Spunem adio fumatului în malluri?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spațiile dedicate fumătorilor din două malluri au fost amendate sau le-a fost suspendată activitatea de către Autoritatea Națională a Protecției Consumatorilor (ANPC), pe motiv că localurile n-ar fi respectat legea referitoare la limitarea efectelor consumului produselor de tutun.

Mai exact, fumul de țigară existent în cafenele îi deranja pe ceilalți consumatori sau pe cei care se aflau în trecere. Înăsprirea legislației împotriva fumatului și controalele cât mai dese vin ca un advertisment al diminuării spațiilor dedicate celor care fumează.

 Compromis, nu discriminare

Reporterii ,,Adevărul“ au mers prin mallurile bucureștene și au stat de vorbă atât cu fumători, cât și cu persoane contra fumatului, despre posibila diminuare a localurilor în care clienții se pot bucura de o țigară. Dacă nefumătorii au considerat benefică măsura luată de ANPC, consumatorii de nicotină au fost ceva mai echilibrați. Ei au declarat că înțeleg că uneori îi incomodează pe cei din jur, însă consideră că ar trebui să se găsească o soluție echitabilă pentru ambele tabere și să fie evitată discriminarea.

Mulți dintre fumători sunt de părere că ar fi de-a dreptul neplăcut să fie nevoiți să fumeze afară, în frig, din cauza lipsei de spații închise pentru fumat. „Fumatul este un stil de viață, eu încerc să-i deranjez cât mai puțin pe cei din jur, însă sacrificiul de a îngheța la o țigară este mai mare decât cel de a trece câteva secunde pe lângă puțin fum“, a explicat Corina Strungaru, o tânără fumătoare.

Bucureștenii devoratori de produse din tutun consideră că cele două tabere adverse trebuie să ajungă la un compromis. Un student care ieșise la o țigară în fața unui mall, împreună cu doi prieteni nefumători a declarat că trebuie să ne înțelegem și să ne acceptăm unii pe alții. „Eu mă abțin de la fumat în instituțiile publice, în apropierea spațiilor pentru copii și în multe alte locuri unde este interzis, iar prietenii ies cu mine în cafenele unde este fum, chiar dacă ei nu fumează“, a povestit Andrei, student la Inginerie în Limbi Străine.

 Afară cu fumătorii

 Cei din tabăra adversă consideră că dependenții de nicotină nu ar trebui să aibe voie să fumeze în niciun spațiu închis. „Atunci când deschizi ușa unui local, tot iese fumul de acolo”, a lămurit Mirela, o tânără care nu agrează tutunul.

Un alt nefumător a spus că ,,fumatul este alegerea lor, este un viciu pe care alți nu ar trebui să fie obligați să îl suporte. Chiar dacă nu îmbolnăvește, deranjează”, a adăugat George Jianu, recepționist.

Pentru moment, legislația este permisivă

Legislația din România privind fumatul este mai permisivă decât în alte țări europene, unde țigările sunt interzise în majoritaea spațiilor închise. În țara noastră, încă sunt amenajate multe localuri dedicate dependenților de nicotină, însă există propuneri de înăsprire a Legii 349/2002 referitoare la combaterea efectelor produselor din tutun. În România, fumatul în locurile publice a fost interzis din 2002.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite