate casele”, ne spune un localnic din Vintilă Vodă, judeţul Buzău, o localitate de munte cu mulţi oameni credincioşi.
Privesc cu tristeţe către biserica satului, de unde preotul şi dascălul ar fi trebuit să pornească deja în misiunea vestirii naşterii pruncului Isus, aşa cum enoriaşii erau obişnuiţi în fiecare an, între Sfântul Nicolae şi Ajunul Crăciunului.
„Ar fi trebuit să apară acum preotul cu icoana. Se spune că aducea har, bucurie în casă dacă venea preotul. Era foarte bine dacă se păstrau obiceiurile din tredcut. Când intră preotul în casă cică nu mai intră necuratul”, declară unul dintre enoriaşii parohiei Vintilă Vodă.
S-a dus zvonul în sat că anul acesta preotul nu va mai scoate din biserică icoana naşterii Domnului. Din cauza restricţiilor impuse de pandemie, parohii au primit recomandare să anuleze obiceiul umblatului cu icoana, care din punct de vedere liturgic este un fel de slujbă în afara zidurilor bisericii, săvârşită pe uliţe şi pe străduţe, prin curţi şi prin case.
Enoriaşii convinşi că această slujbă premergătoare Crăciunului le aduce binecuvântare în familie şi casă, pot merge la biserică, unde preotul le cântă Troparul Naşterii Domnului.
”Mersul cu icoana este o bucurie a tuturor enoriaşilor, mai ales a copiilor. Acum, oamenii sunt întristaţi pentru că nu vom putea merge cu icoana pe la casele lor, însă sunt bucuroşi pentru că pot veni la sfânta biserică”, spune preotul Liviu Pîrlog, paroh în Vintilă Vodă.
Umblatul cu icoana pentru a anunţa Naşterea Domnului este o rânduială foarte veche, de pe vremea când Crăciunului şi Boboteaza se sărbătoreau împreună, în ziua de 6 ianuarie.
De altfel, recomandarea anulării umblatului prin sat a preotului nu se aplică şi în cazul Bobotezei. Preoţii vor merge după Anul Nou în parohii, în casele enoriaşilor, pentru a le stropi cu aghiasmă, misiune pe care o vor organiza cu respectarea măsurilor sanitare.