Săndel Grosu este masterand în dezvoltare locală, luptă pentru drepturile romilor şi ştie să facă şi o roată, dar şi invenţii premiate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A venit în Brăila ca inginer pe Platforma de la Chiscani, după care a avansat în carieră până ce a ajuns consilier în cadrul Prefecturii şi preşedinte al unui ONG ce luptă pentru drepturile romilor.

A venit în Brăila în anul 1985, odată cu repartiţia de la Facultate, ca inginer mecanic, plin de speranţe şi cu dorinţă de muncă.

„Mi-am luat cizmele şi salopeta şi am lucrat până la Revoluţie într-o fabrică de celofibră de pe Platforma Chiscani din judeţul Brăila. Am considerat din primul moment că inginerul nu trebuie să stea în birou, ci să fie aproape de muncitori, uşurându-le munca", ne-a povestit Săndel Grosu.

Invenţii cu premii

În acest sens, şurubărind pe ici pe colo, a realizat cinci inovaţii care i-au adus şi premii şi cu care se mândreşte fiindcă înseamnă recunoaşterea unui merit.

În această perioadă a realizat că teoria nu se potriveşte cu practica, iar relaţiile dintre oameni sunt cu totul altfel decât îşi imagina, că şefii de secţii nu sunt numiţi mereu pe criterii de performanţă.

„În acest context, în 1989 a venit Revoluţia pe care am acceptat-o şi de la care am aşteptat foarte mult, dar realitatea m-a contrazis încă o dată pentru că şomajul mascat guverna acea etapă a anilor 1990 în care nemunca era plătită", îşi aminteşte interlocutorul nostru.

Nu-şi ascunde etnia

După Revoluţie a plecat de pe Platforma Chiscani la Direcţia Muncii, ca inspector pentru problemele romilor.

„Nu mi-am ascuns niciodată identitatea romă. În Biroul unde am fost stagiar le-am comunicat din primul moment colegilor etnia mea", ne-a mărturisit Săndel Grosu.

El însuşi este un exemplu de modestie şi e unul dintre romii care au pus mâna pe carte, înţelegând că numai aşa va reuşi să meargă mai departe. Îi sfătuieşte să facă la fel pe toţi cei din etnia romă.

La Direcţia Muncii a avansat până la Şef de agenţie locală la Şomaj. Ulterior, în 2001, a venit la Prefectură pe postul de consilier pentru problemele romilor.

Este mândru de realizările la nivel de judeţ în ce priveşte etnia romă. A atras mulţi bani de la Banca Mondială pentru romi şi este apreciat în rândul acestora fiindcă nu ezită să-i ajute ori de câte ori este nevoie.

„Toată această activitate atât ca lider al organizaţiei Alianţa pentru Unitatea Romilor, cât şi din poziţia de consilier, se poate reflecta în realizările la nivel judeţean: profesori, mediatori şcolari, mediatori sanitari, experţi locali romi, resurse umane formate în care regăsesc o parte din mine, dar şi realizările materiale reflectate în centrele multifuncţionale de la nivelul judeţului în care copiii de etnie romă îşi fac temele, folosesc calculatorul şi au un spaţiu decent în care să se manifeste", a încheiat Săndel Grosu.

Întrebări şi răspunsuri:

Există o rezolvare de durată a problemelor etniei?

"Desigur, problema este complexă şi mai sunt încă multe de rezolvat, însă există o dinamică care îmi oferă speranţa că decalajele existente între populaţia majoritară şi populaţia de etnie romă se pot micşora. Sunt conştient că această luptă nu este uşoară şi de aceea fac apel la toleranţă din partea majoritarilor".

Ce rol are educaţia în viaţa romilor?

"Sărăcia, lipsa educaţiei, a locurilor de muncă, gradul scăzut de acces la serviciile de sănătate sunt probleme majore, dar acest cerc vicios trebuie rupt de undeva. Prima spiţă a acestei roţi este educaţia".

Ce-i place:

"Profesia pe care am ales-o ca şi continuitate a meseriei practicate de strămoşi şi părinţi - fierăria. Ştiu să fac o potcoavă, să fac o roată din lemn şi din fier şi ştiu să calculez alunecarea dintre două roţi. Cred că roata reprezintă un simbol care mă caracterizează pentru că sunt un tip dinamic, care mă adaptez cu uşurinţă la nou".

Ce nu-i place:

"Nu-mi plac oamenii falşi. Nu-mi plac compromisurile, dar trăind într-o lume în care normalitatea este dată de majoritate, mă adaptez. Sigur că viaţa demonstrează că, până la urmă, realităţile cotidiene influenţează caracterele şi implicit caracterul meu".

Profil

Născut: 8 august 1958, comuna Piscu, judeţul Galaţi.

Studii: Facultatea de Mecanică, Master „Guvernare modernă şi dezvoltare locală", Universitatea din Galaţi.

Ocupaţie: Consilier în cadrul Prefecturii pentru problemele romilor.

Funcţie: Preşedinte Alianţa pentru Unitatea Romilor, Filiala Brăila.

Familie: Căsătorit, doi copii.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite