De ce taxiurile sunt galbene: o istorie puţin ştiută începută acum un secol, în New York

yellowexpresscab.net

Atunci când chemăm un taxi, aşteptăm să ne preia un autoturism de culoare galbenă. A devenit atât de banală asocierea dintre aceste mijloace de transport public şi culoarea cojii de lămâie, încât puţini dintre noi se mai întreabă de ce toate taxiurile sunt galbene.

Chiar dacă nu există legi care să impună galbenul ca standard unic privind vopsirea autoturismelor care operează în transportul public, cele mai multe taxiuri din lume sunt galbene.

Istoria taxiurilor de culoare galbenă a început cu un secol în urmă în Statele Unite, iar acest design patentat de americani s-a propagat rapid pe tot globul. Astfel de taxiuri mai pot fi întâlnite pe străzile din Albania, Egipt, Filipine, Germania, India, Indonezia, Rusia, Suedia, Ungaria, Taiwan, Thailanda, Uruguay.

Primul taxi galben din New York a apărut oficial în anul 1912, cu un tarif de 50 cenţi pe milă. După numai doi ani, a apărut cea mai populară formă de transport public modern, Yellow Cab, fondată de către un vânzător de maşini, John Hertz, în anul 1914, în Chicago, statul Illinois.

Sursa: www.reasonstreet.co

Cu o flotă uriaşă de autoturisme, Yellow Cab Company a fost vândută de Hertz celor de la General Motors în 1925, iar în anul 1996 a fost preluată de Patton Corrigan, care, la rândul său a vândut-o în 2005 lui Michael Levine, un operator de taxi la a treia generaţie din New York. În ianuarie 2016, acesta a depus actele pentru falimentarea companiei Yellow Cab.

Galbenul, decis în urma unor studii

Atunci când a decis să pornească această afacere cu maşini care să transporte persoane contra cost, John Hertz a căutat metode de a-şi diferenţia taxiurile de maşinile personale ale oamenilor. În acest sens, afaceristul a comandat un studiu, pentru a vedea ce culoare iese mai mult în evidenţă, la o distanţă mai mare.

Sursa: cabit-server.appspot.com

Cercetările au fost realizate la Universitatea din Chicago, care a indicat că galbenul este o culoare impersonală şi mai uşor de observat într-un loc aglomerat. 

”Galbenul, culoare caldă, primară, are vizibilitatea cea mai mare dintre toate culorile. Dacă stai la distanţă, de exemplu, şi te uiţi de undeva de sus, remarci imediat galbenul. În urma unor studii de impact vizual, s-a stabilit că galbenul stimulează şi încarcă energetic organismul uman prin intermediul retinei. Intensitatea cromatică este cea mai puternică, şi de aceea galbenul este folosit la semne de atenţionare şi sunt şi unele firme care folosesc galbenul”, spune artistul plastic buzoian, Valeriu Şuşnea.

În România, chiar daca legea nu-i obligă pe taximetrişti să-şi vopsească autoturismele în galben, cele mai multe dintre vehiculele folosite de ei au culoarea lămâii. Proprietarii firmelor de taxi nu renunţă la această obişnuinţă pentru că, susţin ei, galbenul este o culoare psihologică care atrage clienţii ca un magnet.

Artistul plastic buzoian Valeriu Şuşnea le confirmă teoria. ”Galbenul, ca şi oranjul, are un efect psihofizic asupra privitorului. Prin anii '60 s-a făcut un experiment într-o fabrică. În jurul strungarilor şi al frezorilor totul era gri şi murdar de ulei. Au venit doi artişti plastici care au colorat în oranj şi galben foarte multe utilaje de acolo. A crescut productivitatea muncii cu 20 la sută imediat după ce s-a făcut această schimbare”, povesteşte Valeriu Şuşnea.

Galbenul este cea mai vizibilă culoare a spectrului cromatic, astfel că ochiul uman o distinge înaintea celorlalte. Vederea periferică este de 2,5 ori mai intensă pentru galben decât pentru roşu. De asemenea, galbenul are cel mai puternic coeficient de reflexie şi, din acest motiv, reprezintă o sursă de lumină secundară.

CITEŞTE ŞI: Cât de colorată era viaţa pe vremea străbunicilor noştri

V-aţi pus vreodată întrebarea cât de colorată ar fi o fotografie din vremea străbunicilor noştri, dacă, ipotetic vorbind, ar fi fost realizată cu un aparat din zilele noastre? Mult mai colorată decât ceea ce vedem acum pe stradă! Un istoric şi un artist plastic din Buzău spun că impresia monotoniei cromatice este falsă, fiindu-ne indusă greşit de fotografiile sau peliculele alb-negru.