Eroi celebri din lumea animală. Povestea porumbelului care a salvat de la moarte 200 de soldaţi, chiar dacă a fost împuşcat în timpul misiunii
0De multe ori eroii se află şi în lumea necuvântătoarelor. De-a lungul istoriei au fost consemnate numeroase situaţii în care animalele au devenit celebri pentru curajul de care au dat dovadă. Printre acestea se numără porumbei, cai, câini sau chiar balene, care au salvat zeci şi chiar sute de vieţi omeneşti.
De-a lungul timpului omul a dresat diferite specii sau rase din lumea animală pentru a-i servi în gospodărie , drept hrană la vânătoare dar şi în luptă. Alteori pur şi simplu au domesticit animalele doar pentru a le servi drept companie.
Cert este că încă de acum 20.000 de ani, de când se presupune că a fost domesticit câinele, omul şi animalul au conlucrat împreună, pentru ca mai apoi din neolitic, prezenţa animalelor domesticite să fie una obişnuită în comunităţile umane.
De-a lungul secolelor animalele şi-au îndeplinit rolul pentru care au fost domesticite, au cărat, au fost sacrificate, au păzit sau au vânat pentru cei care le ofereau hrană şi adăpost. Totodată în anumite momente animalele s-au distins printr-o voinţă proprie , printr-un curaj şi o inteligenţă de care nici măcar omul nu s-a simţit capabil.
Ev-urile umanităţii sunt pline de exemple de animale-erou, care au salvat vieţi sau care au schimbat cursul istoriei. O parte a acestor eroi din lumea necuvântătoarelor au rămas necunoscuţi, alţii se bucură încă de recunoaştere. Dintre poveştile despre animale-erou cele mai cunoscute sunt cele ale porumbelului care a reuşit să salveze peste 200 de oameni, a cîinelui-sergent care a scăpat de la moarte prin intoxicare sute de soldaţi dar şi a calului decorat pentru curaj pe câmpul de luptă .
Sergentul Stubby, războinicul din tranşee
Unul dintre cele mai cunoscute animale-erou este Stubby un căţel care a ”servit” în armata Statelor Unite în primul război mondial. A fost unul dintre cei mai decoraţi ”soldaţi” americani după marele război fiind şi avansat la gradul de sergent. Practic Stubby trebuia salutat de răcani, cu respect conform gradului său. Povestea lui Stubby este fascinantă. Se presupune că este din rasa Boston Terrier şi inţial a fost un câine vagabond.
A fost descoperit în iulie 1917 de soldaţii din regimentul 102 infanterie în timp ce le urmărea cu interes antrenamentele de pe terenul de fotbal din campusul universităţii Yale din New Haven statul Connecticut. Deşi iniţial alungat, câinele se întorcea mereu pentru a urmări antrenamentele. Soldaţii au fost amuzaţi de prezenţa căţelelui şi în cele din urmă a fost chiar adoptat de caporalul Robert Conroy. Mai mult decât acesta l-a ascuns pe vasul cu care a plecat pe frontul de vest în primul război mondial. În timpul călătoriei a fost în cele din urmă descoperit de comandantul regimentului. Simpaticul patruped a reuşit însă să salute, ridicând laba dreaptă în sus. Până şi comandantul a fost câştigat de câinele vagabond botezat de Conroy, Stubby.
Devenise preferatul ofiţerilor şi a fost „înrolat„ în regiment. I-au fost confecţionate, spune Ann Bausum autorea cărţii ”Stubby the War Dog: The True Story of World War I’s Bravest Dog”, chiar plăcuţe metalice de indentificare. Odată ce a ajuns în Franţa, noul ”soldat„ canin a intrat în focul războiului. S-a distins printr-un curaj ieşit din comun. A fost descris de Ann Bausum dar şi de presa americană în special de ”New York Times”, drept sufletul şi simbolul tranşeelor.
Conroy cu Stubby FOTO bbc.co.uk
A participat la 17 bătălii dar şi epuizantul război de tranşee specific primului război mondial, în special pe frontul de vest. ”New York Times„ povesteşte cum Stubby a salvat viaţa întregului regiment la Chemin de Dames. Mai precis, toţi soldaţii dormeau în tranşee, când germanii au împrăştiat în linişte gazul ucigător. Soldaţii regimentului ar fi urmat să moară în somn. Stubby a simţit însă gazul la timp şi spuneau ziariştii americani a parcus în viteză toată lungimea tranşeului, lătrând şi muşcând de haine soldaţii, până aceştia şi-au pus masca de gaze şi au plecat la loc sigur. Pentru această „faptă de arme”, Stubby a primit prinul său grad militar, ”soldat clasa întâi”.
De altfel este una dintre multe alarme pe care le dădea Stubby în tranşee. Prezenţa câinelui era vitală pentru viaţa soldaţilor din tranşee, el fiind singurul care sesiza la timp gazele. Totodată Stubby s-a remarcat prin găsirea răniţilor, parcurgând uneori terenul dintre tranşee, prin foc inamic pentru a salva vieţi. Stubby a participat inclusiv la marea bătălie de la Seicheprey de pe 20 aprilie 1918 sau în ofensiva brutală de la Saint-Michel, Aisne-Marne şi Champagne-Marne. A fost rănit de două ori. Totodată Stubby era expert în a demasca spionajul german. Era aproape imposibil să te strecori în apropierea unui tranşeu în care se afla Stubby.
Spre amuzamentul soldaţilor americani, în Argone a depistat şi prins de fundul pantalonilor un soldat german pitit în nişte tufe. I-a fost confecţionată şi o uniformă şi a fost de multe ori medaliat pentru curaj deosebit. După ce ”a fost lăsat la vatră”, Stubby a devenit o celebritate fiind cunoscut inclusiv de preşedintele Widrow Wilson şi a participat la paradele militare care celebrau victoria. Purta uniformă, medalii şi inclusiv însemnele noului său grad, fiind promovat sergent după terminarea războiului. Generalul John Pershing l-a elogiat într-un discrus spunând că Stubby s-a remarcat prin ”eroism de cel mai înalt calibru” şi ”bravură sub foc inamic”. Stubby a murit în 1926, în somn. A fost împăiat şi expus la muzeul Smithsonian.
Porumbelul care a salvat viaţa a 200 de soldaţi
Una dintre cele mai emoţionate poveşti despre animalele erou rămâne totuşi cea a porumbelului femelă ”Cher Ami”, o pasăre mesager din timpul primului război mondial. Intrase în serviciul armatei americane în toamna anului 1918 în ”U.S. Army Signal Corps”, o unitate specializată în transmiterea de mesaje şi informaţii pe câmpul de luptă. Cum de multe ori era imposibil de tras fire, porumbeii rămâneau o soluţie la îndemâna oricărei unităţi. ”Cher Ami” era cel mai inteligent şi curajos porumbel ”de război”. Până în octombrie 1918, avea 12 misiuni îndeplinite, deosebite de grele, transmiţând mesaje legate de picior prin focul inamic. De altfel, soldaţii germani încercau mereu să doboare porumbeii ştiind că poartă mesaje importante.
”Cher Ami” porumbelul erou FOTO alpinepub.wordpress.com
Pe 3 octombrie 1918, ”Cher Ami”, se afla cu Divizia de Infanterie 77 condusă de maiorul Whittlesey. Comandantul american se afla încercuit de regimente germane, împreună cu cei 500 de soldaţi ai săi într-o pădure. Whittlesey a trimis mai mulţi porumbei călători pentru a anunţa trupele americane unde se află. Păsările au fost însă împuşcate şi doborâte de soldaţii germani. Pe 4 octombrie artileria americană ştia că pădurea este plină de nemţi. A lansat un adevărat baraj de artilerie, aruncând în pădure obuze grele. Culmea, fără să ştie poziţia diviziei 77, americanii şi-au bombardat propriile trupe. Atunci Whittlesey a trimis cel mai bun porumbel, pe care-l păstrase, şi anume ”Cher ami“. Mesajul pe care trebuia să-l livreze era următorul:
”Suntem pe drumul paralel cu 276.4. Propria artilerie a lansat un baraj asupra noastră. Pentru Dumnezeu, opriţi focul”. ”Cher Ami“ trebuia să ducă un mesaj care trebuia să salveze viaţa celor 200 de soldaţi rămaşi. Dacă mesajul nu ajungea aceştia urmau să fie zdrobiţi de artilerie sau împuşcaţi de nemţi. Imediat ce a fost lansat, au început soldaţii nemţi să tragă în porumbel.
”Cher Ami“ a fost lovit de două ori şi avea în piept o gaură de dimensiunea unei monede mici. Cu toate acestea, porumbelul nu s-a oprit. A reuşit să se înalţe dincolo de punctul de ochire şi a reuşit să străbată, rănit cumplit peste 40 de kilometri în doar 25 de minute. Când s-a auzit clopotul de la postul de transmisiuni al comandamentului, soldatul l-a găsit pe ”Cher Ami” căzut şi plin de sânge.
A luat mesajul l-a distribuit, iar viaţa celor 200 de soldaţi americani a fost salvată. Impresionaţi de soarta porumbelului, care orbise parţial şi aproape a rămas fără un picior, chirurgiii militari au iniţiat o misiune contracronometru de salvare a vajnicului „soldat”. Rămas fără un picior, înlocuit cu unul de lemn în miniatură, ”Cher Ami” a supravieţuit. A fost dus în Statele Unite şi a fost simbolul Departamentului de Servicii al SUA. A murit un an mai târziu din cauza complicaţiilor. A fost onorat cu ”Croix de la Guerre” şi numeroase alte distincţii militare pentru curajul său. A fost deasemenea împăiat şi expus la Smithsonian.
Singurul cal ajuns la rangul de sergent
În timpul războiului din Coreea, tot în armata americană s-a distins şi sergentul Reckless care de fapt erau o iapă. Povestea acesteaia este remarcabilă, după cum o arată şi site-ul american dedicat personal calului devenit „puşcaş marin”. A fost cumpărat în 1952 de locotenentul Eric Pedersen din cadrul corpului de Puşcaşi Marini de la un băiat coreean Kim Huk Moon, pentru 250 de dolari. Băiatul coreean a fost nevoit să-şi vândă calul, destul de apreciat la curse pentru a-i cumpăra surorii sale o proteză pentru piciorul amputat din cauza războiului. Iniţial, calul botezat Reckless a fost folosit pentru a transporta armament între posturile armatei americane. În scurt timp ofiţerii şi-au dat seama că iapa coreeană poseda o inteligenţă ieşită din comun.
Sergentul Reckless FOTO wikipedia.org
Era capabilă să reţină imediat drumul şi putea fără însoţitor să care armament sau muniţie către posturi. Totodată căra răniţi, uneori trăgându-i cu botul de pe câmpul de luptă. Devenise starul regimentului de puşcaşi marini din care făcea parte, fiind iubită pentru că salva vieţile răniţilor. Cea mai importantă faptă de bravură făcută de Reckless a fost în zona de război numită „Avanpostul Vegas”. Reckless a cărat în tranşe, prin foc inamic şi printr-un baraj cumplit de artilerie, nu mai puţin de 5 tone de armamet de la un post la altul fără însoţitor.
În aceeaşi bătălie din 1953 a cărat şi răniţi, iapa fiind rănită la rândul său de două ori, dar fără să abandoneze misiunea. A fost cel mai decorat cal, promovat la gradul militar de sergent de către generalul Randolph McC Pate. A servit în rândurile puşcaşilor marini până în 1960. Sunt poveşti care spun că iapa Reckless era atât de respectată încât în timpul bombaradamentelor, soldaţii îşi scoteau vestele antiglonţ şi o acopereau. Mai mult decât atât aceştia precizeau că sergentul Reckless nu este cal ci „puşcaş marin”. A murit în 1968 şi a fost îngropată cu onoruri militare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
