FOTO Spectacolul unic al tomatelor. Festivalul creat special pentru salvarea roşiilor vechi româneşti şi aducerea în ţară a celor mai gustoase soiuri din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul tomatelor
Festivalul tomatelor

Reprezentanţii Staţiunii de Cercetare din Buzău au un proiect pentru salvarea soiurilor româneşti de tomate aducerea în România a varietăţilor celor mai gustoase şi productive din lume. Au lansat un festival internaţional dedicat reginei legumelor, tomata, la care producători din toată ţara şi străinătate fac schimb de experienţă şi de produse. O sută de legumicultori au fost prezenţi la prima ediţie.

GALERIE FOTO

Buzoienii au avut ocazia să admire şi chiar să guste tomate pe care nu le-au mai văzut până acum.

Legume de mărimile şi culorile, din soiuri vechi româneşti sau străine, au fost vedetele primului festival al tomatelor şi biodiversităţii din România, eveniment organizat în parcul Marghiloman din municipiul Buzău.

Pasionată de cultivarea roşiilor, Luminiţa Paujade a cultivat anul acesta peste 400 de varietăţi de tomate în grădinile şi solariile pe care le deţine într-o comună din judeţul Timiş. La festivalul din Buzău nu a adus decât 200 de tipuri însă şi-aşa a avut standul cel mai admirat.

”Am varietăţi din America, Franţa, Polonia, de peste tot, varetăţi vechi sau nou create. Avem roşia Gargamel, o roşie bleu-indigo, care se păstrează foarte bine chiar şi după o lună de la recoltare. Acest pigment indigo conţine antioxidanţi pe care le mai găsim doar la afine. Am pus anul acesta peste 35 de varietăţi de roşii cherry şi trebuie să merg cu caietul pentru a le identifica. Sunt roşii de toate culorile, treicolore, tigrate, diferite forme şi gust, roşii de salată, roşii pentru uscat, pentru conserve”, spune Luminiţa Paujade. 

buzau

Roşia ”Inimă de bou” pare că bate recordul la primit laude dar şi la dimensiune. O tânără fermieră din Constanţa ne-a arătat cât de mare poate creşte roşia pe care o găseam pe vremuri în mai toate grădinile. 

”Atunci când spunem du-te şi adu o roşie pentru salată chiar aducem una pentru că este suficientă pentru o masă cu patru persoane de exemplu. Nu toate au un kilogram ca aceasta, pentru că asta este şi caracteristica soiului, de a nu fi controlate ca şi creştere sau gramaj. Cresc mari dacă sunt relaxate şi ascultă muzică aşa cum le facem noi”, spune constănţeanca.

buzau

La Buzău au venit special pentru festival o sută de legumicultori din toată ţara, dar şi din Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Franţa şi Austria, hotărâţi să-şi laude recoltele de tomate din acest an, atât printre colegii fermieri, cât şi în rândul consumatorilor. 

Cei mai mulţi dintre participanţi sunt membri ai grupului „Seminţe cu Suflet”, pasionaţi de legumicultură care se întâlnesc frecvent în ţară pentru a face schimb de material săditor. 

”Noi ne cunoaştem de câţiva ani şi facem schimburi de seminţe. Acum este prima oară când venim la un festival cu ce am scos din seminţele primite, cu rodul lor. Noi seminţe tot dăruim dar nu ştim ce iese din ele. Câteodată punem ceva dar iese altceva iar acum am venit cu rezultatul muncii noastre care este extraordinar”, declară Ioana Popa, din Ialomiţa.

buzau

Festivalul Internaţional al Tomatelor şi Biodiversităţii este organizat în premieră la nivel naţional de colecţionari din grupul „Seminţe cu Suflet”, Centrul Cultural ”Alexandru Marghiloman” şi Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău.

”Avem participanţi din toate judeţele dar şi din afara ţării în special cu varietăţi de tomate şi soiuri ţărăneşti aşa cum le numesc dumnealor, soiuri care s-au păstrat foarte bine din moşi strămoşi şi care doresc să nu le piardă, să le arate publicului larg, să le guste, să le descopere aromele, gustul deosebit pe care îl au aceste varietăţi vechi care din păcate au fost neglijate în cultură şi nu le mai găsim astăzi în supermarketuri pe scară largă. Dorim ca aceste varietăţi să fie înviate, să fie introduse în cultură şi să devină din nou apreciate de cultivatori şi consumatori”, spune Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.

buzau

Prin festivalul-concurs creat la Buzău, organizatorii doresc păstrarea şi promovarea produselor tradiţionale româneşti ca zestre a românilor prin cultură. Tot în Buzău urmează să fie înfiinţată o bancă de gene pentru agricultură, unde vor fi păstrate în condiţii optime seminţe din toate soiurile tradiţionale de legume. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite