VIDEO Vacanţă în România. La plimbare în jurul Bucureştiului: conace boiereşti, forturi de protejare construite de Carol I, baterii şi palate
0Capitala României nu este, la prima vedere, decât un alt oraş aglomerat şi haotic. Câţi ştiu însă că în jurul lui găsim un lanţ de fortificaţii istorice, că mici oraşe din jurul Bucureştiului ascund palate şi conace care făceau odată delirul unei epoci apuse, de regi şi prinţi, boieri şi aristrocraţie? Vă invităm la un nou reportaj din cadrul celei mai frumoase Campanii „Adevărul“ – „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“.
Un bun exemplu de clădire de mare preţ care merită vizitat este conacul Oteteleşanu din oraşul Măgurele.
Ioan Oteteleşanu (1795 – 1876) este descendent al unei familii vechi din Oltenia. Oteteleşanu a fost director al salinelor statului în perioada 1838-1841 şi vornic al Capitalei, pentru ca apoi să facă parte de două ori din guvernul Ţării Româneşti. După ce a ocupat scaunul de ministru al Controlului între 1851 şi 1853, este numit chiar ministru de finanţe în timpul lui Alexandru Ioan Cuza.
Povestea moşiei din micuţul oraş de lângă Bucureşti, mai degrabă renumit pentru Institutul de Fizică a Pământului, care a aparţinut lui Oteteleşeanu porneşte departe în istorie. Moşia de la Măgurele făcea parte din zestrea doamnei Stanchii, soţia lui Mihai Viteazul. Apoi ajunge în posesia Cantacuzinilor. Mai târziu, este cumpărat de Iancu Oteteleşanu.
Cu toate astea, legenda spune că, de fapt, boierul a câştigat proprietatea la un joc de cărţi şi de atunci pe frontonul clădirii fusese pictat un as de treflă. De altfel, tocmai din acest motiv, palatul ar fi fost supranumit „Castelul cu asul de treflă”.
Carol I cucerit de distracţia de la moşie
Se pare că moşia din Măgurele era în vreme unul din locurile cele mai populare în rândul boierilor puşi pe distracţie, seratele organizate de cea de-a doua soţie a sa, Elena Oteteleşanu fiind recunoscute în epocă drept evenimente de cea mai înaltă clasă. La petrecerea de Revelion organizată de soţii Oteteleşanu din 1876 a fost invitat chiar regele Carol, care a fost atât de încântat de atmosferă, încât în anii următori se naşte tradiţia unui bal de Anul Nou la Curtea Regală. Potrivit societatesicultura.ro, petrecerile aveau loc fie în casa de pe Calea Victoriei – pe atunci Podul Mogoşoaiei – fie la castelul de la Măgurele.
Cronicarul Claymoor scria despre moşie: „La porţile Capitalei se înalţă, în mijlocul unui parc, încântătorul castel Măgurele, ale cărui ziduri păstrează încă ecoul unei petreceri splendide date în cinstea Alteţei Sale Regale prinţul Leopold de Hohenzolhern. Într-o iarnă, castelanii au avut fantezia de a petrece sărbătorile în această magnifică reşedinţă. Toată lumea ţine minte faimosul bal de Sfântul Ion, de la Măgurele, pe o ninsoare minunată”.
Personaje celebre îşi petreceau timpul liber la moşie, iar printre oaspeţii obişnuiţi ai casei se numărau Ioan Slavici, Titu Maiorescu şi chiar Mihai Eminescu, aceştia aducând cu ei alţi musafiri de seamă: Theodor Rossetti, Ion Cerchez sau Duiliu Zamfirescu.
Din conac de petreceri regale, în şcoală de fete
Chiar dacă moartea lui Oteteleşanu, în 1876, aduce o perioadă de tristeţe şi de întrerupere a seratelor, soţia lui reia obiceiurile. După moartea acesteia, moşia Oteteleşanu ajunge, în 1893, în proprietatea Academiei Române.
Sursa foto: Facebook Tabla Faltuită
Respectând testamentul lăsat de Ioan Oteteleşanu, aici este înfiinţat „un institut de fete românce, cărora li se va da o creştere şi educaţie de bune nume de familie, fără pretenţie sau lux.” Directorul Institutului Oteteleşanu va fi nimeni altul decât Ioan Slavici. În prezent clădirea a intrat într-un proces de reabilitare timid, încercându-se o recuperare a prestigiului de altă dată.
Un alt conac extrem de frumos care merită vizitat, chiar dacă nu mai se află pe culmile de altădată este palatul Ghica din Căciulaţi.
Palatul Ghica din Căciulaţi
Palatul a fost construit în anul 1830 din ordinul domnitorului Alexandru D. Ghica, pornind de la acelaşi principiu prin care a fost construit palatul fratelui său mai mare, Grigore D. Ghica, care îşi construise în 1822 clădirea aflată acum în Colentina şi cunoscut sub numele de Palatul Ghica -Tei. Clădirea, un palat în stil romanic de factură neoclasică, este una dintre bijuteriile ascunse din apropriere de Bucureşti, din judeţul Ilfov, satul Căciulaţi.
Cele două palate au fost legate ani de zile de un drum ”păzit”de tei (din care acum nu mai sunt decât câţiva). Palatul şi grădina însumează 15 hectare de teren aflate într-o stare deplorabilă. Havuzul cu trei îngeraşi din faţă a rămas încă intact, spre deosebire de cel din spate care a fost distrus şi ca restul clădirii care se află într-o urgentă nevoie de reabilitare.
Astăzi, domeniul mai este folosit de câte un producător de film ca platou de filmare, pe unde au mai trăcut şi actori ca Jean Claude Van Damme şi alţii. Palatul a fost reparat şi consolidat în anul 1924, iar în anul 1948 a fost donat Academiei Romane în administrarea căreia se află şi în prezent. Oglinzile veneţiene, mobilierul, tablouri, firmane, manuscrise vechi au dispărut.
Sursa foto: dincolodefaţade
Ca cele mai multe clădiri preţioase, nici palatul Ghica din Căciulaţi nu avea să scape de naţionalizarea comunistă, din 1949, palatul de la Căciulaţi devenind sediu al Securităţii locale pâna în anul 1951. După revoluţia din 1989, aici au fost descoperite nu mai puţin de 316 schelete ale victimelor ucise de torţionarii comunişti. În prezent, este un cămin de odihnă al Academiei Românie.
Palatul Ştirbey şi presupusul triunghi amoros
În apropierea Bucureştiului se află un domeniu impresionant care ani de-a rândul a fost reşedinţa familiei Ştirbey. În spatele pereţilor groşi ai palatui se ascund numeroase poveşti.
“Buftea era un domeniu foarte bine orânduit, aproape de tot de Bucuresti, iar prinţul Ştirbey croise în pădure lungi alei pe care le puteai goni în galop, pe un drum bătut, lungime de mai multi kilometri. Atât printul cât şi trei dintre fiicele lui erau călăreţi cât se poate de buni şi petreceam de minune împreună. Mi-era dragă acea pădure cu covorul ei de flori ce se schimba după anotimp, de la mica brândusă galbenă pâna la floarea de măzărică din mijlocul verii, de un vânat adânc, care-şi întindea minunatele mănunchiuri peste tot pământul. Când închid ochii parcă simt mirosul pătrunzător al tufişurilor de stejar care îşi răspândesc îndeosebi aroma spre seară şi par a-şi revărsa pâna şi fundul sufletului în ceasurile răcoroase ale amurgului”, spunea Regina Maria despre domeniul de la Buftea al familiei Stirbey.
Principele Alexandru Barbu Ştirbey a fost cel care a amenajat parcul pe care îl primise moştenire de la tatăl său, a construit palatul şi biserica, dar şi numeroase obiective funcţionale. O poveste ştiută de cei din cercurile înalte ale societăţii de atunci îi avea ca protagonişti principali pe Regina Maria şi pe Prinţul Ştirbey. Pe site-ul palatului, profesorul universitar dr. Ioan Scurtu notează despre triunghiul amoros Barbu Ştirbey, soţia acestuia şi Regina Maria: “Interesant este că soţia lui Stirbey, Nadeja, era încântată de prietenia dintre cei doi, o invita pe Maria la palatul de la Buftea, unde principesa rămânea adesea peste noapte. Nadeja nu vedea că între soţul sau şi soţia mostenitorului tronului ar exista relaţii intime, iar vorbele care-i ajungeau la ureche le considera simple bârfe, puse la cale de cei invidiosi de faptul că între familia Stirbey şi principesa Maria erau relaţii atât de apropiate. Nici fetele lui Stirbey nu credeau in barfe şi erau încântate de prezenţa fermecătoarei prinţese la palatul de la Buftea.”
De-a lungul vremii, personalităţi importante au ajuns pe domeniul Ştirbey şi au mai scris o filă din istoria palatului. După moartea celui care deţinea palatul, acesta a fost administrat de Partidul Comunist. După ani buni, palatul a intrat în posesia moştenitorilor familiei Ştirbey, dar în 2007 a fost cumpărat de către Bucharest Arena. În prezent, pe domeniul Ştirbey se organizează diferite evenimente, dar care păstrează rafinamentul şi opulenţa de altădată.
Palatul Mogoşoaia: război, dragoste şi file de istorie
Povestea Palatului Mogoşoaia a început în urmă cu sute de ani, atunci când Constantin Brâncoveanu a ridicat o biserică pe domeniul de la Mogoşoaia, purtând hramului Sfântului Gheorghe. Uşor-uşor, palatul a început să prindă viaţă, iar construcţia acestuia s-a terminat în jurul anului 1702. Aflat la 15 kilometri de Bucureşti, palatul păstrează şi astăzi, în spatele porţilor mari, o aromă specială: un parfum puternic de război, împletit cu o mireasmă suavă de dragoste.
În 1714, la ani buni după finalizarea construcţiei, se scrie o altă filă din povestea palatului, pentru că atunci, Constantin Brâncoveanu, împreună cu familia sa, este executat în Constantinopol. Tot ce strânsese de-a lungul vieţii ajunge în posesia otomanilor, iar palatul este transformat în han.
O adevărată tragedie pentru povestea impresionantei construcţii, pentru că în acel moment se pierde o bună parte din obiectele care existau în interiorul acesteia: mobilier, argintărie, cărţi sau covoare.
Palatul, care astăzi a rămas ca o bijuterie scumpă din apropierea Bucureştiului, a fost devastat de-a lungul timpului de mai multe ori şi în cele din urmă a ajuns în posesia lui Gheorghe Bibescu, după ce acesta s-a căsătorit cu Zoe Mavrocordat, care primise moştenire bijuteria arhitectonică.
Palatul a trecut prin mai multe etape de renovare, iar în timpul Primul Război Mondial, lucrările au fost frânate de alte distrugeri provocate de război. În 1949, palatul a fost naţionalizat şi câţiva ani mai târziu a fost devastat, iar colecţiile de artă au fost furate şi dezmembrate. Abia din anul 1977 au început noile lucrări de restaurare ale palatului care astăzi adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească, fiind un punct important de atracţie turistică.
Muzeul se poate vizita în fiecare zi cu excepţia zilei de luni când este închis, iar preţul unui bilet este 5 lei.
Fortificaţiile din jurul Bucureştiului
Dacă domeniile boiereşti nu v-au convins, poate sunteţi interesaţi de o plimbare prin rămăşiţele celor 36 de fortificaţii - 18 forturi şi 18 baterii- care au fost construite pe vremea domniei lui Carol I, cu o frecvenţă de aproximativ doi kilometri, toate fiind unite printr-un set de tuneluri subterane.
Este vorba de o a doua centură a Bucureştiului, una construită însă în scopuri militare. Pe toată lungimea de 70 de kilometri a centurii a fost construit, între anii 1885-1899, un inel de fortificaţii, menite să apere Capitala în cazul unor eventuale atacuri inamice. Considerat vital înaintea Primului Război Mondial, proiectul s-a dovedit a fi sortit eşecului, nefiind folosit niciodată.
Deşi se vorbeşte de un potenţial turistic uriaş, autorităţile, ca de obicei, dau din umeri când vine vorba de recondiţionare. Dintre toate câte s-au construit, în prezent, numai 17 forturi şi 14 baterii îşi mai păstrează forma iniţială, restul fiind distruse în urma unor explozii de armament.
Dintre cele care încă mai stau în picioare, un singur fort beneficiează de instalaţie de curent electric funcţională, fiind restaurat anul acesta, pentru a fi transformat într-un muzeu.
Povestea forturilor începe, ca multe alte acţiuni, de la neşansa geopolitcă a României dată de aşezarea ei chiar în „buricul” dintre marile forţe. Cele trei mari puteri ale acelor vremuri: Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar şi Rusia exercitau presiuni enorme asupra României, şi astfel, domnitorul Principatelor Unite, Carol I, care era militar de profesie, ordonă mai multor comisii de ofiţeri să studieze şi să elaboreze un plan de fortificare a unor obiective strategice din Câmpia Română.
Construcţii de sute de milioane de euro, castele de nisip
La 1884, după zece ani de la începerea lucrărilor la fortificaţii costurile totale se ridicau la 111.500.000 de lei aur, adică 613 milioane de euro actuali, faţă de estimările iniţiale de 88.275.000 de lei aur, respectiv 500 de milioane de euro.
În timp, marea majoritate a acestor construcţii militare au fost date uitării şi s-au transformat în castele de nisip. Acum, multe dintre fortificaţii sunt pe terenuri care aparţin unor investitori privaţi, altele aparţin unor unităţi militare, iar altele sunt în posesia administraţiilor locale.
Cu excepţia Fortului 13 Jilava, toate stau inerte în timp, acoperite de pământ, gunoi, vegetaţie şi dezinteres, deşi pot fi exploatate cultural, istoric, educaţional sau comercial, după modelul unor capitale precum Berlin, Amsterdam sau Paris.
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Pe aceeaşi temă: