Nereguli grave descoperite la Spitalul Judeţean Brăila în urma unei anchete a Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă din luna august, Spitalul Judeţean Brăila a intrat în atenţia anchetatorilor, dispunându-se un control amănunţit în cadrul instituţiei spitaliceşti. Raportul trimis către Consiliul Judeţean Brăila se întinde pe zeci de pagini, iar deficienţele găsite ar trebui remediate în maxim 4 sătămâni.

În urma controlului s-au constatat nereguli atât financiare cât şi de ordin sanitar. Instituţia ar fi încasat peste 27 de milioane de lei din servicii medicale, bani pentru care nu s-au emis facturi. Aceste servicii medicale depăşesc valoarea serviciilor contractate cu CJAS. Totodată anchetatorii au mai descoperit şi faptul că Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a plătit 1,8 milioane de lei unei firme de pază cu care nu mai avea contract şi care se află acum în faliment.

Cele mai “dureroase” nereguli pentru pacientul brăilean sunt cele ce fac referire la condiţiile precare de igienă. Deşi s-au investit milioane de euro în spitalele brăilene, anchetatorii au descoperit mobilier vechi, ruginit, mizerie în saloane, paturi puţine iar în frigidere, medicamentele erau depozitate la un loc cu mâncarea pacienţilor.

În raport se mai specifică faptul că pacienţii care sunt internaţi în secţii de risc sunt în pericol deoarece aceştia nu dispun de sonerie să anunţe personalul medical în caz de complicaţii, nu au prize la fiecare pat pentru oxigen şi nici corpuri de iluminat.

"Pereţi murdari, pătaţi, paviment degradat, în spaţiul de depozitare a materialelor sanitare s-au găsit genţi ale personalului medical. În spaţiile destinate laboratorului de analize UPU, aparatele sunt pline de praf, iar produsele biocide pentru efectuarea curăţeniei spaţiului erau depozitate direct pe paviment, în incinta laboratorului. În camera de resuscitare, agregatul frigorific în care se găseşte medicaţie nu este monitorizat. Recipienţii pentru colectarea deşeurilor periculoase nu erau marcaţi".se arată în raport.

Deficienţele găsite ar trebui remediate în maximum 4 săptămâni.

Citiţ i şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite