„L-au mai forțat 10 minute să tragă bușteanul”. Ce spune un martor despre moartea calului campion de la Cormaia

0
0
Publicat:

Un martor ocular la competiția de la Cormaia de duminică, 25 mai, unde un cal a murit, mărturisește că „l-au mai forțat 10 minute să mai tragă bușteanul până la linia de sosire, deși asta o făcea un utilaj de obicei”.

FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Un cal evaluat la 20.000 de euro a murit duminică, la Cormaia, după ce tocmai câștigase cursa de tras bușteni la care participa, iar efortul i-a fost fatal. În localitatea bistrițeană din Sîngeorz Băi, regiunea în care s-a născut fostul internațional Gabi Balint, s-a desfășurat Concursul Internațional de tras bușteni, cu participare internațională.

Conform celor relatate de matorul de la fața locului, Falko, calul campion a fost supus unei probe care presupunea mutarea unui buștean de trei tone, împreună cu un alt cal, pe o distanță de câțiva metri.

„L-au mai forțat 10 minute să mai tragă bușteanul”

Mulți dintre competitorii săi nu au reușit să miște sarcina de pe loc. Regulamentul competiției stabilea că în cele două minute de concurs, câștigătorul este cel care parcurge cea mai mare distanță cu bușteanul, scrie Fanatik.

„Era vorba să tragă un buștean foarte greu. Unii au estimat că avea vreo trei tone, în timp ce calul avea o tonă așa. Mulți cai nu au reușit să miște de pe loc acel buștean. Era vorba de două minute. Cel care parcurgea cea mai mare distanță cu acel buștean timp de două minute, era declarat câștigător. De departe a câștigat Falko.

Nu a fost, însă, de ajuns că două minute a făcut niște eforturi imense, spre deliciu celor peste 2000 de spectatori și spre fala proprietarului, l-au mai forțat 10 minute să mai tragă bușteanul până la linia de sosire, deși asta o făcea un utilaj de obicei.

După care l-au dezlegat și au venit să facă parada roată pe la mulțime, în aplauze, poze și filmulețe. Când au ajuns în dreptul meu la 10 metri, a căzut Falko. Am știut că moare. Și am plecat de acolo.”, a declarat fostul primar al comunei Feldru, martor la competiție.

De asemenea, Ștefan Sângeorzean, fost primar al comunei Feldru, a adăugat că „un medic veterinar a fi constatat, că din cauza supra-solicitării, a efortului, au făcut calul o hemoragie, un infarct”.

„În următoarele 20 de minute, mulțimea a năvălit ca sălbaticii în jurul calului, nefiind o forță de ordine mare. Erau doi jandarmi care n-au făcut față… să facă ei poze cu un cal mort. În final a acoperit cu o prelată. Totul s-a întrerupt.

Din ce înțeleg, ulterior, n-am participat, un medic veterinar a fi constatat, că din cauza supra-solicitării, a efortului, au făcut calul o hemoragie, un infarct. În mod clar, dacă mai există autorități în țara asta și poate că mai sunt dintre ei și care nu-s corupți și nu-s așa, vor scoate la iveală tot ce trebuie și mai ales vor face niște reglementări, cum să se organizeze aceste concursuri, ca să nu se mai întâmple”, a precizat Ștefan Sângeorzan.

„Dacă există un vinovat moral, acel vinovat e proprietarul”

Fostul primar a mai declarat că actualul edil din Sângeorz-Băi nu este vinovat de tragedie, având în vedere că în prezent nu există niciun regulament care să stabilească limite concrete ale unui astfel de concurs.

Totuși, Ștefan Sângeorzan, a punctat că, din punct de vedere moral, responsabilitatea principală îi revine proprietarului calului, care a insistat să-l folosească în concursuri și să-l forțeze să tragă încă 10 minute după încheierea probei.

Dacă există un vinovat moral, acel vinovat e proprietarul, nimeni altcineva, nimeni nu l-a obligat să-și ducă la toate concursurile calul, nimeni nu l-a obligat să mai tragă 10 minute după ce s-a oprit concursul. Dar dacă nu există reglementări, nu înseamnă că a făcut ceva ilegal, dar vinovat moral consider că este proprietarul.

Și el era acolo. Sigur că nu a putut fi foarte încântat, dar nu l-am văzut să-și smulgă părul din cap și să plângă. În mod cert, acest cal, plimbându-se dintr-o țară în alta, are asigurări foarte bune. Ca pagubă materială, nu cred. Nici nu aș vrea să spun că omul n-a fost afectat pierzându-și animalul, dar nici nu l-am văzut foarte afectat.

E prima dată când l-am văzut, înțeleg că-i un slovac care locuiește prin Satul Mare. În combinație cu ăștia cu cai, cu ăla din Baia Mare. E o întreagă rețea care se învârt multe zeci de milioane de euro în jur acestei povești”, a spus, în final, pentru FANATIK, Sângeorzan.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite