Ce măsuri se pot lua prin ordinul de protecţie provizoriu şi în ce condiţii îl pot emite poliţiştii. Agresorii pot fi filmaţi şi fotografiaţi
0Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Pentru soluţionarea cu celeritate a plângerilor privind violenţa în familie, ordinului de protecţie, solicitat şi emis de instanţa de judecată, prevăzut de legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, i se alătură şi ordinul de protecţie provizoriu, emis de poliţişti, introdus prin legea nr.174 din 13 iulie 2018.
Poliţiştii constată existenţa riscului iminent al unei violenţe domestice pe baza evaluării situaţiei. În cazul în care, ca urmare a evaluării situaţiei de fapt, se constată că sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii emit ordinul de protecţie provizoriu.
Pentru verificarea sesizărilor privind violenţa domestică, aflarea adevărului şi soluţionarea justă a sesizării, poliţiştii au dreptul să obţină probe prin următoarele mijloace:
- declaraţiile persoanelor implicate în actele de violenţă domestică, ale persoanelor care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică şi ale altor persoane care pot comunica informaţii cu privire la persoanele implicate în actele de violenţă în familie;
- înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de provenienţa acestora;
- înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic şi/sau de telefonie mobilă.
Pentru verificarea sesizărilor privind violenţa domestică şi în scopul obţinerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării, poliţiştii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violenţă domestică au loc sau au avut loc în spaţiile respective.
Acţiunile poliţiştilor în aceste spaţii pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimţământul persoanelor, înregistrările sau fotografiile constituind probe în soluţionarea plângerii privind violenţa în familie.
Prin ordinul de protecţie provizoriu se pot dispune, pentru o perioadă de 5 zile, următoarele obligaţii sau interdicţii:
-evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
-reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
-obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia ori faţă de locuinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
-obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;
-obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.