Cum a devenit râul Buzău o apă curgătoare sfântă

De Bobotează, zeci de preoţi merg pe malul râului Buzău pentru a-i sfinţi apele în care a fost martirizat Sfântul Sava Gotul, ocrotitorul spiritual al Buzăului. El a fost înecat, în anul 372 e.n., de goţii care îl pedepseau în acest mod pe călugăr deoarece refuza să se lepede de credinţă.

Zona Buzăului l-a dat, cu peste 16 secole în urmă, pe unul dintre primii martiri creştini ai neamului. Este vorba despre Sfântul Sava Gotul, ocrotitorul spiritual al Buzăului. 

Date despre viaţa şi martirizarea Sfântului mucenic Sava de la Buzău, numit şi Sava Gotul, ne sunt relatate în mai multe scrieri bisericeşti şi în rândurile unei epistole prin care era împărtăşit tuturor bisericilor creştine martiriul acestuia.

Actul despre care se spune că ar fi fost redactat de episcopul Bretanion al Tomisului şi intitulat „Scrisoarea Bisericii lui Dumnezeu din Goţia către Biserica lui Dumnezeu care se găseşte în Capadocia şi către toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale” era adresat Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.

Calendarele bisericeşti de odinioară i-au atribuit numele de „Gotul”, nu pentru că era got de neam, ci pentru că trăia în ţinuturile din sud-estul României de astăzi, unde în veacul al IV-lea stăpâni erau goţii.

Sava de la Buzău s-a născut în anul 334, în Dacia, în zona deluroasă a Subcarpaţilor de Curbură, în apropiere de râul Mousaios, Buzăul de azi. El ar fi fost cantor sau dascăl în interiorul comunităţilor religioase ale eparhiei episcopului got Ulfila, fiind ucenic şi ajutor al preotului got Sansala, din Dacia. 

Sursele religioase, precum actul de martirizare, menţionează faptul că era un om drept în credinţă, blând, smerit, cucernic, gata spre ascultare, liniştit şi negrabnic la cuvânt. 

”Încă din copilarie s-a arătat râvnitor în evlavie faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după cum ne spune actul său martiric.” (Pr.Prof.Univ. Ioan Rămureanu, Acte martirice, Bucuresti, 1982, Colecţia PSB)

Sava a crescut sub îndrumarea creştinească a preotului Sansala, din satul său natal, şi ascultând sfaturile unui alt îndrumător duhovnicesc, părintele Gutticas, păstor spiritual al unei cetăţi din apropiere.

O altă variantă îl arată pe tânărul Sava ca fiind călugăr într-unul dintre multele schituri din Munţii Buzăului, unde se refugiaseră mulţi creştini din calea populaţiilor migratoare care străbăteau ţara noastră în drumul lor spre alte meleaguri.

În această zonă, populaţia daco-romană convieţuia cu goţii, unii dintre ei creştinaţi. Aceştia ocupaseră o parte a Daciei extra-carpatine, în secolele al II-lea şi al IV-lea, după retragerea romanilor din Dacia, ordonată de împăratul Aurelian, în 271.

Aşezările goţilor din Dacia cuprindeau numai câmpia răsăriteană, spre Modova şi estul Munteniei de azi, în timp ce în partea centrală şi muntoasă a provinciei, care fusese cel mai mult colonizată şi romanizată în timpul guvernării romane, continua să locuiască populaţia daco-romană, rămasă aici după retragerea legiunilor şi a administraţiei romane peste Dunăre.

Între anii 370 si 372, marele rege al goţilor, Athanaric, s-a stabilit în Dacia nord-dunăreană. El a început o puternică campanie împotriva împăratului bizantin Valens cu care a intrat în razboi, în această perioadă mulţi creştini suportând persecuţii grele în Dacia Traiană. De teamă, numeroşi localnici şi goţi creştinaţi s-au refugiat în sudul Dunării, în Moesia şi în Dacia Pontică. Sava avea să fie şi el victimă a prigoanei.

Înainte să fie capturat de goţii lui Atharid, Sava primise un avertisment divin. Se întâmpla în apropierea sărbătorii Învierii Domnului. Pentru că preotul lui duhovnic era plecat din localitate, Sava a pornit spre biserica unde slujea preotul Gutticas. 

”Pe drum însă, un bărbat i se arătă în vis, povăţuindu-l să se întoarcă în satul natal, la preotul Sansala, care între timp se întorsese. La început, Sava a încercat să-şi continue drumul către parohia părintelui Gutticas, dar se pare că un puternic viscol, iscat din senin, l-a silit să se întoarcă acasă.” („Sansala, un preot înţelept”, autor preot. Mihail Milea)

În a treia noapte a Sfintelor Paşti, în sat a năvălit Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, care i-au răpit pe Sansala şi pe Sava, târându-i pe pământ, lovindu-i şi batjocorindu-i. Dimineaţă însă, prigonitorii au observat că pe trupul lui Sava nu exista nici cea mai mică rană, aşa că l-au răstignit pe două osii, lăsându-l să sufere întreaga zi şi întreaga noapte. 

Dimineaţa, o femeie care trecea pe acolo l-a dezlegat pe Sava, dar acesta a rămas, fără frică, pe loc.

Fiind speriaţi de minunile văzute, slujitorii păgânului Atharid au vrut să-l elibereze pe Sfântul Sava, însă acesta i-a obligat să îndeplinească ce li s-a cerut. A poruncit ca preotul Sansalas să rămână legat, iar tânărul Sava să fie aruncat în râul Mousaios.

”Înfuriat, Atharid a poruncit ca Sava să fie legat cu mâinile de o grindă şi obligat să mănânce mâncăruri jertfite idolilor. Sava însă a refuzat, afirmându-şi încă o dată credinţa în Iisus Hristos. A fost apoi lovit în piept cu un drug ascuţit de fier, dar a rămas nevătămat. Atunci, oştenii l-au legat de un lemn şi l-au aruncat în râul Buzău. Astfel, Sava s-a stins din viaţă la numai 38 de ani.” („Sansala, un preot înţelept”, autor preot. Mihail Milea)

După ce s-a înecat, trupul i-a fost scos din apă şi lăsat pe mal. După plecarea ucigaşilor, creştinii au luat trupul şi l-au îngropat. Mai târziu, moaştele sfântului au fost duse în Capadocia, fapt confirmat într-o epistolă din anul 374 de către Sfântul Vasile cel Mare.

Moaştele Sfântului Sava de la Buzău au fost luate în cele din urmă de preotul Sansala şi trimise la sud de Dunăre. La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciţia, Iunius Soranus, capadocian ca şi Sfântul Vasile, a trimis bărbaţi vrednici de încredere pentru a ridica moaştele Sfântului Sava şi a le duce în Cezareea Capadociei.

La 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română a făcut cea de a treia canonizare din istoria sa, după cele făcute în 1517 şi în 1955-56. Alături de sfinţii români a trecut în calendar şi sfinţi din alte neamuri care au predicat şi au fost martirizaţi în părţile noastre, între care şi Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, zis Gotul, prăznuit în fiecare an la 12 aprilie.

Râul Buzău este sfinţit în fiecare an, de Bobotează, printr-un ceremonial la care participă de fiecare dată sute de enoriaşi ai Catedralei Sfântul Sava şi numeroşi preoţi. 

Slujbele de sfinţire organizate la malul râului Buzău au început în urmă cu 15 ani. Procesiunea s-a mutat din 2005 aproape de podul Mărăcineni, care s-a rupt în urma unei viituri. De atunci, sfinţirea apelor are şi rolul de a linişti apele repezi, pentru a nu mai produce pagube.

Ultimul mare prăpăd adus de apa Buzăului s-a întâmplat în 2005, când o viitură de amploare istorică a rupt un picior al podului de la Mărăcineni, ducând la prăbuşirea acestuia şi ruperea legăturii rutiere între Muntenia şi Moldova timp de aproape o jumătate de an.