Portret/Constantin Onofrei îi îndrumă pe brăileni în Palatul Administrativ

Moldovean la origine, crescut în oraşul de la poalele Ceahlăului, a ajuns, pentru că aşa a dorit, să trăiască şi să muncească în oraşul de la malul Dunării.

La terminarea şcolii generale, Constantin Onofrei le-a cerut părinţilor să-l lase să plece la Olteniţa, unde era un liceu industrial, specialitatea construcţii navale.

„Deşi sunt crescut într-un oraş de munte am fost dintotdeauna atras de nave. Cea mai puternică impresie mi-a lăsat-o, pe vremea când aveam vreo 7-8 ani, o plimbare cu şalupa pe lacul Bicaz. Eram cu părinţii într-o excursie şi tata m-a dus cu şalupa aceea care făcea plimbări de agrement. Cred că, fără să ştiu, acea plimbare mi-a hotărât destinul", ne-a povestit Constantin Onofrei.

După ce a terminat zece clase, a urmat şcoala profesională şi imediat a fost angajat sudor la Şantierul Naval Olteniţa.

„A fost o perioadă foarte frumoasă pentru că pe atunci se construiau la Olteniţa navele de pasageri, acum scoase din uz sau care fac curse doar între Tulcea şi localităţile din Delta Dunării", ne-a mărturisit poliţistul local.

La Brăila, acasă

După ce a plecat la Olteniţa, profitând de o oportunitate, s-au mutat la Brăila. Până prin 1985 a tot făcut măcar o dată la două luni naveta între Brăila şi Olteniţa.

„În 1985 se construia pe ruptelea în Brăila şi se căutau sudori. Am hotărât să revin lângă părinţi în oraş unde am găsit imediat loc de muncă în construcţii. Am lucrat, pot spune, la toate blocurile noi de pe Ghioceilor, de pe Dorobanţi. A venit Revoluţia şi după aceea nu s-a mai construit, am lucrat sporadic, până în 1995, la diverse societăţi. În anul 1995 am ocupat un post la Corpul Gardienilor Publici care abia luase fiinţă", şi-a depănat amintirile Constantin Onofrei.

Vreme de aproape 14 ani a avut ocazia să lucreze într-un singur loc: Palatul Administrativ.

„Am ajuns să ştiu fiecare birou, fiecare salariat care-şi desfăşoară activitatea aici. După atâţia ani am învăţat practic să-i îndrum pe cei care vin cu diferite probleme atât la Prefectură, unde am lucrat iniţial, până când paza a fost încredinţată jandarmilor, cât şi în Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila", ne-a explicat poliţistul.

„Ca să fiu mai clar, vin unii oameni şi vor să se înscrie în audienţă la X sau la Y din Primărie sau CJ. Când spun ce anume vor să solicite şi le explic că ar trebui să se ducă în alt loc pentru rezolvarea problemelor, unii mă ascultă şi iau cale cea bună. Alţii mă privesc superior şi se duc tot acolo unde cred ei că trebuie.Numai că după o vreme revin şi recunosc că dacă m-ar fi ascultat ar fi scutit o grămadă de timp", a conchis Constatin Onofrei.

Întrebări şi răspunsuri

Cum a fost să luaţi lumea în piept la 14 ani?
Erau cu totul alte condiţii. Cum ajungeai la şcoală, dacă erai de la o distanţă mai mare de 100 de kilometri, erai luat în primire şi ţi se dădea imediat un loc în internat, cu alţi elevi de aceeaşi seamă. Învăţam împreună, ieşeam în oraş împreună.

Oraşul unde aţi învăţat vă atrăgea în mod deosebit?
Nu oraşul ci colectivul. Olteniţa nu era un oraş care să ofere mari posibilităţi de distracţie, deci implicit de pierdere a timpului aşa că mare parte din vreme învăţam unii de la alţii, ne distram împreună, eram un soi de societate în miniatură mult mai legată decât ce se întâmplă azi.

Ce-i place?

Îi place munca. Cum ajunge acasă, găseşte imediat ceva de meşterit. Consideră că activităţile, fie şi mărunte, îi menţin ridicat tonusul şi îl fac să vadă viaţa mai optimist. Îi plac plimbările mai ales pe Dunăre şi regretă faptul că nu mai sunt curse regulate către alte oraşe.

Ce nu-i place?

Să piardă timp inutil. Să nu se bucure de viaţă chiar şi atunci când la îndemână este doar paharul cu amărăciune. „Acum trebuie trăită fiecare clipă chiar de ar fi să fie ultima, pentru că şi dacă apucăm suta de ani, ultimii 20 vor fi grei şi urâţi", conchide Constantin Onofrei.

Profil:

Născut:15 iunie 1959, la Piatra Neamţ
Studii: Şcoala Profesională de Sudori
Ocupaţie: poliţist local
Familia: căsătorit, două fete