Din toamnă, se reînfiinţează şcolile profesionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din viitorul an şcolar se reînfiinţează şcolile profesionale, iar pentru preşcolari se înfiinţează clasa pregătitoare, între grădiniţă şi şcoala primară.

În judeţul Braşov vor fi între 211 şi 248 de clase pregătitoare, numărul nu se poate şti cu exactitate pentru că la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov (IŞJ) nu există o situaţie clară a copiilor care nu merg la grădiniţă. „Mai e şi altceva: e posibil ca unii părinţi care au avut copiii la grupa pregătitoare la grădiniţă şi care au vârsta necesară, la cerere să solicite direct intrarea în clasa I. Şi atunci e posibil ca numărul numărul copiilor de clasa I să fie mai mare. Dorim ca toate aceste clase să funcţioneze la şcoli", a explicat Dorel Agache, inspector şef la IŞJ Braşov.

Clasele pregătitoare vor funcţiona în şcoli

Totuşi, la câteva şcoli din Braşov există probleme pentru că nu este spaţiu suficient şi astfel elevii vor fi nevoiţi să înveţe în schimburi. „Am propus ca soluţie să creăm aceste clase în şcolile care au rămas libere în urma comasărilor. De exemplu, la Şcoala nr. 17 din cartierul Craiter pot funcţiona 12 clase pregătitoare. Cei de la Şcoala nr. 11 şi-au dat deja acordul să aduncă clasele pregătitoare aici, mai aşteptăm un răspuns de la Şcoala nr. 19. În mediul rural nu sunt probleme de acest gen", a mai spus Agache.

Condiţii stricte la şcolile profesionale

Marea schimbare vine însă la pentru elevii care sunt acum în clasa a IX-a, însă doresc ca de anul viitor să urmeze o şcoală profesională. „Se reînfiinţează învăţământul profesional care va avea o durată de doi ani şi jumătate. Noutatea este că elevii pot urma o şcoală profesională doar dacă există o convenţie cadru între liceu şi o societate comercială, dar şi între societatea respectivă şi părinţii elevilor. Elevii urmează să facă practică la aceste firme, iar numărul orelor de practică va fi mai mare decât cel al orelor de cultură generală. De exemplu, în primul an 60% va fi practică, iar 40% cultură generală, iar în anul II proporţia va fi de 74% - practică şi 26% - ore de curs. În cazul în care firma respectivă consideră că e nevoie de mai multă practică, poate solicita prelungirea stagiului", a mai spus Agache.

La nivelul judeţului Braşov vor fi înfiinţate minim 15 clase de învăţământ profesional. Conducerea IŞJ a avut discuţii cu reprezentanţii celor mai mari firme din judeţ pentru a vedea exact în ce domeniu de activitate este nevoie de muncitori. „Vor fi specializări diverse, de la servicii şi mecanică, până la domeniul agricol sau economic. La sfâşitul şcolii profesionale, absolvenţii vor avea calificarea de muncitor calificat de nivelul II", a mai spus Agache.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite