Anchetă a Gărzii de Mediu Buzău după descoperirea unor peşti morţi în pârâul Călmăţui

0
0
Mai mulţi peşti morţi au fost descoperiţi în Călmăţui
Mai mulţi peşti morţi au fost descoperiţi în Călmăţui

Comisarii Gărzii de Mediu Buzău au anunţat declanşarea unei anchete, după ce au descoperit câteva zeci de peşti morţi în pârâul Călmăţui, pe zona comunei Ruşeţu. Deocamdată, comisarii nu vorbesc despre o posibilă poluare a cursului de apă care să fi provocat moartea peştilor.

Indicii despre acest caz vor apărea la începutul săptămânii, atunci când specialiştii vor avea buletinele de analiză a indicatorilor de calitate ai apei.

Potrivit conducerii Comisariatului judetean Buzău al Garzii Naţionale de Mediu, instituţia a fost sesizată vineri, în jurul orelor 10.15, că pe cursul de apă Călmăţui în zona comunei Ruseţu, sunt peşti morţi şi nu se ştie cauza. 

Vineri seară, reprezentanţi din cadrul ABA-Buzău Ialomiţa s-au deplasat în zonă, în vederea monitorizării cursului de apă Călmăţui şi pentru a preleva probe în vederea stabilirii indicatorilor de calitate ai apei, probele fiind recoltate şi în cursul dimineţii de sâmbătă. 

Aceştia au constatat că turbiditatea apei a fost crescută, urmare a precipitaţiilor cu debit mare, Buzăul fiind avertizat în cod portocaliu. 

buzau

Echipa de comisari prezentă în teren a constatat că erau în jur de 20 de peşti morţi de dimensiuni mici şi foarte mici în cursul de apă Călmăţui în zona celor două podeţe, iar cursul de apă scăzuse ca debit, faţă de ziua de ieri. 

Potrivit comisarilor Gărzii de Mediu, aspectul apei era destul de limpede din loc în loc, iar în jurul vegetaţiei era pregnant fenomenul de eutrofizare. 

”Nu putem considera la acest moment ca este poluare a cursului de apă. Luni, în data de 28 iunie, când se vor primi buletinele de analiză a indicatorilor de calitate ai apei, vom avea răspunsul cu certitudine la fenomenul întâmplat”, spun reprezentanţii Gărzii de Mediu Buzău.

Cursul de apă a fost în atenţia autorităţilor de mediu şi în aprilie 2021. Atunci, mai mulţi localnici din Smeeni au anunţat că apa râului Călmăţui a devenit albă şi are un aspect lăptos.

Culoarea albă a apei, coroborată cu valorile indicatorilor analizaţi, spuneau atunci inspectorii de la Apele Române, poate fi dată de prezenţa hidroxidului de aluminiu, substanţă albă, gelatinoasă, foarte puţin solubilă în apă.

Potrivit specialiştilor, depăşirea valorii indicatorilor care se referă la substanţa organică şi scăderea concentraţiei de oxigen dizolvat este influenţată de scăderea vitezei de scurgere a apei, chiar stagnarea apei pe canalul ANIF şi pe pârâul Negreasca din cauza colmatării şi scăderii debitului pâraului Negreasca urmare a secetei din ultimii ani.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Un tânăr din Buzău a fost reţinut pentru pornografie infantilă. Victima, o copilă cunoscută pe Facebook

Hoţii au pus ochii pe foişoarele de pe cea mai spectaculoasă şosea din Buzău

Buzău


Ultimele știri
Cele mai citite