FOTO VIDEO Bucureştiul în literatură: Mântuleasa - strada magică a lui Eliade, Berăria Gambrinus, Calea Victoriei şi Parcul Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada Mântuleasa. FOTO Cristina Răduţă
Strada Mântuleasa. FOTO Cristina Răduţă

Bucureştiul a fost întotdeauna o sursă de inspiraţie pentru cei mai de seamă scriitori ai secolelor trecute, iar o bună parte dintre ei au locuit pe străzile fascinante ale Capitalei. "Adevărul'' vă propune, în cadrul celei mai frumoase campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, să aflaţi secretele unui Bucureşti literar, un oraş surprins în operele autohtone şi care mai păstrează parfumul vremurilor trecute.

Fie că au locuit în inima Bucureştiului, la o distanţă impresionantă de Capitală sau pur şi simplu şi-au imaginat cel mai important oraş al ţării, foarte mulţi scriitori români au dedicate file întregi minunatului Bucureşti. Au scris despre îngustele străduţe din Centrul Vechi al Capitalei, despre aerul elegant care plutea pretutindeni sau despre camere mici şi sărăcăcioase în care prindeau viaţă cele mai de seamă opere literare româneşti.

Mansarda din fosta strada Melodiei, cuibuşorul lui Eliade

Undeva în spatele staţiei de troleibuz de la Piaţa Rosetti, pe o străduţă îngustă şi încărcată de istorie, a rămas un loc special care emană încă o parte din frumuseţea Bucureştiului de altădată. Pe actuala stradă Radu Cristian, fosta stradă Melodiei, se află o clădire specială, cu pereţi groşi şi vechi pe care stă agăţată o plăcuţă: „Aici a fost casa cu mansardă unde a creat operele de tinereţe Mircea Eliade“.

O simplă privire în sus şi se deschide o carte veche, în interiorul căreia stă scrisă o poveste fascinantă cu un  Eliade ajuns pe buzele tuturor. Cândva, mansarda din strada Melodiei era încărcată de gândurile scriitorului şi de entuziasmul de a locui pe o străduţă atât de specială pentru el.

DATI CLICK PE IMAGINE PENTRU O GALERIE FOTO DE PE STRADA MÂNTULEASA

mansarda lui eliade

Casa familiei Eliade avea o grădină impresionantă, care se întindea pe trei străzi, iar una dintre acestea era fosta strada Melodiei. Mircea Eliade, pe atunci un copil, s-a mutat cu familia sa în casă  în anul 1914, urmând ca locuinţa să se transforme într-un bloc de câteva etaje.

Eliade a scris în mai multe rânduri despre mansarda din strada Melodiei, iar în „Memorii“ apare un întreg capitol intitulat „Mansarda“.

„Mă revăd în acei ani în mansardă, revăd masa de lemn acoperită cu hârtie albastră, lampa cu abajurul alb, sub care îmi împingeam cartea pe măsură ce mi se împăienjeneau ochii şi distingeam tot mai anevoie literele. Erau anii de „miopie galopantă“, după expresia unuia din oculiştii la care fusesem. Dioptriile creşteau mai repede decât aveam eu timp să-mi schimb lentilele“ („Memorii“) „Un pat de lemn, vopsit în roşu. Deasupra patului, prinsă bine în perete, cutia cu geam în care păstrasem cele mai frumoase coleoptere şi câţiva fluturi mari, cu aripile imaculate. În faţă, pe celălalt perete, o bibliotecă de scânduri, pe care mi-o întocmise tata“ („Memorii“) „Mansarda era de acum numai a mea, plină numai cu lucrurile mele. Între pat şi masa de lucru, o măsuţă pe care păstram colecţiile de reviste – „Ziarul ştiinţelor populare“, „Revista muzicală“, „Orizonturi“ şi altele. Ca să nu le ia vântul când ţineam ferestrele deschise, pusesem deasupra lor cele mai frumoase piese din colecţia mea geologică: o bucată de pirită, un granit, fragmente de stalactite. Deasupra măsuţei, prinsesem în perete, cu pioneze, copii după fresce tombale egiptene executate cu diverse cerneluri; urme ale entuziasmului cu care citisem cărţile lui Maspero şi Alexandre Moret. Sub măsuţă, o lădiţă cafenie în care îmi păstram corespondenţa cu prietenii, caietele deja scrise şi, la fund de tot, camuflat, ca să nu-l descopere tata, Jurnalul“ („Memorii“)

Strada Mântuleasa, locul magic din nuvelele lui Eliade

La câţiva paşi distanţă de „casa cu mansardă“, o străduţă uitată parcă de lume se odihneşte în tihnă în buricul Capitalei. Case cu pereţii scorojiţi şi o poveste pe care astăzi o mai regăsim doar printre paginile scrise de Mircea Eliade. Acolo şi-a petrecut copilul Eliade o bună parte din viaţă, iar strada Mântuleasa, cea pe care se afla şi şcoala la care a învăţat scriitorul, şi-a pus amprenta puternic asupra personalităţii lui.

Astăzi, pe străduţa atât de dragă din operele lui Eliade au rămas mai multe case care şi-au pierdut strălucirea de altădată şi care, de-a lungul timpului, au fost pictate de grafferii bucureşteni. Un contras puternic între ce au fost odată şi ce sunt acum: nişte ruine. Unele care mai emană, la o privire mai atentă, o mică parte din măreţia vremurilor trecute.

Eliade evocă strada Mântuleasa în câteva dintre nuvelele sale, precum „La ţigănci“ şi „Pe strada Mântuleasa“, vorbind cu patos despre misterioasa străduţă din inima oraşului şi desre castanii falnici care se găseau acolo.

Parcul Cişmigiu, grădina publică din operele literare

"Pe nesimţite, Cişmigiul se adâncea în umbra şi în răcoarea florilor proaspăt stropite. Oamenii nu mai erau aceiaşi. Plecaseră pensionarii, ordonanţele, guvernantele cu copii. Nu se aprinseseră încă becurile şi cei care veneau acum se îndreptau spre teii în floare. Treceau mai ales perechi tinere, studenţi, ofiţeri. Se auzeau parcă tot mai aproape tramvaiele coborând spre bulevardul Elisabeta", scria Mircea Eliade în "Memorii".

Nu doar Eliade a scris despre prima grădină publică bucureşteană, Parcul Cişmigiu, dar şi I.L. Caragiale considera parcul ca fiind unul dintre cele mai frumoase locuri ale Bucureştiului, pomenind în operele sale despre faimosul loc.

Astăzi, Cişmigiul mai păstrează misterul vremurilor de altădată şi o fărâmă din eleganţa oamenilor care se plimbau pe aleile înguste din parc. Fiecare alee găzduişte băncuţe pe care oameni de toate vârstele se relaxează sub pomii bătrâni. În mijlocul parcului, apa strălucitoare cu acelaşi nume s-a transformat în locul de joacă al mai multor raţe, iar imaginea pare ruptă din poveşti. Unele scrise în urmă cu multă vreme, dar rămase încă proaspete în mintea românilor.

Calea Victoriei, cea mai cunoscută stradă din Capitală

Unul dintre punctele fierbinţi din Capitală, Calea Victoriei, era cunoscută în trecut ca Podul Mogoşoaiei. Abia după 1878, după ce trupele române au intrat în Bucureşti, Podul Mogoşoaiei s-a transformat în celebra Calea Victoriei, numele pe care şi l-a păstrat până astăzi. În perioada interbelică a devenit locul preferat de promenadă al elitei bucureştene, având un statut semipietonal. Pietonii se amestecau cu maşinile şi cu claxoanele isterice ale automobilelor, iar agitaţia nu se oprea niciodată.

Fiind unul dintre cele mai importante puncte ale Bucureştiului, Calea Victoriei a fost locul care a apărut deseori în operele literare româneşti, conturându-se poveşti de tot felul pe faimoasa stradă. "Calea Victoriei" este una dintre operele scrise de Cezar Petrescu, un roman despre Bucureştiul interbelic şi despre destinele mai multor personaje.

„Fulgii se legănau magic în luminile vitrinelor. Trecătorii păşeau voios în alba fluturare.Farurile automobilelor prindeau potopirea moi atică în evantaliile albăstrii, soseau de departe, dispăreau, să facă localtora şi altora, virînd, oprindu-se, pornind, încrucişîndu-se într-o ameţitoare, întrecere. Ninsoarea, năvala luminilor,reclamele aprin-zîndu-se şi stingîndu-se absorbite de albastrul serii pretimpurii de iarnă, ca să tresară în ghirlănzilealtfel colorate, roşii, verzi, galbene ; soneria cinematografelor ; ferestrele încărcate cu sclipitoare bijuterii, paşiielastici ai trecătorilor învioraţi de răceala blîndă şi jilavă a fulgilor ; totul dădea străzii un aer proaspăt şi festiv.Ion Ozun era cucerit de acest spectacol “ (Andrei Rusu, text reprodus după Calea Victoriei)

Astăzi, Calea Victoriei a rămas poate cea mai celebră stradă din Capitală şi locul în care se găsesc unele dintre cele mai luxoase magazine. Vitrini eneorme, bogăţie şi istorie, sunt cuvintele care descriu cel mai bine una dintre cele mai faimoase artere din Capitală.

Poveşti cu I.L. Caragiale şi Berăria Gambrinus

Celebra berărie a fost deschisă în anul 1897 pe strada Câmpineanu numărul 4 şi preluată în anul 1901 de către dramaturgul Ion Luca Caragiale, cel care i-a şi dat denumirea de Gambrinus. Aflată vizavi de vechea clădire a Teatrului Naţional (n.r.  Actualul Hotel Novotel), berăria era locul preferat de întâlnire al oamenilor de teatru, al ziariştilor vremii, dar şi al oamenilor politici şi de afaceri.

La berăria lui Caragiale se sărbătoreau premierele Teatrului Naţional şi ale Teatrului Cărăbuş. Era o berărie frecventată mai ales pentru sortimentele diverse de mâncare, iar specialitatea casei era şniţelul Vienez, fiind atât de mare încât era servit la două persoane.

După plecarea lui Caragiale în anul 1905 la Berlin, fosta Fabrică de Bere Luther a redeschis localul  şi l-a concesionat fraţilor Ionescu, bucătari de profesie care au păstrat specificul berăriei. În anul 1906 a fost invitat să întreţină atmosfera celebrul violonist Grigoraş Dinicu, cunoscut pentru maniera unică şi tehnica instrumentală în care interpreta piese din repertoriul lăutăresc.

Imobilul în care se afla berăria a fost demolat în anul 1940, iar pe locul lui a fost construit un bloc de locuinţe. În 1941, un anume Naumescu a reînviat brandul celebrei berării care a fost deschisă la intersecţia Bulevardului Regina Elisabeta cu strada Ion Brezoianu, la parterul Hotelului Palace, devenit Hotelul Cişmigiu după cel de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, localul a fost naţionalizat în anul 1948, însă denumirea nu i-a fost schimbată.

Decât medicamente, Mai bine, zău, dă fuga Şi trage două halbe De bere de Azuga. De vale la Gambrinus Cea mai frumoasa vale Te afli între teatru Şi între Caragiale Ferice cel ce poate Să bea aşa nectar, De nu mai multe halbe Măcar un biet pahar

Poezia a fost scrisă de Dimitrie Teleor şi dedicată lui Ion Luca Caragiale.

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Pe aceeşi temă:

VIDEO Centrul Vechi din Bucureşti, spaţiu al veşnicelor schimbări: poveşti de prin hanurile comerţului de altădată şi idile în „inima distracţiei“ din Capitală

FOTO VIDEO Vacanţă în Grădina Zmeilor - locul unde o tânără s-a transformat în stană de piatră. Porolissum- cetatea gladiatorilor

FOTO VIDEO Incursiune în pădurile seculare ale Dobrovăţului, locul ales de Ştefan cel Mare pentru ultima ctitorie

FOTO VIDEO Muntele sfânt al lui Zamolxe şi „vălul“ miresei legendare de la Beuşniţa

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite