Oamenii cărora medicina le datorează totul: Hippocrate, Galenus şi Avicenna
0
Dezvoltarea medicinei şi descoperirea de noi leacuri a contribuit la supravieţuirea speciei umane dar şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Iar câteva personaje istorice extraordinare, vindecători, medici, oameni de ştiinţă, au avut o contribuţie esenţială în descoperirea de noi tratamente şi practici medicale.
Medicina este una dintre ştiinţele esenţiale pentru calitatea vieţii umane. Dezvoltarea ei şi a mijloacelor de luptă contra bolilor a contribuit decisiv la progresul omenirii. Nivelul la care a ajuns medicina astăzi se datorează mai ales pionierilor din acest domeniu, oamenii de ştiinţă care de-a lungul timpului au adus îmbunătăţiri revoluţionare, decisive, pentru viitorul acestei ştiinţe, esenţială pentru umanitate.
Hippocrate, părintele medicinei europene, între mit şi realitate
Probabil cel mai faimos părinte al medicinei este Hippocrate, fiind cunoscut mai ales prin intermediul celebrului jurământ pe care orice tânăr medicinist trebuie să-l rostească la finalul studiilor şi totodată să-l respecte pe durata întregii cariere. Specialiştii spun că lui Hippocrate i-au fost atribuite de fapt toate descoperirile medicilor antici greci, el devenind un exponent al şcolii antice greceşti întemeietoare a medicinei occidentale.
Hippocrate a fost un personaj faimos din timpul vieţii sale. S-a născut pe insula Kos, în apropiere de coastele Asiei Mici. Nu se ştiu foarte multe despre viaţa personală a lui Hippocrate, fiind un personaj învăluit în legendă. Marii gânditori ai Greciei Clasice îl amintesc însă ca pe un adevărat zeu al medicinei. Celebrul Planto, în lucrarea sa ”Protagoras”, îl numea pe Hippocrat - ”Asclepios din Kos“. Este cunoscut faptul că Asclepios era zeul medicinei în mitologia greacă. Acelaşi filosof antic îl aminteşte pe Hippocrate şi în ”Phaedrus”. La rândul său, Aristotel îl numeşte pe Hippocrate ”un mare medic”.
Hippocrate a devenit mult mai faimos în epoca elenistică, la mai bine de o sută de ani de la moartea sa, atunci când îi sunt atribuite o mulţime de lucrări, adunate în ”Corpus Hippocraticum”, o culegere de texte, depozitată iniţial în biblioteca de la Alexandria, Egipt.
Specialiştii cred însă că toate lucrările medicilor greci, din perioada clasică au fost atribuite lui Hippocrat, devenit renumit mai ales ca medic itinerant şi profesor în domeniul medicinei, dar şi al filosofiei, în cetăţile greceşti, şi nu numai. Opera atribuită lui Hippocrate este monumentală ca importanţă pentru dezvoltarea medicinei. Propriu-zis, medicul grec a încercat să explice cum funcţionează corpul uman şi ce sunt bolile.
Apoi, pe diferite categorii oferea explicaţii şi statistici despre diferite boli şi răspândirea celor contagioase, oferind şi variante de tratament. A scris despre epidemii şi despre modul în care se realizează un diagnostic. Pe lângă toate acestea sunt lucrări care acoperă, la nivelul acelor vremuri, obstetrica-ginecologia, ortopedia şi pediatria. Lucrările şi activitatea lui Hippocrate au fost considerate revoluţionare, deschizând drumul medicinei moderne occidentale, şi totodată ducând la desprinderea medicinei de magie.
Galenus, ultimul mare medic al antichităţii
Unul dintre cei care i-au urmat lui Hippocrates, atât ca faimă, dar şi ca moştenire în domeniul medicinei a fost Galenus, un învăţat din Asia Mică. De altfel, Galenus spunea că a fost puternic inspirat de opera lui Hippocrat.
Galenus s-a născut în oraşul Pergamum, în anul 129 d Hr, un important centru cultural şi ştiinţific al lumii antice, fiind copilul unui arhitect foarte bogat. Tocmai de aceea a fost dat pe mâna celor mai buni profesori. Galenus a fost iniţial pregătit pentru a deveni filosof şi om de litere. Dar la 16 ani şi-a schimbat total viziunea. S-a îndrăgostit de medicină, citind, se pare, o parte din lucrările lui Hippocrates. Beneficiind de sprijinul tatălui său, Galenus a învăţat medicina în marile centre ale lumii antice, inclusiv în Alexandria. S-a întors în Pergamum şi a profesat prima dată ca medic într-o trupă de gladiatori. Aici a învăţat multe despre chirurgie şi traumatisme. Suficient cât să-şi deschidă drumul către Roma, capitala lumii antice. Aici a atins celebritatea destul de rapid. Mai ales datorită priceperii sale. A reuşit să trateze pe bogătaşii Romei, mai ales pe cei cărora, ceilalţi medici nu le dădeau nicio şansă. În plus, a impresionat prin lecţiile sale publice de anatomie dar şi prin calităţile sale de orator şi filosof.
Galenus a ajuns medic al împăraţilor romani, inclusiv al faimosului Marcus Aurelius. Opera sa a fost revoluţionară având o contribuţie decisivă la dezvoltarea medicinei. Considera că anatomia reprezintă baza medicinei. Tocmai de aceea obişnuia să disece tot soiul de animale şi să le studieze. A reuşit să identifice nervii cranieni şi totodată a demonstrat, în mod revoluţionar pentru acele vremuri, că prin vene curge sânge şi nu aer, cum credeau anticii. A demonstrat funcţionalitatea rinichilor, a vezicii urinare şi a numeroase organe. Totodată, Galenus a susţinut teoria conform căreia sănătatea omului depinde de echilibrul a patru umori prezente în organismul nostru: sângele, bila galbenă, bila neagră şi flegma. Teoriile şi observaţiile lui Galenus au influenţat medicina timp de peste 1400 de ani.
Avicenna, cel mai influent om de ştiinţă al Islamului
În Evul Mediu, medicina a fost puternic influenţată de teoriile şi descoperirile medicilor antici. Au existat însă şi opinii originale şi revoluţionare. Unul dintre cei mai faimoşi şi importanţi oameni de ştiinţă ai evului mediu a fost Ibn Sina, sau Avicenna, aşa cum era cunoscut în lumea europeană. Acesta s-a născut în apropiere de Buhara, astăzi al cincilea oraş ca mărime din Uzbekistan.
Avicenna a fost crescut şi educat în mediul Persiei islamice, devenind unul dintre cei mai influenţă şi exponenţiali medici, oameni de ştiinţă şi filosofi islamici din istorie, inspirat la rândul său de opera lui Hippocrates şi Galenus. Avicenna a fost un copil supradotat care a învăţat cu uşurinţă până la vârsta adolescenţei o bună parte a operei altor filosofi şi oameni de ştiinţă islamici, dar şi cea a vechilor autori antici şi elenistici.
La 16 ani, Avicenna începe să studieze medicina. Se remarcă după ce a reuşit să-l vindece, în mod miraculos pentru contemporanii săi, pe sultanul din Buhar. În semn de recunoştinţă, sultanul amenajează o bibliotecă uriaşă, dedicată lui Avicenna. Aici tânărul de numai 21 de ani avea să-şi înceapă cariera, transformând această bibliotecă într-un adevărat pol al cercetării ştiinţifice.
Avicenna a scris nu mai puţin de 240 de lucrări de matematică, astronomie, fizică, metafizică, medicină, filologie, muzică şi poezie. În domeniul medicinei a avut o contribuţie extraordinară. Lucrarea sa, „Canonul medicinei“ a inspirat decisiv medicina europeană. Acest tratat este împărţit în cinci mari „cărţi“. În acestea, Avicenna vorbeşte despre anatomia corpului uman, despre boli, clasificarea lor şi metode propuse de tratament. Apar detalii uimitoare despre regimul pe care trebuie să-l ţină un pacient în funcţie de boala pe care o are sau despre importanţa igienei pentru menţinerea sănătăţii. Fiecare boală şi fiecare tip de tratament, inclusiv substanţele folosite sunt bine catalogate, împărţite şi explicate.
În plus, Avicenna a rămas celebru pentru sacrificiile făcute pentru ştiinţă, mai ales că testa multe remedii pe propriul organism. Influenţa lui Avicenna, în domeniul medicinei, se face resimţită până în zilele noastre. Lucrările sale au inspirat pe toţi marii medici europeni medievali precum Arnold de Villanova în secolul al XIII-lea.
Medicul canadian Sir William Osler, la rândul său un veritabil părinte al medicinei moderne, spunea în 1913, că Avicenna este ”autorul celei mai faimoase carte de medicină scrisă vreodată”, adăugând că acesta este ”prototipul medicului de succes care era în acelaşi timp şi om de stat, profesor, filosof şi om de litere“.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Financial Times: Plan de acord în 15 puncte între Rusia şi Ucraina. Ce prevede
Se încarcă comentariile...
