Piața centrală din Baia Mare, o istorie tulbure a vechiului centru economic din Evul Mediu
0Centrul istoric al municipiului Baia Mare are o istorie veche ce datează din secolul al XIV-lea. Orașul este atestat documentar de la 1347. Piața Libertății de azi, din Baia Mare, a fost reabilitată într-un amplu proiect ce s-a derulat între anii 2002-2004.
Piața are forma dreptunghiulară care s-a păstrat de sute de ani, cu toate că edificiile care o mărginesc și-au schimbat fațada de-a lungul timpului. Sub clădiri există pivnițe ce au trezit imaginația unor scriitori locali. Volumul „În afara cercului” de autorul băimărean Walter Übelhart este un exemplu în acest sens.
Volumul este o continuare a romanului „În umbra lui Shakespeare”, de același autor, care vorbește cu curaj despre un argintar care a trăit în anii 1600 în Baia Mare, chiar într-una din locuințele acestea și care ar fi ajuns în Anglia, având acces la înalta societate. Unele dintre secvențele filmate la ecranizarea romanului au fost turnate chiar aici, în beciul în care se presupune că avea laboratorul argintarul băimărean.
Centru economic în dezvoltare
Vechi imagini păstrate la Arhivele Naționale ori Muzeul de Istorie vorbesc despre un centru economic în dezvoltare, o piață în care comerțul era în floare.
„Edificiile trainice din piatră sau cărămidă erau, fie sedii de instituții, (cum era sediul magistratului/Curie civitatis, Casa fiscului, Sediul Ordinului Minoriților, Casa Provizoratului etc), fie proprietatea unor membri bogați ai comunității”, scriu autorii Viorel Rusu și Lucia Pop în volumul „Clădiri, edificii, monumente și statui cu poveste”.
„În secolul al XVIII-lea multe din aceste case au aparținut unor funcționari ai monetăriei. Cele mai multe dintre case erau construite din lemn și erau destinate locuitorilor de rând”, se mai arată în volum.
De altfel, lemnul a fost principalul material de construcție chiar și în mediul urban, până după anii 1800.
„Puține din casele de lemn aveau o fundație mai trainică sau pivnițe, acestea din urmă fiind elemente edilitare care indicau o stare socială ceva mai bună, construcțiile fără fundație fiind clasificate ca și <căsuțe>, ele nefiind prezente în piața centrală, ci doar la periferia orașului și pe domeniile din afara lui”, mai arată autorii.
Baia Mare în Evul Mediu, documente abia de la 1600
Aceștia mai spun că, deși orașul este atestat documentar de la 1347, nu există documente istorice prea multe despre cum arăta orașul în Evul Mediu din Baia Mare.
„Despre cum arăta Baia Mare în Evul Mediu avem informații documentare de abia din jurul anilor 1600. Conform acestora, orașul a fost împărțit întâi în cinci sectoare – la 1604 – ulterior – în 1643, în patru sectoare, cu câte patru-cinci străzi fiecare”, mai arată autorii.
În incinta pieței - centrul vechi de astăzi - locuiau, la 1643, doar 70 de contribuabili (capul familiei fiind considerat contribuabil). În jurul anilor 1750, structura edilitară a orașului avea deja 555 de case, din care doar 48 erau din piatră sau cărămidă. 30 erau în piața centrală, iar 18 pe străzile adiacente.
Principala funcție a pieței centrale sau a pieței mari, cum era numită, era găzduirea unor târguri anuale, foarte căutate de negustori și comercianți care veneau de la mari distanțe pentru a vinde și cumpăra mărfuri diferite. Veneau negustori din Grecia, Iperiul Otoman, Polonia sau multe altă țări pentru că Baia Mare era un cunoscut centru comercial.
„În zilele de târg era mare forfotă în piață și în jurul pieței. Pe lângă negustorii străini, comercianții și meșteșugarii locali își expuneau produsele diverse și de bună calitate. Nu trebuie să uităm că locuitorii satelor din jur, care făceau parte din domeniile orașului, asigurau cele necesare traiului zilnic cu produse ale muncii lor”, mai arată autorii.
Două secole de transformări
Din păcate, nu există alte documente care să vorbească despre alte activități ce aveau loc în Evul Mediu, în piața centrală din Baia Mare, care, mai spun autorii, „cu siguranță măsura pulsul comunității, cel puțin prin faptul că aici se aflau sediile principalelor instituții care coordonau societatea urbană.”
Prin secolul al XVIII-lea aici au avut loc transformări majore, iar în secolul al XIX lea s-au accentuat simțitor tendințele de urbanziare și modernizare a orașului. Populația a crescut constant de la 3,744 locuitori, câți erau la 1820, la 4.250, în anul 1842 și chiar 9.089, în 1896.
Elementele de capitalism care au apărut treptat au dus la schimbări esențiale în viața economică a orașului. „A crescut simțitor numărul meseriașilor și al meșteșugarilor, acest lucru fiind în directă corelare cu dezvoltarea și diversificarea nevoilor cotidiene ale locuitorilor. Pe de altă parte, apar noi elemente de identitate culturală care impun importante transformări în aspectul și organizarea urbană”, mai spun autorii.
Imobilele, cercetate de istorici
Cercetarea caselor din centrul vechi ce a avut loc între anii 2003-2004 a scos la iveală diferitele concepții arhitecturale și tehnici de construcție care au fost folosite de-a lungul timpului în orașul Baia Mare. „Existau mai multe construcții care comunicau cu vechea monetărie a orașului, deoarece se aflau în imediata vecinătate a unor imobile care făceau parte din aceleași parcele medievale”, mai arată Viorel Rusu și Lucia Pop.
De prin anii 1850, 1860 au început să apară fotografiile care ilustreză vechiul oraș Baia Mare.
După Primul război Mondial a început o dezvoltare vizibilă a orașului. Edilii au început să construiască în mod sistematic, după un plan. Astfel, locul unde avea loc târgul anual și săptămâna s-a transformat într-un parc ce invita băimărenii la relaxare.
Baia Mare, stațiune climaterică
În perioada 1930-1940, orașul Baia Mare a beneficiat de statutul privilegiat de statiune balneo-climatică, aceasta fiind amplasată pe întreg malul drept al râului Săsar. Zona cunoscută astăzi sub denumirea „Usturoiul”, era un loc unde erau aplasate băile cu apă bogată în fier, sulf și arsen.
Orașul era situat pe partea stângă a râului Săsar, iar pe partea dreaptă era stațiunea.
Însă, toți locuitorii orașului trebuiau să respecte o serie întreagă de dispoziții privind igiena publică, dar și a locuințelor particulare. „Spre exemplu, locuitorii din zona stațiunii balneo-climatice (îndeosebi din zona centrală, unde erau multe puncte de atracție pentru turiști) trebuiau să păstreze curat trotuarul din dreptl imobilului în care locuiau, iar iarna să presare nisip sau rumeguș, să înlăture săpada și gheața”, menționează același volum.
Orașul, extins după venirea comuninștilor
După venirea comuniștilor la putere, din 1945, zona pieței centrale a cunoscut tumultul noii vieți politice cu adunări electorale, demonstrații, adunări populare și mitinguri organizate de parrtidele politice.
Orașul s-a extins foarte mult odată cu venirea comuniștilor, astfel că prin anii 1960-1965 s-au construit foarte multe cartiere de locuințe, cămine muncitorești pentru nefamiliști, cinematografe etc.
„În acest context, orașul a devenit reședința regiunii Baia Mare (în 1950), numită ulterior Maramureș, iar în anul 1968 s-a numit județul Maramureș, cu reședința la Baia Mare”, mai arată autorii.
În perioada 2002-2004, prin proiectul „Centrul de afaceri Millenium III”, au avut loc ample lucrări de reabilitare și au făcut vechea piață centrală să arate așa cum este astăzi. Valoarea proiectului a fost de aproape 4 milioane și jumătate de euro și a vizat complexul arhitectural de patrimoniu declarat monument istoric în ansamblu și peste 20 de construcții medievale.
Se încarcă comentariile...
