Găselnița orășenilor pentru a face rost de mâncare sănătoasă pentru masa de Paște. Ce presupune totul

0
Publicat:

Tot mai mulți orășeni și-au dezvoltat obiceiul de a-și procura bunătățile din gospodăriile țărănești. Găsesc multe avantaje, deși trebuie să străbată satele în lung și-n lat. Alimente naturale și proaspete, precum ouăle sau carnea de prepeliță sau laptele de capră, cel mai sănătos de pe piață, se vând la poarta micilor fermelor mai ieftin decât se găsesc la raionul cu produse Bio.

Ferma din Focșănei aparine familiei Negoiță FOTO Iulian Bunilă
Ferma din Focșănei aparine familiei Negoiță FOTO Iulian Bunilă

Cei care doresc mâncare sănătoasă, pentru sărbătorile de Paște, dar vor să evite aglomerația din marile magazine (care nici n-au cine știe ce ofertă de alimente „bio”), au varianta de a-și face cumpărăturile direct din gospodăriile țărănești.

În ultimii ani, în apropierea marilor orașe au apărut mii de micro-ferme care sunt în „conexiune” cu orășenii, toate părțile având de câștigat din această relație.

Am descoperit o astfel de fermă la Focșănei (comuna Vadu Pașii), la doar zece minute de mers cu mașina din centrul Buzăului. 

Unul dintre îngrijitorii gospodăriei este nepalez. Pe numele lui Subas, el are grijă de animalele fermei din Focșănei de peste un an și, spune el, aici a descoperit multe diferențe față de crescătoriile din țara sa.

„Ce fac acum, aici, e puțin diferit de ce e în Nepal, mai asemănător un pic cu fermele din India. Aici este un sistem foarte bine pus la punct. Am găsit condiții foarte bune de adăpare, de hrănire a animalelor, iar iarba este mult mai bună decât în Nepal”, Ne spune Subas, crescător de animale din Nepal.

Subas ete unul dintre oamenii de bază ai gospodăriei FOTO Iulian Bunilă
Subas ete unul dintre oamenii de bază ai gospodăriei FOTO Iulian Bunilă

Caprele dintr-o rasă foarte productivă sunt animalele de bază în mica fermă din Focșănei. Sunt crescute cu hrană neatinsă de chimicale, pentru ca laptele dat de ele, inclusiv derivatele lui, să-și păstreze toate calitățile care-l recomandă ca aliment bio.

„Caprele sunt anglo-nubian, cele mai multe, însă mai avem și puține metisate, pentru că în principiu vrem să creștem calitatea laptelui. Puteți cumpăra de la noi lapte de capră proaspăt, sau cum îi spunem noi, crud, care este cel mai sănătos. Laptele crud de capră se apropie cel mai mult de laptele matern”, ne spune  George Fifere, administratorul fermei din satul Focșănei.

Ouăle de prepeliță, în oferta gospodăriei țărănești FOTO Iulian Bunilă
Ouăle de prepeliță, în oferta gospodăriei țărănești FOTO Iulian Bunilă

În aceeași gospodărie de lângă orașul Buzău, într-o anexă adaptată creșterii păsărilor, alături de găini și rațe, sunt crescute  mai multe generații de prepelițe, unele pentru carnea lor care nu doar că e gustoasă, ci și foarte bogată în vitamine și minerale, altele, pentru ouăle renumite în curele alimentare.

„Prepelițele sunt pentru consumul propriu, iar surplusul este valorificat. Vorbim despre o rasă mixtă, pentru carne și pentru ouă. Carnea nu conține colesterol și este recomandată pentru diabetici. Ouăle lor sunt la fel, sănătoase. Conțin extrem de mult fier, magneziu, calciu. Mulți medici recomandă consumul lor”, ne explică George Fifere, coordonatorul micii ferme agro-zootehnice.

George Fifere spune că laptele de capră este cel mai gustos FOTO Iulian Bunilă
George Fifere spune că laptele de capră este cel mai gustos FOTO Iulian Bunilă

Gospodăria țărănească din Focșănei le deschide porțile tuturor clienților care vor o sesiune aparte de cumpărături. În timp ce vizitează grajdurile cu animale și păsări rare, precum struți, papagali și fazani, oaspeții gospodăriei pot pune în coș produse proaspete.

„Aici este absolut tot ce se găsește într-o gospodărie țărănească. Laptele de capră îl găsiți doar când caprele dau lapte, nu în mijlocul iernii, pentru că atunci ele sunt în gestație. Avem ouă, păsări de curte, rațe, găini, mai nou, ouă și carne de prepeliță. În ceea ce privește ambalarea sau livrarea, e foarte simplu. Se poate suna iar dacă sunt cantități un pic mai mari, colegii noștri le duc. Iar dacă nu, clienții pot veni chiar aici și vizita ferma. Ați văzut, avem și păsări exotice”, declară Paul Negoiță, proprietarul fermei din Focșănei.

Carnea de prepeliță este bogată în vitamine FOTO Iulian Bunilă
Carnea de prepeliță este bogată în vitamine FOTO Iulian Bunilă

În această gospodărie țărănească de lângă, laptele crud de capră se găsește la 10 lei litrul, iar un carton cu 18 ouă de de prepeliță costă tot 10 lei. Aceleași prețuri se găsesc în toată regiunea. Clienții gospodăriilor care-și vând surprulul de ouă, lapte și carne, spun că aceleași produse sunt cu cel puțin 25 la sută mai scumpe în Supermarket, la raionul cu produse certificate Bio.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite