Mamă şi fiice, trimise la prostituţie pe centura Buzăului de un brăilean de 19 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un brăilean în vârstă de 19 ani a fost reţinut, miercuri, de poliţiştii buzoieni pentru că ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către o femeie de 41 de ani şi fiicele sale, de 17 şi 20 de ani. Trei percheziţii au fost efectuat în Brăila de poliţiştii buzoieni de investigaţii

Proxenetul de 19 ani, din judeţul Brăila, le-a trimis pe cele trei femei să se prostitueze în perioada octombrie 2019 – august 2020, obţinând foloase materiale de pe urma acestora. 

Este vorba despre o brăileacă şi fiicele sale, cea de 17 ani fiind iubita tânărului. Cele trei practicau prostituţia pe centura Buzăului, iar cât timp se aflau aici, locuiau la un hotel din comuna Verneşti.

În urma percheziţiilor efectuate miercuri, poliţiştii au ridicat sume de bani, înscrisuri şi telefoane mobile. De asemenea, la sediul poliţiei au fost conduse mai multe persoane, pentru audieri.

Brăileanul de 19 ani a fost reţinut de poliţişti, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite