Războiul care a dat românilor o şansă unică în istorie. Cum a dus conflictul din Crimeea la Unirea Principatelor
0
În anul 1853, începea Războiul Crimeei, devenit în doar câteva luni un conflict pan-european. Pentru Principatele Române, aflate sub un sufocant protectorat rusesc şi o păguboasă vasalitate faţă de Imperiul Otoman, războiul Crimeei a reprezentat şansa Unirii Principatelor Române şi drumul spre modernizare şi independenţă.
La mijlocul secolului al XIX-lea, Europa stătea pe un butoi cu pulbere. Abia ieşit din focul războaielor napoleoniene, bătrânul continent a fost zdruncinat de revoluţiile anului 1848, evenimente care au schimbat total percepţiile politice şi sociale ale statelor central şi vest-europene. Echilibrul dintre Marile Puteri Continentale era fragil. Franţa se temea de Anglia, Anglia se temea de Franţa, iar ambele de expansionismul rusesc tot mai pregnant şi incisiv, mai ales pe fondul decăderii accelerate şi ireversibile a Imperiului Otoman.
În plus, state tinere precum Prusia sau Italia urmăreau să se impună pe scena politică europeană. În tot acest context, Principatele Române erau în continuare vasale ale Imperiului Otoman, parte a unei lumi orientale şi înapoiate, dar şi sub protectorat rusesc din 1829, care dicta viaţa politică şi economică în Moldova şi Ţara Românească. Ţarii ruşi declanşaseră încă din 1774 o politică expansionistă pe seama Imperiului Otoman. Se declaraseră protectori ai tuturor ortodocşilor din Imperiul Otoman şi râvneau la teritoriile otomane dunărene, balcanice şi mai ales la strâmtorile Bosfor şi Dardanele.
Atitudinea Rusiei a îngrijorat cercurile politice europene, mai ales pe cele britanice, care-şi simţeau ameninţate rutele comerciale. Toţi rememorau cuvintele lui Napoleon Bonaparte care spunea că Europa va fi ori republicană, ori căzăcească. În acest context, a avut loc Războiul Crimeii, în care au fost implicate toate marile puteri ale vremii, un conflict militar sângeros soldat cu moartea a peste 220.000 de oameni. Războiul Crimeii a schimbat, însă, chipul Europei, oprind expansionismul rusesc şi, totodată, oferind Principatelor Române şansa unicăd e a se scutura de jugurile rusesc şi otoman, dar mai ales de a deveni un stat unit şi independent.
O şansă unică în istorie
Început în 1853 între Rusia şi Imperiul Otoman sub pretext religios, Războiul Crimeii devenea un conflict pan-european în anul următor, când Anglia, Franţa şi Sardinia au invadat Rusia, în Crimeea. După o serie de lupte grele şi după moartea ţarului, oraşul Sevastopol este cucerit de aliaţi. Rusia recunoaşte înfrângerea şi cere pace. Pentru români, a fost un mare noroc şi o şansă unică, Principatele Române ieşind astfel de sub protectorat rusesc şi intrând sub garanţia Marilor Puteri Europene. În plus, erau candidatele perfecte la constituirea unui stat tampon în calea Rusiei, aşa cum îşi dorea în special Franţa. „A fost o şansă unică în condiţiile în care occidentalii doreau organizarea unei bariere în faţa expansionismului rus în Europa.
Reprezentanţii Marilor Puteri la Congresul de la Paris în 1856 după o pictură de Eduouard Doboufe
Principatele au fost văzute ca o extensie a Europei moderne în estul Europei. Practic, începând cu 1856 (n. red. - anul încheierii războiului) spaţiul românesc extracarpatic se regăseşte pe harta politică europeană. Principatele nu mai sunt un teritoriu otoman în sensul strict al cuvântului, ci un teritoriu european intrat în garanţia colectivă a Marilor Puteri. Problema reorganizării Principatelor la Congresul de Pace a reprezentat o oportunitate extraordinară. Refugiaţii, în special cei munteni, au făcut un lobby insistent pe lângă Napoleon al III-lea (n.red. împăratul Franţei) pentru unirea Principatelor sub garanţie franceză, văzută drept unica modalitate de a scăpa de sub protectoratul rus sufocant”, a precizat profesorul doctor în istorie Iulian Nechifor.
Drumul către modernitate
Efectele schimbărilor aduse de războiul Crimeii nu au fost doar imediate pentru Principatele Române, ci şi pe termen lung. Altfel spus, se pregătea terenul pentru ieşirea din lumea orientală şi deschiderea către Europa Occidentală, modernizarea politică şi socială, dar mai ales se păşea pe drumul către independenţă şi închegare statală. „După Războiul Crimeii, viteza cu care societatea românească s-a schimbat a fost impresionantă. Adunările Ad-hoc au propus schimbări fundamentale în organizarea societăţii. Aducerea prinţului străin (n. red. - în 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege Carol I Al României) dintr-o familie domnitoare din Europa, adică non-rusă, era un angajament ferm pentru viitorul european.
Pe de altă parte, solicitarea aducerii unui prinţ străin sancţiona comportamentul servil al elitelor boiereşti române faţă de Rusia. A doua schimbare majoră a constat în introducerea reprezentativităţii politice. Pentru prima dată, ţărănimea a fost luată în considerare în luarea deciziilor politice, un pas imens spre europenizare şi discutarea problemelor spinoase din societate. A treia mare schimbare a fost desfiinţarea privilegiilor boiereşti. Boierimea ca stare socială dispare, şi, ceva de neconceput în societatea românească a vremii, trebuia să plătească taxe şi impozite”, adaugă Iulian Nechifor.
Se încarcă comentariile...
