„Imperiul“ moldovenesc din Transilvania. Cum au reuşit voievozii Moldovei să ocupe şi să stăpânească o parte însemnată din Ardeal
0Voievozii Moldovei au deţinut, timp de aproape un secol, posesiuni importante în Transilvania. La mijlocul secolului al XVI-lea, principii moldoveni stăpâneau aproape o ţărişoară în Ardeal, inclusiv mine de aur şi oraşe bogate. O parte a acestor teritorii a fost obţinută cu sabia.
În secolele XV-XVI, Principatul Moldovei era condus de puternica dinastie a Muşatinilor. De altfel în această perioadă au domnit printre cei mai iluştri membri ai familiei, începând cu Ştefan al III-lea ”cel Mare”, continuând cu fiul şi nepotul său Bogdan al III-lea ”cel Chior”, Ştefan al IV-lea şi terminând cu Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu.
În special în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Moldova a cunoscut o stabilitate economică şi politică fără precedent în istoria Moldovei, cu noi adăugiri teritoriale, dar şi cu o creştere a notorietăţii în Europa medievală, mai ales după victoria contra turcilor de la Vaslui din anul 1475.
Tot Ştefan cel Mare inaugurează stăpânirea principiilor moldoveni asupra unei părţi consistente din Transilvania, tranformată mai apoi de urmaşii săi într-o veritabilă ţărişoară intra-carpatică, posesiune personală a Muşatinilor. Moldovenii au deţinut întinse şi bogate posesiuni în Ardeal timp de aproape un secol şi nu au prestat pentru obţinerea lor jurământ de vasalitate niciunui rege maghiar sau principe transilvan. Le-au obţinut prin donaţii, cu saci de galbeni, dar şi cu forţa armelor, fiind cunoscute incursiunile de pradă ale moldovenilor în teritoriile din interiorul arcului carpatic.
Misteriosul dar al regelui maghiar
Primul care intră în stăpânirea unor teritorii transilvănene este Ştefan cel Mare. Nu este nevoit şi nici măcar nu i se cere, cel puţin aşa cum arată vechile cronici, jurământ de vasalitate în schimbul lor. Culmea, darul de pământuri şi domenii din Transilvania, teritoriu al coroanei maghiare în secolul al XV lea, este făcut de Matei Corvin, regele Ungariei, bătut crunt de voievodul moldovean la Baia în 1467 într-o încercare eşuată lamentabil de a supune Moldova coroanei maghiare. Mai precis Ştefan cel Mare primeşte în 1486, dată avansată de specialistul în istorie medievală Ştefan Gorovei, feudele Ciceului şi a Cetăţii de Baltă. Era un teritoriu important ce se întindea pe Valea Someşului, Ţara Lăpuşului şi Câmpia Transilvaniei.
Matei Corvin regele Ungariei (foto dreapta)
Numai domeniul Ciceului dispunea de peste 63 de sate, iar cel al Cetăţii de Baltă, cu peste 40 de sate, cuprindea inclusiv aşezări săseşti. Erau cuprinse şi târgul Cetatea de Baltă, târgul Reteag, dar şi Târgul Lăpuş, cu importante vămi, dar şi răspântii de drumuri comerciale. În total, doar în timpul lui Ştefan cel Mare stăpânirea transilvană a voievodului Moldovei era de peste 600 de kilometri pătraţi la care se vor adăuga 723 de kilometri pătraţi prin ţinuturile Lăpuşului. Toate veniturile de pe aceste teritorii intrau în visteria personală a Muşatinilor, ca de pe domeniile personale ale voievodului, fără să existe dovezi că acest teritoriu a fost lipit administrativ şi politic de Moldova. Motivul cedării acestor teritorii lui Ştefan cel Mare fără prestarea unui jurământ de vasalitate sau alte tipuri de concesii în schimb, a rămas un mister.
Darul pentru împăcarea lui „Athleta Christi“
Părerile istoricilor sunt împărţite privind motivele care l-au împins pe Matei Corvin să se lipsească de importante feude din Transilvania. Pe de o parte academicianul Marius Porumb, în cartea „Ştefan cel Mare şi Transilvania. Legături culturale şi artistice moldo-transilvane în secolele XV-XVI”, susţine că darul a fost făcut de Matei Corvin ca semn de împăcare între coroană maghiară şi voievodul moldovean, mai ales după înfrângerea administrată în 1467 regelui Ungariei la Baia, dar şi după intensificarea pericolului otoman în zonă şi necesitatea realizării unei alianţe puternice.
”Necesitatea luptei antiotomane i-a făcut pe cei doi conducători să se apropie cu înţelegere unul faţă de celălalt, să uite vechile conflicte şi să semneze, la 12 iulie 1475 un tratat de alianţă ofensivă şi defensivă împotriva turcilor. În urma relaţiilor prieteneşti, Ştefan cel Mare dobândeşte în Transilvania două importante domenii, Ciceul şi Cetatea de Baltă, împreună cu numeroase sate”, precizează academicianul în lucrarea mai sus menţionată.
Posesiunile transilvane din zona Ciceului FOTO ”Ştefan cel Mare şi Transilvania. Legături culturale şi artistice moldo-transilvane în secolele XV-XVI”
Totodată istoricul şi academicianul ieşean Ştefan Gorovei nuanţează şi spune că vechile documente arată că aceste teritorii transilvănene au fost oferite lui Ştefan drept despăgubire pentru pierderea Cetăţii Albe şi Chiliei în faţa turcilor. Ştefan rămas fără ajutor în faţa otomanilor, care i-au luat în felul acesta cetăţile atât de importante de la malul Mării Negre, trebuia ”împăcat“ de monarhul Ungariei pentru a fi menţinut în alianţa anti-otomană cu regatul maghiar. De altfel, Matei Corvin, prin acest dar, încerca să aducă un argument în plus pentru menţinerea alianţie şi contrabalansarea influenţei polone asupra lui Ştefan cel Mare, mai ales că în 1484 voievodul moldovean a depus jurământ de vasalitate la Colomeea regelui Jagellon. Practic, cei doi regi vecini încercau să-l atragă în alianţe personale pe puternicul voievod moldovean, iar Matei Corvin găsise după 1486, cu Ciceul şi Cetatea de Baltă, şi argumentul potrivit.
”În a doua jumătate a deceniului nouă al veacului al XV-lea, regele Matias al Ungariei a dăruit lui Ştefan două cetăţi în Transilvania, Ciceul şi Cetatea de Baltă, ca despăgubire pentru Chilia şi Cetatea Albă, pierdute în vara anului 1484, şi ca să nu se îndepărteze de alianţa cu regatul ungar”, scria academicianul Ştefan Gorovei în studiul ”Feudele ardelene ale lui Ştefan cel Mare. Observaţii pe marginea izvoarelor”, apărut în revista de specialitate ”Analele Putnei”. Totodată afirmaţia este susţinută de un document din 1540 care prezenta această situaţie.
„Castra Cziczo et Kikellewar in partibus regni Transsilvanis existentia pro Killya et Nester Alba, per Turcas occupatis”, se arăta în respectivul document. De celalată parte, istoricul Andrei Rusu contestă ideea unei danii de compensaţie şi susţine că de fapt Cetatea de Baltă şi Ciceul au fost dăruie ca loc de refugiu pentru domnii Moldovei în cazul pierderii tronului.
”Am descuraja pe toţi cei care ar continua să afirme că donaţiile domeniilor ardelene ar fi fost „compensative” pentru pierderea Cetăţii Albe şi Chiliei. Ca valoare însă, cetăţile şi ţinuturile de lângă Marea Neagră nu sunt, nici pe departe, egale cu cele aflate în Transilvania; în sensul că pierderea din sudul Moldovei a fost cu mult mai păgubitoare.[...] Domeniile ardelene nu au fost dăruite statului, ci doar persoanei domnului. Nu erau deci un fel de despăgubiri, ci o garanţie pentru un previzibil exil, rezultat din turnura radicală a situaţiei politice din Moldova, cu concurs turcesc sau, de ce nu, chiar polon”, scria Adrian Andrei Rusu în studiul său ”Ştefan cel Mare şi Transilvania. Un inventar critic, date nevalorificate şi interpretări noi” din Analele Putnei I, nr. 2/2005.
În posesia daniei Ştefan intră în mai multe etape, după cum arată istoricii. Iniţial Matei Corvin i-ar fi oferit doar un drept viager asupra acestor domenii, însoţit mai apoi de dreptul de a colecta toate veniturile din aceste teritorii. După moartea lui Matei Corvin în 1490, noul rege Vladislav al II-lea, pentru a câştiga bunăvoinţa voievodului moldovean, care printre altele îi susţinuse la tronul Ungariei pe rivalii săi, dă un act oficial prin care în 1492 îl pune în posesiea domeniilor transilvane pe Ştefan cel Mare nu doar pe durata vieţii sale, ci şi a urmaşilor săi. Practic dona domeniile transilvane întregii dinastii. Ştefan a trebuit să plătească o despăgubire familiei Losoncz, care ar fi avut drepturi asupra acestor domenii şi, mai mult decât atât, a continuat să mai cumpere sate de la alţi nobili transilvani, lărgindu-şi şi mai mult domeniul în ciuda protestelor familiilor Bethlen şi Pongracz care reclamau drepturi în zonă.
Ţara de peste munţi a domnilor Moldovei
ŞI într-adevăr posesiunile transilvane au continuat să fie lărgite şi deţinute de urmaşii lui Ştefan cel Mare. Fiul său, Bogdan al III lea, cumpără alte cinci sate de la familia Bánffy, iar mai apoi întinde stăpânirea şi mai mult în zona Lăpuşului, constituind o adevărată enclavă moldovenească în Transilvania. Mai mult decât atât, sunt numiţi şi funcţionari moldoveni în aceste teritorii, iar încă din timpul vieţii lui Ştefan cel Mare bisericile ortodoxe sunt sprijinite, mai ales cele din episcopia de la Vad. Totodată simbolurile ştefaniene se înmulţesc pe clădirile din această zonă a Transilvaniei, precum relieful în piatră cu bourul Moldovei de la Uriu, dar şi de la Boian. Apogeul stăpânirii moldoveneşti în Transilvania este atins în vremea lui Petru Rareş(1527-1538;1541-1546), fiul nelegitim al voievodului moldovean.
Acesta profită de îngenuncherea Ungariei de către otomani la Mohacs în 1526 şi se implică în luptele pentru tron dintre Ferdinand de Habsburg şi nobilul transilvănean Ioan Zapolya, cel care a înăbuşit însânge războiul ţărănesc al lui Gheorghe Doja. Promite ajutor în luptă lui Ioan Zapolya împotriva lui Ferdinand de Habsburg pentru recunoaşterea posesiunilor transilvănene, la care Zapolya, prin actul din 1529, promite adăugarea bogatei regiuni a Rodnei şi Bistriţa. Petru Rareş intră cu trupele, în acelaşi an, în Transilvania, şi îi bate cumplit pe habsburgi la Feldioara, capturând peste 50 de tunuri mari asigurându-i tronul lui Zapolya care era de altfel susţinut şi de turci. Impune în urma acestor incursiuni şi o contribuţie de război de 4.000 de florini braşovenilor. Intră din nou cu armată mare în Transilvania, asediază Bistriţa şi o cucereşte pentru a-i ”reaminti” lui Zapolya că avea o promisiune de respectat.
Ameninţat cu turcii de Zapolya, Petru Rareş se retrage din Ardeal. Era recunoscut însă stăpânul unui domeniu imens. ”Peste 100 de sate, câteva cetăţi, un înfloritor oraş comercial (Bistriţa), dar mai ales Valea Rodnei, cunoscută prin minele sale de aur, constituia acest domeniu”, scria Ştefan Gorovei în lucrarea sa ”Muşatinii”. De altfel, Petru Rareş recunoştea că această ”ţară” a domnului Moldovei în Transilvania a fost obţinută cu sabia. ”pentru ţara Ardealului, voi ştiţi că am dobândit-o cu sabia şi n-am de gând s-o dau nimănui, nici unui rege”, scria voievodul moldovean braşovenilor. Domeniile transilvane şi-au îndeplinit şi rolul de refugiu în vremuri de restrişte pentru Petru Rareş care, trădat de boieri în faţa invaziei otomane din 1538, se refugiază în cetatea Ciceului.
După 1541, Petru Rareş părăseşte cetatea şi, cu ajutorul turcilor, obţine din nou tronul Moldovei. Cetatea Ciceului începe să fie dematelată în 1544, din ordinul lui Martinuzzi, pentru a preveni o nouă intervenţie a moldovenilor în Ardeal mai ales în condiţiile în care aceştia deveniseră din nou tributari otomanilor. Ultimul voievod Muşatin care revendică fieful transilvan este Alexandru Lăpuşneanu. Acesta a cerut Imperiului Habsburgic în 1552 domeniile transilvănene deţinute în aceea perioadă de imperiali.
Refuzul acestora a dus la noi incursiuni moldoveneşti în Ardeal, Lăpuşeanu sprijinind ca pretendent la tronul Ungariei pe fiul lui Ioan Zapolya, cu promisiunea că domnul moldovean primeşte tot ceea ce a aparţinut înaintaşilor săi în Transilvania. În 1556, fiul lui Zapolya este pus pe tronul Ungariei, dar ”uită” pe moment de promisiunile către Lăpuşneanu. Noi incursiuni moldovenenşti în Ţara Bârsei fac ca la 1558 Dieta de la Alba Iulia să recunoască lui Lăpuşneanu întregile posesiuni transilvănene ce odinioară au fost date şi cucerite de muşatini. După moartea lui Alexandru Lăpuşneanu aceste posesiuni sunt definitiv pierdute de voievozii Moldovei.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
