Braşovul a îmbrăcat straie de sărbătoare. Cavalerii vă aşteaptă în Cetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cavalerii se vor duela în Cetate. FOTOAdevărul.
Cavalerii se vor duela în Cetate. FOTOAdevărul.

Până duminică braşovenii şi turiştii sunt invitaţi să se distreze şi să asiste la obiceiuri unice în lume. Programul Zilelor Braşovului este cel mai variat din ultimii ani. Primăria a cheltuit pentru manifestări 200.000 de lei.

Unul dintre evenimentele cele mai aşteptate este Turnirul Cavalerilor din Cetarea Braşovului. Evenimentul începe vineri, de la ora 17.00, cu o paradă a cavalerilor, spectacolul urmând să fie anunţat prin oraş de către toboşarul Cetăţii Sighişoara. Atât vineri seara, cât şi sâmbătă şi duminică, în intervalul 12.00 - 22.30, în Cetate vor avea loc demonstraţii de luptă, spectacole, jongleriii cu foc, expoziţie de armură şi arme, meşteşuguri, dar şi conferinţe pe teme istorice.

Distracţie pentru cei mici

În fiecare dintre aceste zile, în intervalul orar 12.00 – 18.00 vă veţi putea întâlni pe strada Republicii cu mimi sau clovni, care vor oferi spectacole pe toate gusturile. Special pentru cei mici, la intersecţia străzilor Republicii cu Michael Weiss va fi amenajată o scenă unde vor putea vedea piese de teatru. Vineri, de la ora 17.00 este pusă în scenă piesa Jack Sparrow, iar sâmbătă, de la ora 12.00, poate fi văzută piesa Jack şi vrejul de fasole.

Concerte pe toate gusturile
 

Din program nu lipsesc nici concertele şi spectacolele din Piaţa Sfatului. Vineri de la 18.30 atmosfera va fi întreţinută de Antonia şi Direcţia 5, iar sâmbătă, tot de la ora 18.30, Dalma şi Connect-R promit un show incendiar.

Duminică, de la ora 12.30, iubitorii muzicii populare vor avea parte de un spectacol folcloric, iar seara, de la ora 17.30, Fliarmonica şi Opera Braşov vor susţine un concert comun pe scena din Piaţa Sfatului.

Parada junilor atrage mii de turişti

Duminică, 12 mai, în ultima zi a manifestărilor va avea loc Parada Junilor care se va desfăşura cu începere de la ora 11,00, pe principalele străzi din centrul vechi al Braşovului.

Tradiţia Junilor Braşovului este unică în România, la fel ca şi parada lor anuală din prima duminică de după Paşte. Junii simbolizează cetele de „flăcăi“ care erau luaţi din sânul familiei şi duşi pentru o perioadă la Pietrele lui Solomon, unde erau supuşi unui antrenament dur care să-i pregătească pentru apărarea cetăţii Braşovului. În fiecare an junii, însoţiţi de fanfară, şi călare pe cai îi salută pe braşoveni. În Piaţa Unirii înconjoară de trei ori statuia Eroului Necunoscut, iar apoi cele şapte grupuri de juni se încolonează într-o ordine devenită lege şi trec prin tot centrul Braşovului.  Cu toţii îi salută pe oamenii veniţi să-i vadă cu tradiţionalul „Hriston a Înviat“. După paradă junii şi braşovenii se aducă la o petrecere câmpenească la Pietrele lui Solomon.
 

Ordinea defilării cetelor de juni este deja tradiţie: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armaşi. Vătaful poartă lenta roşie pe piept, iar armaşii, mare şi mic, albastră şi galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când acesta era interzis. Cele şapte cete de juni există încă de la 1700. Cea mai veche este ceata Junilor Tineri, iar ultima înfiinţată, este cea a Junilor Dorobanţi, grup format din bărbaţi căsătoriţi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite