Adolescenţa, perioada marilor conflicte interioare. Psiholog: „Până la un punct, nu e greşit să vrei să ai muşchii lui Arnold. Până la un punct!“

Publicat: 21.01.2016 02:14

Ultima actualizare: 06.08.2022 12:47

Adolescenţa şi post-adolescenţa sunt cele mai importante perioade în dezvoltarea personalităţii viitorului adult, a fiinţei umane în general, aceasta datorându-se nu doar duratei de derulare a proceselor psihologice prin care indivizii îşi „joacă” propriile şi primele roluri de viaţă în concordanţă cu modelele acumulate în copilărie, ci şi faptului că este perioada „marilor alegeri".

Psihologul şi filosoful american, Wiliam James, care a făcut muncă de pionierat în aceste domenii, considera faptul că „ceea ce numim caracter se modelează precum modelele de ipsos până aproape de vârsta de 30 de ani”. Pe cale de consecinţă, adolescenţa este în general privită ca fiind acel stagiu de viaţă caracterizată de perioade de instabilitate şi emoţionalitate ridicată acompaniate de „trezirea” şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale tinerilor.

„Este perioada de apariţie a unor inevitabile «furtuni psihice», de stres, suferinţă, pasiune şi rebeliune împotriva autorităţii adulţilor. Fiecare dintre noi ne aducem aminte – de multe ori cu plăcere – de marile iubiri şi deznădejdi, de marile suferinţe şi perioade în care nu eram înţeleşi de către părinţi, prieteni sau profesori. Da, acestea fac parte din normalitatea adolescenţei. Parcurgerea acestor etape nu este doar inevitabilă, ci şi necesară în formrea unei personalităţi adulte performante”, ne spune Aurelian Danu, membru al Asociaţiei Psihologilor in Braşov.

Reacţiile adolescenţilor la schimbările fizice sau despre „falsele” portrete formate de publicitate

Adolescenţa este inaugurată printr-o serie de modificări fizice „dramatice”. Cea mai evidentă schimbare este creşterea, mai exact creşterea rapidă în înălţime şi greutate. Acest proces începe la aproximativ vârsta de 8-9 ani la fete şi la vârsta 10-11 ani la băieţi. În următorii şapte ani, majoritatea adolescenţilor, aproximativ 98% vor atinge înălţimea lor de adulţi. Din punct de vedere psihologic, aceste modificări fizice generează modelele de identitate specifice fiecărui sex în parte. Tinerii încep să treacă de la percepţia de „băieţel” sau „fetiţă” la un nou statut perceptiv, respectiv de bărbat sau femeie. Această modificare perceptuală este foarte importantă în înţelegerea viitorului rol pe care identitatea fizică îl va atribui viitorului adult, respectiv cel de tată sau mamă. Înţelegerea corectă de către adolescenţi a acestei perioade este foarte importantă în contextul în care cel mai important rol în definirea identităţii statutului sexual, al rolurilor implicite şi al modului de relaţionare este şi trebuie sprijinit de comunicarea cu părinţii, aceştia fiind cei care contribuie semnificativ la formarea unei personalităţi sănătoase. Revenind la modelul fizic, de semnalat este şi mecanismul în care aceste modificări fizice generează şi modele ideale privite ca tipologii care contribuie la alegerea viitorilor parteneri de viaţă, a prietenilor, a anturajului.

„Adolescenţii sunt deosebit de preocupaţi dacă caracteristicile lor fizice – înălţime, greutate - sunt de forma sau dimensiunea «corectă», «ideală» în raport cu «portretele» create de televiziune şi reviste. Până la un punct nu este nimic greşit să îţi doreşti să ai musculatura lui Arnold Schwarzenegger sau să fii ca păpuşa Barbie. Dar doar până la un punct… Dincolo de această graniţă, fără comunicarea şi consilierea familiei, putem constata apariţia unor tulburări majore în formarea personalităţii. Ele pot perturba procesul de formare al imaginii de sine, creând modele distorsionate, iar prin acestea idealuri de viaţă distorisionate şi false modele de succes”, precizează specialistul braşovean.

Iată cum primul element la care trebuie să fim atenţi în aprecierea procesului de dezvoltare al tinerilor în adolescenţă, cel al modificărilor fizice, devine unul deosebit de important din perspective formării viitoarei personalităţi şi a identităţii de sine.

Cum ar arăta societatea dacă adolescenţii ar fi „replici” ale lui Schwarzenegger sau ale Pamelei Anderson?

Este interesant de abordat, ca sistem de referinţă, şi cum ar societatea dacă tinerii ar fi copii ale unor vedete, precum cele amintite mai sus. Oare nu cumva am pregăti o societate a formelor fără fond?

„Nu dorim să ne înţelegeţi greşit în aprecierea celor două personalităţi. Dorim doar să atragem atenţia asupra a două aspecte: un tânăr sau o adolescentă dezvoltată armonios înseamnă o viitoare personalitate armonioasă. În definitiv, fiecare dintre noi purtăm o «amprentă» fizică moştenită, dispunem de anumite abilităţi pe care trebuie să le dezvoltăm şi avem capacitatea să ne identificăm nu cu «false» imagini, ci cu noi înşine, cu imaginea pe care dorim să o avem, cu propriul nostru model. Apoi, fiecare adolescent este unic în felul său. Arta părinţilor, a dascălilor, a tuturor în celor care sunt implicaţi în formarea adolescenţilor este acea de a-i ajuta pe aceştia să se definească pe sine ca entităţi unice, maximizând potenţialul fiecărui adolescent”, explică Aurelian Danu necesitatea ca fiecare individ să îşi „croiască” propria personalitate.

În concluzie, a te dezvolta armonios înseamnă a găsi acel echilibru între fizic şi psihologic, capabil să formeze personalităţi performante. Dacă un adolescent se simte bine, are o viaţă socială normală, îşi duce viaţa cotidiană ghidat de mediul său de viaţă, de valori şi principii corecte, putem afirma că asistăm la formarea unui adult capabil să facă faţă tuturor provocărilor vieţii.

Relaţia adolescenţilor cu familia sau despre cum trebuie să le oferim posibilitatea adolescenţilor să se descopere pe sine

Adolescenţa trebuie privită şi din perspectiva unei perioade în care tinerii sunt supuşi la experienţe diverse, „testează” comportamente, îşi formează prin mecanismul de încercare şi eroare reacţiile sociale pe care le „calibrează” şi le personalizează pentru a fi utilizate ca viitor adult. Dacă în copilărie părinţii – prin rolul lor protector – îi însoţeau pe copii la majoritatea activităţilor, în adolescenţă ar trebui să „învăţăm” să le oferim acestora să exploreze singuri viaţa cotidiană, consiliindu-i însă şi consolidându-le valorile şi principiile unei societăţi normale. În această etapă de viaţă, nu trebuie să ne mire că adolescenţii noştri vor mai multă independenţă, vor să-şi petreacă mai mult timp cu prietenii, vor să nu prea mai vină cu noi în concediu. Este normal. Fără aceste experienţe de viaţă pe care adolescenţii le asimilează pe cont propriu, aceştia nu ar putea înţelege de ce este bine să procedezi într-un anumit fel sau nu, nu ar putea să valideze sau să invalideze o relaţie, nu ar putea să se orienteze către o carieră sau alta. Toate acestea nu exclud controlul parental, ci îl implică într-o altă formă. Dacă în copilărie deciziile de viaţă pentru copii le luam noi, părinţii, acum rolul nostru începe să se diminueze el restrângându-se la cel de „sfătuitor”.

„Acum este momentul să devenim prietenii copiilor noştri, să devenim confidenţii adolescenţilor noştri, să devenim partenerii şi colegii acestor tineri care îşi caută drumul lor în viaţă. Prin această modalitate nu numai că vom fi foarte bine informaţi referitor la creşterea şi dezvoltarea lor, ci vom putea să le creem repere corecte în ceea ce priveşte alegerea anturajului, a carierei, a modalităţilor de petrecere a timpului liber, în alegerea partenerului de viaţă, în capacitatea de a-şi asigura treptat mijloacele prin care va deveni independent. Faptul că un tânăr frecventează un club nu este tocmai un lucru rău atâta vreme cât prin comunicare cu el ne asigurăm că această decizie este asumată şi responsabilă. A interzice mersul în club doar datorită clişeului că acolo merg doar anumiţi indivizi «dubioşi care consumă băuturi alcoolice şi fac tot felul de chestii» este o reacţie total greşită din partea părinţilor. A discuta motivele pentru care aceştia doresc să frecventeze un club, a discuta despre anturajul în care se vor afla şi despre ce fac ei acolo ar fi o atitudine mult mai potrivită”, explică Aurelian Danu cum terbuie să se comporte părinţii.

Ruperea adolescentului de familie se realizează în fapt atunci când apar sancţiunile fără fundament al părinţilor, atunci când apar interdicţiile. Ele sunt cele care creează frustrări, care vor lăsa urme adânci în formarea unei personalităţi puternice, capabile de adaptare.

Implicaţiile psihologice în „Cazul Bodnariu”

„Dramatismul acestui caz ne determină să atragem atenţia că reacţia autorităţilor norvegiene în a aplica un «clişeu» de creştere al copiilor este la fel de păgubos ca şi crearea falselor portrete de imagine de sine realizate de către spoturile publicitare. Între a ne spune o autoritate publică cum trebuie să ne creştem copilul şi cum ne învaţă reclamele că trebuie să arătăm nu este nicio diferenţă. Da, dorim să considerăm că rolul autorităţilor ar trebui să se limiteze la a asigura apărarea copiilor şi tinerilor de abuzurile părinţilor. Dar aceasta este cu totul altă problemă. În această situaţie intră abuzul sexual datorat unei tulburări psihice a părintelui, abuzul de droguri, violenţa domestică etc.”, este de părere psihologul braşovean.

Mediatizarea acestui caz ne atrage atenţia asupra faptului că prin hiper-protecţia afişată de către autorităţi se realizează un abuz mult mai mare: privarea copilului şi tânărului de sprijinul părinţilor naturali. Care poate fi consecinţa? Crearea unor personalităţi fragile, dar aşa cum doreşte societatea norvegiană. Una dintre cele mai mari traume este despărţirea copiilor şi adolescenţilor de părinţii naturali, în condiţiile în care nu se poate demonstra că aceştia sunt în deplinătatea facultăţilor mentale în a-şi desfăşura rolul educativ pozitiv. Soţii Bodnariu sunt nişte părinţi normali, aşa cum sunt poate milioane de părinţi din această lume.

Ei comunicau cu copiii lor, le asigurau cele necesare dezvoltării şi îşi puneau „amprenta” în a forma cetăţeni oneşti pentru statul norvegian. Până în momentul de faţă nimeni nu poate dezvolta contrariul. Însă ne întrebăm cum vor evolua acei copii în lipsa părinţilor naturali sau mai mult în condiţiile unor părinţi de adopţie „agreaţi” de statul norvegian. Răspunsul este simplu: vor fi nişte personalităţi „amputate” de către acest sistem.

„Nu ştiu dacă soluţia rezolvării acestui caz este una diplomatică sau este mai degrabă una în care psihologii, avocaţii, medicii ar trebui să i-a atitudine. De ce? Pentru că există probabilitatea ca, peste ani, acei copii, deveniţi adulţi, să aibă nevoie de serviciilor specialiştilor mai sus amintiţi... Nu dorim să comentăm mai mult, însă putem accepta «corectarea» unui pseudo-abuz presupus realizat în familie cu abuzul făcut de stat prin privarea copiilor de asistenţa părinţilor naturali?”, se întreabă Aurelian Danu.

Sfaturi pentru părinţii adolescenţilor de pretutindeni

Specialistul braşoean are şi câteva sfaturi pentru părinţi. El le recomandă să îi ajutate pe adolescenţi să-şi formeze o imagine de sine echilibrată atât fizic, cât şi psihologic. Dacă aceştia doresc să „arate” mai bine sau mai „cool” prin comunicarea cu ei puteţi şi trebuie să aflaţi care sunt motivele reale ale dorinţei lor, iar apoi puteţi fie să îi orientaţi către sala de sport, fie către un nutriţionist.

A-i ajuta să înţeleagă că între fizic şi psihologic trebuie să existe un echilibru şi acesta trebuie să îi ducă la a se descoperi pe sine este cel mai important lucru. Părinţii trebuie să devenă prietenii şi confidenţii adolescenţilor. Trebuie să acceptem că renunţarea noastră ca părinţi la atitudini autoritare este benefic pentru dezvoltarea tinerilor noştri. Trebuie să îi sprijinim şi să îi stimulăm să cunoască societatea în care trăiesc, aşa cum este ea. Mai degrabă îi dăm un sfat tânărului nostru prieten, decât să îl ţinem „în casa lângă noi”. Trebuie să îi lăsăm să-şi descopere interesele, preocupările, pasiunile şi să facă alegeri corecte; Un alt moment în care părinţii greşesc profund este acela când le refuză „experimentele”.

Chiar dacă tânărul nostru doreşte o tunsoare mai excentrică, tânăra noastră să utilizeze nu ştiu ce culoare excentrică la ojă sau tinerii noştrii doresc să utilizeze un anumit stil vestimentar, nimeni şi nimic nu vă opreşte să utilizaţi aceste momente pentru a discuta despre ele. Părinţii sunt cei care pot regla şi cu abilita corecta excentricităţile. În definitiv, părul creşte, unghiile se pot şterge, iar stilul vestimentar se va schimba odată cu maturizarea. Însă frustrările şi interdicţiile noastre impuse autoritar nu pot şterge urmele lăsate în formarea viitoarei personalităţi. Este mai uşor să devii prietenul şi confidentul adolescentului de lângă tine. El de tine are nevoie. Nu îl lăsa să caute sprijin în altă parte. Uneori consecinţele sunt dramatice.