Ce însemna să fii mare boier la români: lux sfidător, cheltuieli absurde şi deseori faliment din cauza fuduliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bal boieresc FOTO historia.ro
Bal boieresc FOTO historia.ro

Pentru a-şi menţine prestigiul rangului, dar şi pentru a avea o cât mai aleasă reputaţie, boierii români  recurgeau de multe ori la cheltuieli faraonice pentru lux şi servitori, dar şi pentru mese bogate oferite invitaţilor sau pentru milostivirea săracilor. De multe ori ajungeau la sapă de lemn.

Boierii români erau, mai ales în secolele XVIII-XIX, renumiţi pentru opulenţă şi investiţii uriaşe în imagine. De multe ori îşi cheltuiau toată averea, ajungând la sapă de lemn, doar pentru a avea o bună reputaţie în societate, dar mai ales pentru a-şi eclipsa rivalii.

Ighemonia, simandicoşenia şi ifosul

Un mare boier din secolul al XVIII-lea dacă dorea să ajungă pe buzele tuturor şi mai ales, aşa cum îşi doreau aceştia, cunoscut posterităţii trebuia să fie aşa ighemon, simandicos şi cu ifos. 

Aceste atribute sunt explicate şi de Constanţa Vintilă Ghiţulescu în lucrarea sa ”Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti 1750-1860”. Pentru un boier ighemonia însemna măreţia. Apoi marele boier trebuia să fie simandicos adică a-şi arăta cinstea şi greutate numelui familiei sale. Nu în cele din urmă boierul trebuia să aibă ifos, adică în sensul acelor vremi, rangul pe care-l deţinea. Pentru a atinge cele trei atribute, boierimea românească trebuia să facă investiţii consistente, mai ales în imagine. Trebuia să-i convingă pe cei mulţi că este un ighemonicos, simandicos şi cu ifos, să fie pomenit şi cinstit. 

”Frica de Dumnezeu şi mersul la biserică arată deseorio trăsătură principală a acestor boieri(...) Post, mers la biserică, rugăciuni, danii către biserici, spitale şi mănăstiri,largheţe faţă de supuşii de pe moşii, mai ales cu prilejul marilor sărbători religioase, la Crăciun şi la Paşte, de exemplu, gesturi şi atitudini care definesc calitatea de mare boieri. Un boier ighemonicos, simandicos şi cu ifos trebuia să fie astfel, şi nu altfel”, precizează Constanţa Vintilă Ghiţulescu în ”Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti 1750-1860”. 

Generozitatea marilor boieri, o carte care trebuie jucată neapărat

Marele boier trebuia să fie milostiv şi bisericos dar în acelaşi timp să-şi arate şi puterea rangului şi măreţia.  Una dintre caracteristicile unui mare boier era generozitatea. Indiferent ce ar fi simţit sau ce l-ar fi împins inima să facă, boierul trebuia să fie milostiv. Măcar de ochii lumii. Gura lumii, dar şi modul în care urma să rămână în memoria posterităţii era un lucru esenţial pentru un boier român. 

Tocmai de aceea, o bună parte a averilor boiereşti se duceau pe acte de milostenie. Fie în timpul vieţii prin danii săracilor, mănăstirilor, spitalelor sau orfelinatelor, fie după moarte mai ales prin înzestrarea fetelor sărace în vederea căsătoriei. 

”Generozitatea este una dintre marile calităţi ale boierimii româneşti. Lăsăm la o parte opera de ctitorire, de altminteri foarte importantă, pentru că se înscrie în cu totul alt registru, şi ne oprim mai ales la rolul săracului în manifestarea generozităţii. Mai întâi de toate, calea individuală: nu existan testament de mare boier care să nu conţină mile şi pomeni pentru cei săraci”, scrie Constanţa Vintilă Ghiţulescu în lucrarea amintită. 

De exemplu, arată autoarea, marele ban Constantin Bălăceanu a lăsat 5.000 de taleri de care să beneficieze 20 de fete sărace pentru a-şi construi zestrea de care aveau nevoie pentru măritiş. 

Blănuri, alaiuri de servitori şi mese pantagruelice

Totodată, boierii români încercau să impresioneze la orice pas. În acest scop îşi risipea averile pe toalete scumpe, pe caleşti care mai de care şi alaiuri de servitori, majoritatea inutili. Prestigiul unui boier se cântărea şi în funcţie de giuvaierurile purtate, de calitatea şi valoarea hainelor, de numărul robilor şi al slugilor dar şi în funcţie de ospeţele pe care le dădea la conac. Boierul încerca să-şi atragă cât mai mulţi susţinători, să-i convingă de puterea, rafinamentul şi totodată de mărinimia sa. 

”Curtea unui conac boieresc este populată  cu un număr foarte mare de slugi şi robi ţigani, folosiţi pentru treburi cât mai mărunte. Numărul lor nu ţine totdeauna de rentabilitatea economică, ci de prestigiu: cu cât sunt mai numeroşi cu atât măreţia şi prestigiul boierului vor fi mai mari.(....)Toată această fală, susţinută de un comportament milostiv faţă de cei mulţi, aşa cum se întâmplă cu multe dintre obrazele de cinste, aduce nemurirea atât de mult visată, aşteptată, cumpărată cu multă dărnicie”, se arată în lucrarea amintită.

Alaiurile boiereşti erau impresionate, drumul caleştii fiind deschis de o armată de servitori, care la ceasul serii purtau rânduri de făclii. Bijuteriile, hainele scumpe, caleştile şi numărul mare de servitori aveau darul să impresioneze mulţimile. Totodată marii boieri dădeau mese de povestit nepoţilor, la care invitau prieteni, apropiaţi. 

Totodată, mereu aveau în altă cameră şi o masă pentru nevoiaşi, pe cheltuiala lor. Pentru un prânz se făcea cheltuieli enorme. Boierul moldovean Teodor Balş dădea mereu mese de poveste invitaţilor, cu câte 12 feluri de mâncare la care se adaugă şi alte bunătăţi. Iordache Filipescu la rândul său a sărăcit oferind mese îmbelşugate atât prietenilor, cât şi săracilor. 

”Era întotdeauna înconjurat de familie şi toţi prietenii săi era bineveniţi la masa lui. O altă masă era zilnic întinsă la parterul casei sale pentru săraci. Câteodată se adunau acolo câteva duzini de oameni. Această ospitalitatea mărinimoasă şi realmente seniorală i-a zdruncinat atât de tare afacerile încât a fost obligat să-şi vândă una câte una marile sale moşii. Cu toate acestea nu ar fi acceptat niciodată să-şi schimbe modul de viaţă”, scria diplomatul rus Nikolai Karlovici Giers, citat de Constanţa Vintilă Ghiţulescu. 

De altfel, mulţi boieri au ajuns la sapă de lemn din cauza cheltuielilor exagerate şi a opulenţei. 

Vă mai recomandăm şi:

Cum s-a construit prima casă cu balcon din Bucureşti. Scandalul iscat de vecini a ajuns să fie discutat de boieri la domnie

Povestea negustorului de berbeci ajuns cel mai crud domnitor al Ţării Româneşti. Schingiuia boieri pentru a afla unde-şi ţin averile

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite