FOTO Povestea prinţesei Martha Bibescu: cea mai bogată scriitoare bucureşteană, figură-cheie a literaturii, diplomaţiei şi a aristocraţiei interbelice
0
Prinţesa Martha Bibescu a fost una din cele mai distinse personalităţi ale aristocraţiei europene a secolului XX. Descendentă a familiei Mavrocordat, ea s-a remarcat ca scriitoare, om politic şi gazdă a fastuoaselor întâlniri mondene de la Palatul Mogoşoaia, pe care îl iubea nespus.
Avuţia prinţesei Martha Bibescu s-a întins cu mult dincolo de moştenirile sale, de obiectele de artă, de neasemuitele smaralde Bibescu, de moşiile Lahovari sau de castelul brâncovenesc de la Mogoşoaia. Scriitoarea, fiica lui Ion Lahovari, fost ministru al României la Paris şi ministru de Externe, şi a Smarandei Mavrocordat, descendentă din familia moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, poseda, de asemenea, o frumuseţe nemaivăzută, inteligenţă şi un real talent artistic. Chiar şi aşa, cu riscul unui nimicitor prozaism, Martha Bibescu rămâne în rândul celor mai bogaţi scriitori români.
Născută la Bucureşti, la 28 ianuarie 1889, Martha Lahovari urma să fie o figură-cheie pentru literatură, diplomaţie şi aristocraţia Europei interbelice, dar şi o femme fatale care a furat inimile multor bărbaţi, printre care prinţul Germaniei, regele Spaniei şi prinţul Beauvau.
Dezamăgirile amoroase
La doar 16 ani se căsătoreşte cu prinţul George Valentin Bibescu, intrând astfel într-o familie princiară prestigioasă, din care făceau parte şi rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte. Însă prinţul Bibescu, ale cărui infidelităţi publice scandalizaseră întreg Bucureştiul, va fi prima ei dezamăgire în dragoste, dar şi bărbatul alături de care va rămâne până la sfârşitul vieţii acestuia. Frumos, fabulos de bogat, încăpăţânat, adulat de o mamă pentru care nimic altceva nu exista, George Valentin Bibescu era un om capricios, infidel şi egoist care o privea pe Martha ca pe o decoraţie: odata primită, nu mai e râvnită, scrie formula-as.ro. Suferinţa Marthei este dublată şi de experienţa traumatizantă de a deveni mamă la o vârsta atât de fragedă: la doar 17 ani, o are pe Valentina, singura descendentă a noii familii Bibescu.
În perioada aceea, dorurile ei se îndreaptă către vărul soţului său, tânărul şi enigmaticul Emanuel Bibescu, dar care, de o calitate morală ireproşabilă, o refuză. După această a doua dezamăgire, în 1909, moştenitorul tronului Germaniei, prinţul Wilhelm, se îndrăgosteşte de Martha, care, însă, îl priveşte doar ca pe un adolescent amorezat, simţindu-se flatată, dar nu îndrăgostită. Tânăra de 20 de ani însemna în jurnal: „Domnind peste el, domnesc peste un imperiu!“, conform formula-as.ro.
În aceeaşi perioadă, Martha Bibescu se îndrăgosteşte de Charles Loius de Beauvau Craon, descendentul unei vechi familii aristocrate şi unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei la vreme respectivă. Beauvau o iubea şi face presiuni asupra ei să divorţeze. Dezorientată de dilema morală în care intrase, Martha decide să se retragă o vreme la mănăstirea din Alger.
Primeşte în dar Palatul Mogoşoaia
Rezolvarea, însă, se arată repede şi este dată chiar de soţul său, George Bibescu: printr-o telegramă o anunţă, solemn şi sec, că a cumpărat de la verii lui brâncoveni domeniul Mogoşoaia şi i-l dăruişte, scrie formula-as.ro, considerând că îşi răscumpără astfel toate greşelile trecute şi viitoare faţă de soţia sa. Prinţesa îşi dorea demult domeniul, însă nici nu îndrăznea să viseze la el. Palatul Mogoşoaia va reprezenta cea mai puternică şi constantă iubire a prinţesei Martha Bibescu.
Prinţesa se întoarce grabnic în ţară, cu planuri mari de restaurare a palatului. Acum este momentul în care cea mai frumoasă aristocrată din Europa îşi va demonstra simţul pentru lux şi rafinament, transformând Mogoşoaia într-un adevărat magnet pentru „lumea bună“ din Europa. Se dedică atât de mult lucrărilor de restaurare încât, Ghislain de Diesbach, biograful său, notează că dacă Martha „se mai poate considera logodită, atunci e cu Mogoşoaia, mai degrabă decât cu George sau cu Charles Louis“. Pleacă la Veneţia, împreună cu arhitectul, pentru a alege personal materialele necesare decorării camerelor de locuit, iar la fel va face şi când îşi va însoţi grădinarul în Olanda, pentru a alege cu mâna ei cele mai frumoase şi parfumate lalele, scrie formula-as.ro. Chiar şi Beauvau, venit într-o vizită secretă la prinţesă şi văzând frumuseţea Mogoşoaiei va privi altfel refuzul Marthei de a divorţa: „Acum înţeleg de ce ezitaţi…“
Castelana de la Mogoşoaia
Proiectul grandios al Mogoşoaiei va fi, însă, întrerupt bursc de izbucnirea războiului. În această perioadă neguroasă, prinţesa Martha se remarcă prin devotamentul şi curajul cu care conduce spitalul 118 din Capitală, în care erau aduşi rănuiţii de pe front. Ea rămâne în Bucureşti, în timp ce autorităţile şi majoritatea cunoştinţelor sale se refugiază la Iaşi. Pe 8 decembrie 1916, în timp ce se afla la Posada, primeşte vestea că scumpul său palat a fost jefuit. Pagubele erau foarte mari: mobilierul distrus, perdelele smulse, vesela furată, iar bisericuţa ortodoxă din curtea palatului transformată în grajd, scrie formula-as.ro
După 1925, restaurarea, care costase deja o avere, cere noi sacrificii: Martha Bibescu investeşte toţi banii obţinuţi din vânzarea moşiilor Lahovari şi a cărţilor sale. Astfel că, la sfârşitul anului 1927, după 15 ani de trudă, Mogoşoaia arată ca în poveşti.
Prinţesa Martha Bibescu: „Moşiile noatre sunt în interiorul nostru“
Cu toate acestea, în 1945, Mogoşoaia îi este luată prinţesei. Ea părăseşte România în septembrie 1945, după ce se asigură că Palatul Mogoşoaia este trecut pe lista monumentelor istorice. Pleacă la Paris, cu durere, dar fără teamă sau revoltă: „Mă simt ciudat de detaşată, liberă şi puternică, luându-mi adio de la tot ce am iubit pe acest pământ ameninţat: cele două case, cele două grădini ale mele, câmpiile şi pădurile moştenite de la tatăl meu, care ţinea la ele. Secretul celor care sunt legaţi de pământ, ca noi, e că moşiile noastre sunt în interiorul nostru. Chiar dacă le pierdem, ele ne rămân. Am în inimă balta mea, cu apele ei adormite, fagii şi munţii mei nu mă vor părăsi niciodată…“
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
