Consiliul Judeţean Brăila a reuşit să găsească înlocuitori pentru medicii corupţi de la Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap
0
Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Brăila, blocată de câteva săptămâni, după arestarea câtorva medici, ca urmare a acuzaţiilor de luare de mită, ar putea să funcţioneze din nou, începând de miercuri, 8 iulie. Conducerea Consiliului Judeţean Brăila a anunţat că a găsit doi medici care să preia activitatea acestei comisii.
Este vorba despre Vasile Ionescu (61 de ani), medic specializat în medicină generală şi medicină de familie, care ar urma să ocupe poziţia de preşedinte în locul lui Andreicuţ, şi de Remus Dumitru Niţă (44 de ani), medic primar medicină internă - Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Brăila, care a acceptat poziţia de membru al comisiei.
"Am formulat adresă către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, pentru a emite, în regim de urgenţă, avizul în sensul modificării componenţei Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. În locul doamnei Andreicuţ, vine domnul doctor Vasile Ionescu, în calitate de preşedinte, şi domnul Dumitru Remus Niţă în locul doamnei Luluţa Timoşiu, ca membru în comisie", a declarat Nicu Filote, secretarul judeţului.
O decizie în privinţa completării Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Brăila s-ar putea lua, astăzi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, care are doar acest punct pe ordinea de zi. Contactat telefonic, preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, preşedintele interimar al CJ Brăila a declarat că reluarea activităţii comisiei este absolut necesară.
"Deja s-au adunat vreo 600 de dosare. Sunt foarte multe. Comisia ar trebui să înceapă să lucreze de poimâine (n.r.- miercuri) şi va fi la zi cu dosarele cam în două - trei săptămâni", a declarat Viorel Mortu.
În luna iunie, trei medici din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv. Este vorba despre dr. Ana Boală, dr. Rodica Tone şi dr. Cristinel Andreicuţ, acuzate că au primit mită pentru a acorda grad de handicap unor persoane care nu se aflau în poziţia de a primi această încadrare.
Citiţi şi