Cum a luat naştere, la Bistriţa, celebrul Xenomorph din seriile Alien. „Monstrul” are peste jumătate un metru şi este realizat din piese LEGO
0Fanii seriilor Alien l-au putut admira zilele acestea, la Bistriţa, pe Xenomorph, personajul principal din celebra serie. Acesta are peste jumătate de metru şi a fost realizat de un împătimit al LEGO-ului. Este primul proiect de acest gen din România.
Săptămâna aceasta, Casa Argintarului din Bistriţa a găzduit o expoziţie inedită de LEGO. Printre piesele de rezistenţă s-a numărat Xenomorph, personajul principal din seriile Alien.
Realizatorul, care este şi coordonatorul expoziţiei de LEGO, Tony Tocaci, este un împătimit al seriilor Alien. Acesta a mai reprodus şi până acum personaje din celebrele serii, însă niciuna la această dimensiune.
Xenomorph are peste jumătate de metru şi reproduce până şi saliva monstrului. Proiectul după care a fost realizat aparţine unor fraţi spanioli, care au şi scos o carte cu instrucţiuni.
„E pasiune. Sunt fan Alien de când mă ştiu. Am mai făcut piese mai mici, dar când l-am văzut pe acesta nu am rezistat tentaţiei şi a trebuit să îl fac”, precizează Tony Tocaci, cel care a realizat primul Xenomorph de dimensiunea aceasta din România.
„Monstrul” a mai fost expus şi la Braşov, Bistriţa fiind al doilea oraş unde ajunge Xenomorph. Pentru realizarea sa au fost necesare 1524 de piese, unele dintre ele foarte rare. Cozile, de exemplu, au fost fabricate doar în două seturi în perioada 1998-1999.
La corp s-a mers şi pe adaptări, Tony Tocaci folosindu-se şi de geamurile de la maşini. Pentru a se asigura că Xenomorph este stabil, Tony a folosit piese destinate lucrărilor tehnice. Personajul principal din Alien este realizat doar din piese din plastic, neavând nicio structură metalică menită să-i asigure stabilitatea.
„Am stat o lună până când au venit toate piesele. Munca efectivă nu a fost nu ştiu cât de multă. Cred că am stat în două zile, după-masa. Singur am lucrat la el”, completează bistriţeanul pasionat de LEGO.
Tony Tocaci are 38 de ani şi este specialist IT. Acesta s-a îndrăgostit de piesele LEGO imediat după Revoluţie, când s-au deschis graniţele, iar jucăriile populare din întreaga lume au ajuns şi în România.
O pădure defrişată şi mocăniţa de pe Valea Vaserului, reproduse din LEGO
Xenomorph nu a fost singurul proiect inedit care a putut fi admirat la expoziţia de LEGO de la Bistriţa. Organizatorii au expus şi un munte cu o pădure defrişată, completat de mocăniţa de pe Valea Vaserului, „responsabilă” pentru transportul lemnului.
La acest proiect au muncit pe brânci preţ de 4 zile şi câte 10 oameni. Totul a fost făcut din imaginaţie, pe loc, fără vreo schiţă realizată în prealabil.
„Se văd butucii care au rămas după defrişări, cu tot ce înseamnă, cu camioane care transportă lemnul. Încercăm să tragem un semnal de alarmă cu privire la ceea ce se întâmplă”, a mai spus Tony Tocaci.
Marmureşeanul Grigore Tomoioagă a reprodus şi mocăniţa de pe Valea Vaserului, care completează acest munte. Aceasta, deşi este realizată din piese LEGO, respectă întru totul originalul. Creatorul a văzut-o pe viu şi i-a făcut poze la faţa locului, pentru a se asigura că nu se abate de la original. Până şi modul cum iese fumul este reprezentat din piese LEGO.
Tot Grigore Tomoioagă a expus la Bistriţa o spectaculoasă locomotivă americană, inspirată din modele reale.
Vă mai recomandăm:
Cum redau piesele Lego comandate din Germania, Olanda şi Anglia splendoarea satului maramureşean