Cum arăta cu adevărat Ştefan cel Mare: o figură plină, cu mustăţi, plete lungi şi blonde. Chipul său adevărat se mai păstrează doar în trei biserici
0Faptele de arme ale lui Ştefan cel Mare şi o mare parte a vieţii sale sunt cunoscute şi sunt descrise cu lux de amănunte de cronicari şi demnitari contemporani ai voievodului. Mai puţin cunoscut este chipul lui Ştefan cel Mare. Felul cum arăta cu adevărat voievodul a ridicat de-a lungul timpului numeroase semne de întrebare.
Ştefan cel Mare, ”athleta christi”, cum l-a numit papa Sixtus al IV lea pentru izbânzile sale împotriva otomanilor, a fost descris ca personalitate de mulţi cronicari şi demnitari. Majoritatea au fost contemporani. Faptele sale de arme sunt binecunoscute, victoriile şi strategiile de mare lider folosite pentru a birui un adversar mult mai numeros.
Totodată este cunoscută activitatea sa diplomatică şi puterea economică a „Moldovei ştefaniene“. Culmea, se ştie foarte puţin despre felul cum arăta cu adevărat domnitorul. Numeroasele descrieri se referă exclusiv la trăsături morale. Singurele indicii scrise privind înfăţişarea voievodului ne sunt oferite de cronicarul Grigore Ureche în Letopiseţul Ţării Moldovei.
”Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat”, mărturii de o acurateţe îndoielnică, având în vedere că acest cronicar se naşte la aproape o sută de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare. În orice caz, aflăm doar că nu era înalt, fără să se precizeze dacă era şi scund. Singurele mărturii privind modul în care arăta Ştefan cel Mare se află într-o carte bisericească din secolul al XV lea şi pe zidăria a două bisericii ctitorii voievodale.
Chipul lui Ştefan cel Mare, „inventat” de Gheorghe Asachi
Adevăratul chip al lui Ştefan cel Mare este foarte puţin cunoscut şi astăzi. Sunt foarte multe copii fanteziste, spun specialiştii, inspirate de picturi târzii de pe pereţii mănăstirilor sau bisericilor şi reprezintă de fapt doar modul în care respectivul pictor bisericesc şi l-a imaginat pe voievod. În principal, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ştefan cel Mare era imaginat până şi de academicieni drept un voievod cu figură trasă, ascetică, cu mustăţi ample şi barbă mare, pe cap având o coroană de inspiraţie bizantină.
Totodată era acceptată ca axiomă varianta lui Ureche, Ştefan cel Mare fiind mic de stat şi vânjos. Specialiştii spun că de fapt totul a pornit de la Gheorge Asachi şi că Ştefan nu arăta nici pe departe aşa cum era imaginat în epocă.
”Figura lui Ştefan cel Mare era cunoscută numai după o litografie fantezistă a lui Gheorghe Asachi, litografie care fusese executată după o pictură de la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi după o copie de pe tabloul votiv al bisericii de la Bădeuţi, care însă nu era cel original. Ambele aceste variante portretistice stau sub influenţa artei post-bizantine; o figură meditativă, mai curând ascetică, notă accentuată de mustăţi şi barbă imense”, scrie istoricul Ion Solcanu, specialist în artă medievală în articolul ”Portretul lui Ştefan cel Mare în pictura epocii sale. Noi consideraţii”, inclus în lucrarea ”Ştefan cel Mare şi Sfânt 1504-2004. Portret în istorie”.
Adevăratul chip al voievodului, descoperit în 1881
Imaginea lăsată posterităţii de Gheorghe Asachi a fost considerată până şi de mediul academic cea mai corectă. De altfel, imaginea voievodului, pe zidurile multor mănăstiri ctitorite chiar de acesta, a fost distrusă fie de timp, fie de invazii.
Cu toate acestea, o descoperire din 1881 a făcut lumină. Episcopul Romanului Melchisedek descoperă în acest an pe una dintre filele Tetraevangheliarului de la Mănăstirea Humor chipul lui Ştefan cel Mare. Cartea bisericească a fost comandată de Ştefan cel Mare şi terminată la 1473. A fost scris şi miniat de ieromonahul Nicodim de la mănăstirea Putna. Practic, este un document chiar din timpul vieţii domnitorului.
”Ştirea era comunicată Academiei Române în şedinţa din 13 noiembrie 1881, ocazie cu care episcopul Melchisedek îşi exprima credinţa că miniatura de pe foaia Tetraevangheliarului de la Humor reprezintă «adevăratul şi autenticul portret al marelui Ştefan», preciza Solcanu în aceeaşi publicaţie. Mediul academic obişnuit cu reprezentările lui Asachi sau Constantin Lecca a respins iniţial opinia lui Melchisedek.
Inclusiv Bogdan Petriceicu Haşdeu nu a fost de acord cu această ipoteză. Abia la începutul secolului XX, istorici precum Nicolae Iorga, Trafali sau Balş au început să acorde atenţie chipului voievodal din cartea bisericească de la Mănăstirea Humor. Au fost studiate până astăzi toate reprezentările voievodului pe zidurile mănăstirilor.
Unde s-au păstrat adevăratele picturi
Practic, chipul voievodului se păstrează doar pe Tetraevangheliarul de la Humor, pe tablourile votive din bisericile Sfântul Ilie de la Suceava, mănăstirea Voroneţ, Sfântul Nicolae Rădăuţi, Pătrăuţi, Sfântul Nicolae de la Dorohoi, Dobrovăţ, dar şi la mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Cu toate acestea, după mai bine de un secol de cercetări, s-a ajuns la concluzia că multe dintre aceste reprezentări ale voievodului sunt târzii, copii şi nicidecum reale.
Pe zidurile bisericilor, în urma unor distrugeri a fost refăcută pictura, fără a se şti cum arăta originalul, imaginaţia zugravului zămislind trăsăturile voievodului. Fără urmă de îndoială însă chipul real al voievodului a fost păstrat în doar trei locuri: la Humor, Voroneţ şi Pătrăuţi.
”Dintre toate portretele pictate ale lui Ştefan cel Mare, originale şi contemporane lui sunt, cert, numai cele de pe evangheliarul de la Humor şi din pictura bisericii Voroneţ şi, incert, cel din pictura bisericii Pătrăuţi. Celelalte portrete ale marelui voievod trebuie apreciate diferenţiat pentru că, după cum s-a constatat din cele expuse mai sus, portretele din pictura bisericilor Sf. Ilie – Suceava şi Sf. Nicolae – Rădăuţi sunt, în parte, refaceri târzii; cel din pictura bisericii Sf. Nicolae – Dorohoi este martelat, iar cel din tabloul votiv al bisericii Dobrovăţ, deşi original, a fost totuşi executat cu un sfert de secol după moartea lui Ştefan cel Mare, adaugă în articolul său istoricul Solcanu.
Tot acesta precizează că artiştii care au realizat tablourile votive de la Pătrăuţi şi Voroneţ, dar şi cel care a realizat miniatura din cartea bisericească de la Humor, l-au cunoscut pe voievod şi au redat direct trăsăturile acestuia, cum erau în realitate. În toate aceste reprezentări voievodul arată la fel: un moldovean rotund la faţă, tuns ca oamenii de la munte şi cu mustăţi blonde.
”O figură plină, rotundă, cu frunte largă, cu sprâncene groase, dar frumos arcuite care străjuiesc ochii albaştri cu nasul drept şi subţire, sub care o mustaţă deasă acoperă buza de sus, cu o barbă puţin voluntară. Acest chip care exprimă seninătate şi blândeţe, tânăr în portretul de pe foaia din evangheliar, mai vârstnic în pictura voroneţiană, dar viguros în ambele, este încadrat de un şuvoi de plete blonde care îi acoperă gâtul şi umerii aşa cum, şi astăzi, în regiunile de munte, unde portul nostru strămoşesc s-a păstrat nealterat, mai poartă bătrânii satului”, precizează Ion Solcanu. Cât despre înălţimea şi forţa voievodului, datele reale lipsesc.
Practic nu se cunoaşte cu exactitate dacă era scund sau înalt, vânjos sau subţire. Cert este că sabia pe care o mânuia în luptă era destinată unui individ puternic, spun specialiştii. Totodată, există mărturia medicului veneţian Matei de Murano, care îl vede pe Ştefan cel Mare şi-l consultă, la apusul vieţii sale. Ştefan cel Mare avea 71 de ani, iar veneţianul este impresionat de vigoarea domnitorului moldovean. ”Domnul este un om foarte întelept, vrednic de multă laudă şi iubit mult de supuşi, fiindcă este îndurător şi drept, foarte veghetor şi darnic, bine încă pentru vârsta lui, de nu l-ar fi apăsat această boală”, scria medicul veneţian.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
