Legea vânătorii şi a celei de acordare a despăgubirilor pentru pagubele făcute de animalele sălbatice, modificate. S-au făcut deja propuneri
0Datorită faptului că legislaţia în forma sa actuala, este complicată şi interpretabilă în defavoarea proprietarilor de teren, cazurile în care s-au acordat despăgubiri sunt puţine, după procese îndelungate şi costisitoare în instanţă, sau chiar absente la nivelul Judeţului Maramureş s-a venit cu ideea modificării a trei acte normative, inclusiv Legea vânătorii.
Având in vedere numeroasele pagube produse anual culturilor agricole de către animale sălbatice şi faptul că procedura acordării de despăgubiri este anevoioasă si totodată in scopul prevenirii eventualelor stări conflictuale între persoanele păgubite şi gestionarii fondurilor de vânătoare, prefectul judeţului Maramureş, ing. Anton Rohian, cu sprijinul deputatului de Maramureş Gheorghe Simon precum şi al ministrului Liviu Marian Pop, a înaintat instituţiilor competente propunerea de modificare a Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, a Hotărârii de Guvern nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic şi a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 353/2008 privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii.
În expunerea de motive se arată că procedura de obţinere a despăgubirilor începe cu depunerea, la primărie, a unei cereri de constatare a pagubelor. Această cerere trebuie formulată în termen de 24 de ore de la descoperirea pagubelor, un termen mult prea scurt pentru fermieri.
"Ulterior, potrivit art. 3 coroborat cu art. 4 alin. 4) şi 5) din H.G. nr. 1679/2008, în termen de 48 de ore trebuie întrunită o comisie din care fac parte, obligatoriu, un reprezentant al primăriei, un reprezentant al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, un reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. In toate cazurile, constatarea pagubelor se realizează în prezenţa persoanei păgubite sau a unui reprezentant legal al acesteia, dar la evaluare poate participa şi un reprezentant al gestionarului fondului de vânătoare, ori apreciem ca fiind necesară prezenţa obligatorie a gestionarului în cadrul acestor comisii de constatare a pagubelor.
Comisia constată pagubele produse culturilor, întocmesc procese verbale şi efectuează calcule concrete ce vizează procentul despăgubirilor, în funcţie de cheltuielile efectuate de către persoana păgubită până la data producerii pagubei cu înfiinţarea şi întreţinerea culturii agricole sau silvice.
Aceste cheltuieli, în majoritatea situaţilor nu se pot justifica, lucrările agricole fiind efectuate în cele mai multe cazuri prin sprijin reciproc între proprietari, cu seminţe proprii sau îngrăşamânt natural.
În plus, pentru a putea emite pretenţii la despăgubiri, agricultorul trebuie sa aibă suprafaţa de teren declarată în Registrul Agricol şi totodată pe lângă cele prezentate mai sus să amplaseze pe plantatie “mijloace de indepărtat exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, fixe sau mişcătoare, fizice ori chimice, permise de lege, cu ajutorul cărora vor alunga sau vor împiedica pătrunderea exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic în interiorul culturilor”, se arată în expunerea de motive.
Plecând de la această constatare şi de la nemulţumirea maselor de proprietari afectaţi de pagubele produse culturilor agricole de animale sălbatice, în continuă creştere, în sensul că sunt total nedreptăţiţi şi ei rămân cu paguba an de an, se impune după caz, modificarea şi/sau completarea unor prevederi a legislaţiei în vigoare, astfel încât pe viitor să se poată evita eventuale stări conflictuale între persoanele păgubite şi gestionarii fondurilor de vânătoare cei trei iniţiatori cer shimbarea legii vânătorii şi a legii care reglementează acordarea de despăgubiri.
"În concluzie, prin aprobarea propunerilor mai sus formulate de modificare şi/sau completare a legislaţiei în vigoare, se urmăreşte în primul rând prevenirea unor astfel de incidente, iar în situaţia în care totuşi au loc astfel de pagube, despăgubirea în condiţii mult mai simplificate şi mai puţin birocratice a proprietarilor de culturi agricole", se mai arată în documentele trimise.
Citeste si: Accident de vânătoare lângă Galaţi. Un bărbat a ajuns la Urgenţe împuşcat în ambele picioare