Basarabeanul Eduard Dopireac, „pribeagul” care aduce în stradă muzica zeilor
0Aşezat pe un banal scăunel pliant, basarabeanul Eduard Dopireac şi-a făcut din stradă scenă şi din lumea largă sală de spectacole. De patru ani, muzicianul cutreieră Europa oferindu-le trecătorilor din oraşele unde poposeşte un crâmpei din ceea ce un poet a denumit odată „muzica sferelor”. Nici nu e de mirare, din moment ce sunetele cu care îşi încântă audienţa sunt produse o harpă, apreciatul „instrument al zeilor”.
Eduard este un artist în toată regula, absolvent, în 1994, al Conservatorului din Chişinău, Facultatea de Estradă şi Jazz. Vreme de zece ani, între 1992 şi 2002, a cântat în Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii din Chişinău. Apoi a plecat în Occident, în căutarea unei vieţi mai bune.
S-a stabilit în Italia, unde a cântat în diverse formaţii, abordând tot felul de genuri muzicale. Nu i-a fost greu să facă acest lucru, deoarece cunoaştea o mulţime de instrumente, de la flaut, fluier şi oboi până la chitară electrică. Harpa a abordat-o mult mai târziu, abia în 2010, printr-o întâmplare care avea să-i schimbe complet traiectoria artistică.
„Lucram pe vremea aceea într-o formaţie celtică. Formaţia era compusă din italieni, lângă care eram eu, moldovean, şi un arab care bătea la tobe. Eu eram la flaut şi la chitară acustică. S-a întâmplat atuncă că harpistul a plecat din formaţie şi nu avea cine să îl înlocuiască. Cum era mare nevoie de cineva la harpă mi-am zis să încerc eu. Mi-am cumpărat o harpă ieftină, de vreo 1.300 de euro, din acelea folosite de şcolari pentru lecţiile primare, şi am exersat la ea. După două luni, i-am zis şefului formaţiei că intru eu cu harpa. A fost de acord şi i-a plăcut mult cum mă descurcam. De atunci, m-am specializat pe acest instrument”, ne-a povestit Eduard Dopireac.
Alegerea lui Eduard s-a dovedit inspirată, atunci când a început să fie solicitat să cânte cu harpa la diverse evenimente care aveau nevoie de o muzică mai deosebită. De exemplu, era invitat foarte des la lansările de carte de la biblioteca din Milano. Apoi au început să curgă invitaţiile la nunţi şi chiar la ceremoniile funerare. Angajamentele erau atât de multe încât, povesteşte Eduard, a trebuit să plece de la formaţia celtică şi să activeze solo, el cu harpa sa.
"Ce cânt cu harpa e o improvizaţie a sufletului meu"
Din 2010, basarabeanul a început lungile sale turnee personale prin tot felul de oraşe din Franţa, Spania, Elveţia, Germania, Austria, Ungaria, Elveţia. El spune că reprezentaţiile sale stradale nu l-au înmbogăţit, din punct de vedere financiar, însă cu certitudine l-au făcut mai bogat din punctul de vedere al satisfacţiilor oferite.
„Peste tot, oamenii erau surprinşi de această muzică a mea, care este o muzică ambientală, liberă, adică este ceva ce cânt pe moment, improvizaţie a sufletului meu. Este, de fapt, un amestec de jazz cu muzică de relaxare”, ne-a explicat muzicianul basarabean.
În vara acestui an, sătul să cutreiere Europa în lung şi-n lat, el a dat reprezentaţii doar pe litoralul românesc. A cântat în toate staţiunile, de la Mamaia până la Mangalia, şi este foarte mulţumit de felul cum l-au primit românii. „Parcă tot mai caldă şi mai primitoare este lumea aici în România. Românilor le place foarte mult harpa, din câte văd eu. Se opresc şi stau minute întregi să mă asculte. Şi ţiganilor le place tare mult. Ei stau lângă mine şi parcă sorb sunetele. Se vede că au muzica în suflet”, spune Eduard Dopireac.
La sfârşitul lui august şi începutul lui septembrie, când sezonul estival a ajuns pe sfârşite, Eduard şi-a luat harpa şi, în drum spre Basarabia, s-a mai oprit în câteva oraşe româneşti, pentru scurte reprezentaţii stradale. Uneori, cei care l-au văzut cântând pe stradă l-au invitat la diverse evenimente. La Brăila, de exemplu, a fost chemat să încânte cu muzica sa specială participanţii unei petreceri private care se ţinea pe puntea unui vapor fluvial.
Eduard Dopireac la Brăila FOTO Florentin Coman
Peste tot a fost primit bine, cu excepţia Vasluiului, unde a trecut printr-un episod destul de urât, atunci când poliţiştii locali au încercat să îl împiedice să cânte pe stradă, pe motiv că nu are autorizaţie. „Acolo a fost ceva ciudat, de parcă erau certaţi cei de la poliţia locală cu cei de la poliţia naţională şi jandarmerie. Unii îmi ziceau să nu mai cânt, că mă amendează, alţii spuneau că n-am nicio problemă. Se certau acolo, in stradă, iar lumea îmi ţinea partea mie şi voia să cânt în continare. A fost destul de urât, neplăcut, n-am mai păţit aşa în România”, zice basarabeanul.
Şi bune şi rele
Astfel de episoade a mai trăit, însă, şi în ţările din Occident. În Italia, de exemplu, în oraşul Bergamo, s-a trezit că poliţiştii locali îi confiscă harpa şi flautul, instrumente care valorează împreună circa 6.000 de euro. „Au venit aşa, fără niciun avertisment, şi mi-au luat instrumentele. Ca să le iau înapoi a trebuit să plătesc o amendă de 200 de euro. Mi-au zis că n-am voie să cânt fără autorizaţie, dar am aflat că, de fapt, ordinul fusese dat de un comandant din poliţie care îi ura pe ruşi, fiindcă îi omorâseră bunicii în război. Noi aştia din Basarabia, suntem consideraţi ruşi în Occidentul Europei. Din cauza asta unii ne urăsc, dar sunt şi unii care ne apreciază. Odată, la un spectacol bazat pe improvizaţie, am făcut un solo de chitară atât de apreciat încât s-a sculat toată sala în picioare şi a început să aplaude şi să strige, cu simpatie «Rusul!», «Rusul!». Acelora le plăceau ruşii”, râde amuzat Eduard Dopireac.
Inevitabil, din fragedă copilărie avea să se confrunte cu amprenta pusă de dominaţia sovietică asupra istoriei familiei sale. Eduard s-a născut în Kazahstan, ţara unde fuseseră deportaţi părinţii săi din Basarabia. A stat acolo doar până la vârsta de trei ani, iar singurele amintiri din acea perioadă sunt gerurile de până la minus 60 de grade Celsius sau furtunile de nisip din timpul verii.
În prezent, Eduard Dopireac are şi cetăţenie română şi mai mult stă în România decât în Republica Moldova. Domiciliul şi l-a stabilit în Focşani, unde şi-a cumpărat o casă.
Se încarcă comentariile...
