Secretele din spatele vinului „Tămâioasa de Pietroasa”, regina licorilor produse în Staţiunea Pietroasele FOTO
0Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație din comuna buzoiană Pietroasele, unitatea de cercetare subordonată Universităţii de Ştiinţe Agronomice Bucureşti, produce cel mai premiat sortiment dintre toate tămâioasele româneşti. Staţiunea produce vinuri aromate din două clone proprii de Tămâioasă Românească.
„Tămâioasă Românească 36 Pietroasa” şi „Tămâioasă Românească 5 Pietroasa” sunt clone care sunt specifice pentru această zonă şi nu numai. Se caracterizează prin calitate şi aromă intensă. Inclusiv configuraţia solului se înscrie pe lista cu micile secrete care stau la baza obţinerii celui mai aromat vin, cel de Pietroasele, sau Pietroasa, așa cum mai apare în toponimia locului .
„Pietroasa într-adevăr este o comoară și nu doar că spunem noi acest lucru. Se vede cumva prin vinurile noastre. Totdeauna centrul viticol Pietroasa a fost puțin diferit față de vecinii de la est și de la vest, avantaj dat de expoziția perfect sudică pe care Dealul Istrița o are, sau despre solul nostru calcaros”, spune oenologul Cornel Baniță, directorul tehnic al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa.
Specialistul oenolog se referă, în primul rând, la configuraţia geologică de la suprafața dealului Istrița, care favorizează producerea celor mai dulci și aromate soiuri de struguri, aici fiind incluse și varietățile de tămâioasă. Dealurile de la Curbura Carpaţilor sunt în bătaia soarelui de dimineaţă şi până la apus, iar calcarul din sol, înfierbântat în timpul zilei, degajă căldură şi noaptea.
„Aici găsim o grămadă de calcare cochilifere în toate plantațiile noastre care ies în anumite zone la suprafață. Mai mult decât atât, cercetarea și-a spus cumva cuvântul și își spune cuvântul în continuare fiindcă avem câteva clone, atât pe tămâioasă cât și pe busuioacă, ce au o aromă mult mai intensă față de populația locală de tămâioasă pe care noi o cunoaștem. Astfel, aducând împreună condițiile ecopedoclimatice și partea de cercetare, am reușit să obținem un produs diferit față de celelalte centre și să-i dăm posibilitatea consumatorului ca el să decidă cumva dacă Tămâioasa de Pietroasa este într-o direcție sau alta”, precizează Cornel Baniță.
Clona „Tămâioasă Românească 36 Pietroasa” a fost omologată în 1982, se remarcă printr-o producție de circa 8,5 tone la hectar, aproape trei kilograme de struguri pe butuc, are boabe crocante, cu o aromă intensă, rezistență mare la putregaiul cenușiu și un conținut de 238 grame de zaharuri la un litru de must.
Cea de-a doua clonă, „Tămâioasă Românească 5 Pietroasa”, omologată în 1989, are productivitate și ma mare, aproximativ zece tone la hectar, adică 3,5 kilograme de struguri pe butuc. Boabele acestei varietăți de tămâioasă de Pietroasa sunt crocante iar aroma specifică este intensă. Are un conținut de zaharuri în must de peste 230 grame per litru.
Un alt secret din spatele celui mai aromat vin din categoria tămâioaselor constă în răgazul oferit strugurilor destinați vinificării. Ciorchinii trebuie să fie ţinuţi cât mai mult pe butuc, spun viticultorii cu experiență, pentru că atunci ies boabele mai dulci şi mai aromate.
Pentru vinurile dulci, este nevoie să se acumuleze o concentraţie mai mare de zaharuri în struguri, cuprinsă între 230 și 280 de grame de zahăr într-un litru must. Specialiștii cramei stabiliesc exact care este concentraţia pentru a obţine cele mai bune vinuri din strugurii de tămâioasă și dau startul recoltării, care se face într-un anumit interval de timp.
Cantitatea de zaharuri este optimă și în strugurii recoltați anul acesta, spun viticultorii stațiunii de cercetare din comuna Pietroasele. Primul must stors din ciorchinii de tămâioasă este de câteva săptămâni în instalațiile de vinificare ale unității de producție aflate în subordinea Agronomiei și dă semne că va deveni un vin foarte bun.
”Strugurii ajung în linia noastră în bene de două tone și sunt apoi basculați într-un buncăr de recepție. Din acel buncăr îi ducem într-un zdrobitor, de unde ajung apoi într-o pompă de mustuială. Pompa de mustuială duce întreaga masă de must și pielițe către presă. Aici se separă mustul de viitoarea tescovină iar mustul din presă merge mai departe în vasele de fermentare unde o să stea două, trei săptămâni, în funcție de soi”, explică oenologul Cornel Baniță.
În perioada de maturare a strugurilor, specialiştii laboratorului din cadrul Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa fac săptămânal anumite determinări în ce priveşte conţinutul de zaharuri şi aciditate, şi PH-ul mustului, considerate elemente importante în definirea momentului recoltării.
Se încarcă comentariile...
