Obiceiuri de Paşte ale catolicilor din Ardeal, preluate de ortodocşi. Ce sunt lichiul şi stropitul fetelor FOTO

Publicat: 05.04.2021 17:26

Ultima actualizare: 10.08.2022 19:37

Ouă roşii pregătite pentru Paştele Catolic. FOTO: Ioan Buciumar

Catolicii şi ortodocşii din Ardeal şi-au transmis reciproc tradiţii de Paşte. Între acestea se numără lichiul o plăcintă săsească pe care o pregătesc şi românii sau maghiarii şi stropitul fetelor

Cea mai mare sărbătoare a creştinilor are date diferite pentru ortodocşi şi catolici, în funcţie de echinocţiul de primăvară şi fazele Lunii.

Abia în anul 2025 vom mai avea Paştele ortodox şi catolic la aceeaşi dată, iar anul acesta diferenţa este chiar foarte mare, de patru săptămâni.

Tradiţiile sunt, însă, asemănătoare, chiar dacă sunt şi diferenţe importante între comunităţi. În Ardeal, românii, maghiarii şi germanii au luat unii de la alţii obiceiuri, iar acestea sunt păstrate acum de toate comunităţile.

O tradiţie comună este vopsitul ouălor. În unele zone s-a mai păstrat obiceiul încondeierii, dar, pentru că operaţiunea este mult mai complexă decât simplul vopsit, doar câteva gospodine mai folosesc această tehnică veche.

Printre ele se numără şi Kajcsa Anna, din oraşul braşovean Săcele. Aceasta duce mai departe munca tezaurului uman viu Barko Etelka, trecută la cele veşnice în urmă cu un an şi jumătate.

Cele două folosesc mai multe modele tradiţionale, între care se numără „tulipántos” (lalea), „liliomos” (crin), „gerebés” (grebla), „veszettutas” (calea rătăcită). Unele dintre modele au şi altfel de semnificaţii, cum este cazul crenguţei de brad, despre care se spune că aduce noroc.

Încondeiatul ouălor de către ceangăii din Săcele se face prin metoda scrierii cu condeiul cu ceară de albine topită. Ouăle pe care se scrie cu ceară de albine sunt, apoi, vopsite în roşu cu vopsea naturală. Copiii participau în fiecare an la ateliere în care învăţau să încondeieze ouă, însă, anul trecut şi anul acesta activitatea nu s-a mai putut desfăşura, din cauza pandemiei.

O zonă interesantă din punctul de vedere al tradiţiilor este Sighişoara. Aici întâlneam înainte de Revoluţie trei comunităţi aproximativ egale ca număr de membri: români, maghiari şi germani. Chiar dacă maghiarii şi germanii au mai multe religii, cu toţii sărbătoresc Paştele Catolic.

Tradiţiile au trecut de la o comunitate la alta, astfel că toate cele trei comunităţi pregătesc pentru această sărbătoare atât cozonaci, cât şi faimosul lichiu sau henklesch (hanklich) cum îl numesc saşii. Acesta se face din aluat de cozonac, peste care se adaugă un strat de griş cu lapte, iar deasupra unul de smântână cu ou, care dă aspectul frumos al prăjiturii.

În plus, această delicatesă oferă fiecărei gospodine şansa să aleagă un fruct pe care să-l includă în umplutură (de cele mai multe ori stafide, sau prune) şi care oferă lichiului o aromă specială. Gospodinele maghiare şi româncele au adaptat prăjitura, care se face şi de Crăciun, la perioada de primăvară şi mai fac lichiu cu urdă şi mărar în loc de griş.

Emil Moise, de lângă Sighişoara, ne povesteşte cum erau sărbătorile de Paşte când era copil. „Bunica mea din partea tatălui, cu care locuiam în aceeaşi curte, era unguroaică, la fel şi mama, aşa că ţineam şi Paştele ortodox, şi cel catolic. Îmi amintesc că, foarte de dimineaţă, înainte să ne trezim noi, copiii, bunicul pregătea lemnele pentru cuptor, care sunt mai lungi decât cele pe care le foloseam în sobă. Făcea focul în cuptor, iar nagy-mama frământa aluatul într-o troacă din lemn. Întâi făcea cozonacii, pentru că nuca era pregătită dinainte cu o zi şi aceştia erau mai simplu de umplut”, spune Emil.

Citește și: Papa Francisc, la Slujba de Înviere: În aceste vremuri întunecate, creştinii să nu uite că temerile lor vor fi înlocuite de speranţă VIDEO

„În timp ce se coceau cozonacii în cuptorul din curte, bunica pregătea lichiurile. Nouă ne dădea grişul care mai rămânea în oală şi smântâna şi era o mică bătălie cine să mănânce primul. După asta, mergeam, frumos, cu tăvile la cuptor, iar bunica le lua cu o lopată din lemn şi le aşeza înăuntru. Ne plăceau şi cozonacii, dar abia aşteptam să scoată primul lichiu, pe care îl mâncam aşa, fierbinte. Era cel mai delicios lucru pe care mi-l amintesc din copilărie”, adaugă acesta.

„Noi, băieţii, aşteptam cu multă nerăbdare a doua zi de Paşte, când mergeam la stropit. Ne strângeam doi sau trei la o casă, repetam poezia şi porneam la casele cu fete. Părinţii ne pregăteau câte un parfum şi mergeam la fetele din sat şi le stropeam, după ce spuneam poezia. La fiecare fată la care mergeam primeam câte un ou roşu”, mai spune Emil.

Dan a crescut la Braşov, dar mama lui este dintr-un sat din Harghita, iar Paştele catolic era o sărbătoare la care nu lipsea de la ţară.

„La noi, stropitul era mult mai distractiv, în special în rândul băieţilor şi fetelor mai mari. Nu se foloseşte parfum, ci apă. Şi nu dintr-o sticluţă, pentru că aruncam unii pe alţii câte o găleată cu apă rece. Nu numai băieţii pot stropi pe altcineva, ci şi fetele. La finalul distracţiei, eram cu toţii uzi leoarcă şi căutam să stăm la soare să ne uscăm un pic. În plus, când mergeam la fete acasă, la „stropitul oficial”, să zic aşa, fiecare spunea o altă poezie, unele chiar foarte haioase”, îşi aminteşte Dan.

Nu sunt diferenţe importante atunci când vine vorba de mâncărurile de Paşte. Friptura de miel sau, când vremea este frumoasă, mielul la grătar sunt obligatorii pentru fiecare familie, la fel cum este şi drobul, toate udate cu un pahar de vin.

Cum, de cele mai multe ori, Paştele cad în duminici diferite la ortodocşi şi catolici, fiecare duce la vecinii lui de altă religie din bunătăţile pregătite atunci când sărbătoreşte. Dezavantajul ortodocşilor este că Paştele catolic este în timpul postului ortodox, însă, chiar şi aşa, copiii se bucurau de cozonac şi lichiu sau de un ou roşu. În schimb, catolicii se pot înfrupta fără restricţii din cele aduse de vecinii lor ortodocşi, atunci când aceştia din urmă sărbătoresc.