Un hoț a spart de patru ori același apartament și nu a furat aproape nimic. În final, a fost arestat

0
Publicat:

Un tânăr de 19 ani din Brăila a fost arestat preventiv pentru că a pătruns prin efracție de patru ori în aceeași locuință, de unde a reușit să sustragă o sumă modică de bani și câteva bunuri.

După cele patru spargeri, hoțul a plecat aproape cu mâna goală FOTO arhivă Adevărul
După cele patru spargeri, hoțul a plecat aproape cu mâna goală FOTO arhivă Adevărul

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Brăila au efectuat pe 19 septembrie o percheziție domiciliară la domiciliul unui tânăr, în vârstă de 19 ani, din Brăila, pe care l-au condus la sediul poliției pentru audieri și ulterior l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore sub suspiciunea de furt calificat în formă continuată.

Tânărul este autorul unor spargeri de tot râsul, în urma cărora a fost și arestat. Acesta a pătruns prin efracție de patru ori în același apartament din Brăila și de fiecare dată a plecat aproape cu mâna goală.

„În perioada 27.08-08.09.2022, tânărul ar fi pătruns de patru ori, de fiecare dată pe timp de noapte, într-un apartament situat pe raza municipiului Brăila, prin escaladarea și forțarea geamului, de unde ar fi sustras suma de 415 lei, copia unei chei de la un autoturism și două telefoane mobile”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

Pe 20 septembrie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a tânărului, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila. Polițiștii brăileni continua cercetările în acest caz pentru documentarea întregii actvități infracționale a bărbatului.

A scăpat bijuteriile pe stradă și a luat un taxi ca să scape

O altă spargere cu final amuzant a avut loc tot în Brăila la sfârșitul lunii martie 2017. Un tânăr de 22 de ani a fost dat de gol de zgomotul pe care îl făcea când cotrobăia după bunurile de valoare din casă.

Hoţul a pătruns în locuinţa unei familii de pe strada Plevna, furând o cutie cu bijuterii din sufragerie, dar a fost neglijent şi a făcut zgomot, trezindu-l pe proprietar. Tânărul a scăpat cu fuga, dar a pierdut bijuteriile pe stradă şi a luat un taxi, ca să scape de urmăritori.

Infractorul de 22 de ani reuşise să fure o cutie în care se aflau: un lănţişor de aur de 60 de centimetri prevăzut cu medalion, o pereche de cercei de aur cu şurub (ornaţi cu pietre swarovski), un set compus dintr-un medalion de argint şi cercei din acelaşi material (cu pietre multicolore), un set din argint în sidef (medalion şi cercei) şi încă o pereche de cercei din muraniu.

Anchetatorii au aflat cu surprindere că hoţul s-a folosit de sculele găsite în garajul proprietarului (rangă, şurubelniţă) pentru a da spargerea.

Tânărul a fost reţinut 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, iar apoi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Pe parcursul urmăririi penale, oamenii legii au efectuat şi o percheziţie la domiciliul hoţului, dar nu au găsit niciuna dintre bijuteriile furate.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite