Investiţie de 363 de milioane de euro a Fondului European de Dezvoltare Rurală pentru construirea podului peste Dunăre de la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a anunţat că proiectul implică şi construirea unor drumuri de legătură pentru a îmbunătăţi conexiunile de transport dinspre Marea Neagră înspre nord-estul României. Podul peste Dunăre ar trebui finalizat până la sfârşitul anului 2023.

Proiectul, care face parte din reţeaua transeuropeană de transport, va îmbunătăţi legătura dintre nordul ţării, oraşul Tulcea, Delta Dunării şi portul Constanţa din sud. În prezent, conexiunea se poate face numai prin podul Giurgeni-Vadul Oii (aflat la 88 de kilometri la sud de Brăila) sau cu feribotul de la Brăila şi Galaţi, potrivit news.ro.

„Acest proiect finanţat de UE va îmbunătăţi în mod clar calitatea vieţii în regiune, prin trasee rutiere mai scurte şi mai sigure. Prin conexiuni mai simple către Moldova şi către Ucraina, proiectul de coeziune va contribui şi la intensificarea relaţiilor UE cu vecinii săi”, a declarat Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate şi negocieri privind extinderea şi politica regională.

De obicei, traversarea cu feribotul este închisă iarna şi primăvara, din cauza îngheţului, a ceţii sau a furtunilor. Noul pod va oferi o alternativă mai rapidă, durata traseului scăzând cu aproximativ 50 de minute.

Podul suspendat peste Dunăre este cuprins în Master Planul General de Transport al României si face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investitii Teritoriale Integrate).

Contractul pentru proiectarea şi execuţia ”Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila” a fost semnat pe 15 ianuarie 2018 între CNAIR şi asocierea Astaldi – IHI Infrastructure Systems, la o valoare de 1,996 miliarde lei (422 milioane euro), fără TVA. După ce va fi finalizat, podul suspendat va fi cel mai lung din ţară şi al treilea din Europa, după lungimea segmentului central.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite