Dumitru Pop, continuatorul operei din Cimitirul Vesel: „Nimeni nu a aflat de unde a avut Stan Ioan Pătraş ideea de a râde de moarte“
0
Cimitirul vesel din Săpânţa, unul din locurile cele mai cunoscute în toată lumea care vorbesc despre tradiţa şi cultura românească, atrage an de an mii de turişti. Este singurul loc din lume în care moartea este luată în râs. Dumitru Pop este cel care duce mai departe ceea ce a început acolo Stan Ioan Pătraş, iniţiatorul epitafurilor vesele de pe crucile din cimitir.
Stan Ioan Pătraş a început să facă cruci pe care a desenat secvenţe din viaţa defunctului şi a compus epitafuri hazlii în anul 1935. Există o teorie conform căreia autorul s-ar fi inspirat din cultura dacilor, despre care se spune că socoteau moartea ca un eveniment vesel. În realitate, nimeni nu poate spune cu precizie ce l-a inspirat pe artist, poate doar de umorul său pentru care era recunsocut. ”Nimeni nu a afla de unde a avut Stan Ioan Pătraş ideea de a râde de moarte. Era un OM din toate punctele de vedere. Putea să râdă de oricine şi de orice. O mişcare dacă ai făcut-o şi el a simţit ceva deosebit la tine, deja te-a apostrofat. Simţeai că ori râdea de tine, ori te atenţiona cu ceva. Eu l-am cunsocut foarte bine pentru că eram foate apropiaţi şi a ţinut foarte mult la mine”, spune acum Dumitru Pop, cel care continuă să realizeze crucile din cimitir.
Elevul lui Stan Ioan Pătraş, continuatorul operei lui de la 14 ani
Crucile care au făcut celebru satul Săpânţa sunt unice atât prin culoarea albastră în care sunt vopsite, cât mai ales pentru epitafurile, unele hazlii, care descriu viaţa defunctului. Toate sunt scrise folosind limbajul specific zonei. Dumitru Pop Tincu spune că, deşi în viaţa de zi cu zi nu mai foloseşte acelaşi limbaj, el este păstrat cu stricteţe pe cruci, aşa cum a început iniţiatorul său. ”Avea darul vorbirii de aici din Săpânţa; accentul ăsta, săpânţan. Oamenii, altfel îl priveau când simţeau dulceaţa asta a vorbirii din Săpânţa. Eu mi-am pierdut un pic din accent, pentru că aici vin oameni din toată lumea şi trebuie câteodată să vorbesc ca să fiu şi înţeles, pentru că dacă vorbesc numai cu dialect zonal nu mai înţelege nimeni. Dar pe cruci sunt scrise cuvintele exact aşa cum se pronunţă în zonă”, explică el.
Dumitru Pop Tincu continuă opera lui Stan Ioan Pătraş din 1977, după moartea acestuia din urmă. Era doar un copil când i-a devenit ucenic artistului, avea doar nouă ani, iar când a murit Stan Ioan Pătraş, elevul de atunci avea doar 14 ani. ”În timpul ăsta am învăţat toate felurile de lucruri pe care dânsul le făcea. Am învăţat tot ce gândea el să facă. El pornea, iar eu continuam lucrarea. Versurile, tot de la dânsul le-am învăţat. De aia sunt eu aici, acum, pentru că am fost numit să fiu continuatorul dânsului. Ştia că am potenţial şi din cauza asta am fost numit să duc mai depate opera lui. Înainte de moarte, dânsul a lăsat - cum se zice la noi - cu limbă de moarte, să fiu continuatorul acestei tradiţii”, mai explică Dumitru Pop Tincu.
Reţeta, strict secretă, brandul anulat
Reţeta după care lucrează e păstrată de iniţiatorul operei, ba chiar a încercat să o înregistreze ca marcă, însă după ce a reuşit, a fost contestată şi astfel a pierdut procesul. ”Eu am făcut o marcă înregistrată cu crucile ”tip Săpânţa”, dar am ajuns să fie anulat acel brand. Aşa i-a venit cuiva ideea, să nu se poată folosi nimeni de această formă de apărare a tradiţiei. Dar sunt modelele care nu se găsesc în alte părţi a ţării”, explică el. Apoi continuă să-şi spună nemulţumirea legată de faptul că ”albastrul de săpânţa” nu mai este o marcă înregistrată. ”Am făcut o marcă înregistrată cu albastru de Săpânţa, m-am gândit că ar trebui să fie un brand ce trebuie apărat, că va fi o legătură a comunei care nu se va pierde, dar a mers cineva la Bucureşti şi m-a dat în judecată. Se spunea că a fost albastru şi înainte de mine, că nu pot să fac brand pe ”albastru”. Şi mi-au anulat brandul. Dar, oricum, nu ştie nimeni să-l obţină”, continuă el. Omul spune că va merge la CEDO să-şi ceară dreptul de a proteja opera unică în lume. Şi, ca să justifice necesitatea protecţiei acestei opere, el se plânge că un designer a copiat imagini din Cimitirul Vesel şi le-a folosit în creaţiile vestimentare. ”I-am făcut o notificare şi aştept să văd ce îmi răspunde. Mă gândesc să-i fac chiar o plângere penală”, mai spune el.
Dumitru Pop: ”Cine s-a născut, nu cred că nu moare”
Dumitru Pop Tincu încearcă să păstreze întocmai modul de lucru şi reţeta originală, chiar dacă acum, epitafurile nu mai sunt toate la fel de amuzante. Artistul spune că nu toţi oamenii sunt la fel şi că nu în toate cazurile se poate glumi pe tema aceasta. ”Nu toate sunt amuzante, pentru că nu tot omul este egal. Diferenţa de la om la om e şi în familie, darămite în societate. Acolo, fiecare cu viciul lui. Că a fost rău, că a fost bun, că a suferit... sunt multe persoane care au murit în diferite împrejurări, accidente. Asta e un lucru tragic, orice ar fi, nu se pot spune lucruri care nu sunt adevărate. Fiecare om, cu părticica lui. Asta este istoria fiecărei persoane, iar în cimitir o să vedeţi că persoana îşi spune acolo toată durerea ei cu care a plecat de pe acest pământ”, continuă el. De altfel, cu toate că munca lui este legată de evenimentul cel mai neplăcut al vieţii, mai precis finalul ei, artistul spune că nu este afectat. Ba mai mult, arată el, sunt persoane care vor să-şi vadă crucea încă din timpul vieţii, ca nu cumva să scrie ceva prea ironic. ”Omul trebuie să fie pregătit. Cine s-a născut, nu cred că nu moare. Mulţi îmi spun că ei ştiu când le vine ceasul. Sunt persoane care vin înainte de moarte şi spun că vor să le fac crucea, să o vadă. Dar nu fac diferenţă între cel ce nu o vede şi cel ce o vede. Eu cunosc persoana şi ştiu exact unde să o ating”, mai arată el.
Reţeta după care prepară nuanţa de albastru folosit pe cruci e încă secretă. Şi, după cum spune el, va fi un cotinuator, dar deocamdată nu ştie pe cine va numi să continue opera începută în 1935. De altfel, ca profesor la Şcoala Populară de Artă, el spune că a întâlnit mulţi tineri talentaţi, însă deocamdată nu a numit pe cineva. Un lucru este cert, însă: crucile vor fi, întotdeauna, lucrate manual, fără freze sau alte scule moderne. De asemenea, desenele, pictura naivă, toate se vor păstra la fel şi în viitor, cu sau fără brand.
Poeţi în vizită la Săpânţa
Una din vizitele importante pe care le-a primit la Săpânţa a fost cea a lui Nichita Stănescu şi Adrian Păunescu. Atunci, Nichita a primit o ”lecţie” de patriotism local din partea săpânţanului, după ce a ”îndrăznit” să amintească de Brâncuşi în curtea lui Stan Ioan Pătraş, acolo unde astăzi locuieşte Dumitru Pop. ”Nichita era într-un pulover de lână gri, şi de cum a intrat pe poartă, a aruncat ochii pe două lemne tăiate, mari, cu o circumferinţă de 1,2, sau 1,3 metri. <Parcă văd gâtul lui Brâncuşi>, a zis el, uitându-se la lemnele lungi. Şi i-am zis eu: nu, nu, asta este gâtul Maramureşului. Gâtul lui Brâncuşi este în sud, la dumenavoastră. Dar inspiraţia a venit din Maramureş. Infinitul este funia”, povesteşte el. ”Funia” este un motiv deseori întâlnit pe porţine maramureşene sculptate şi se referă la acele spirale sculptate pe lungimea porţilor, insinuând că acesta ar fi putut fi motivul care l-a inspirat pe Brâncui atunci când a sculptat Coloana Infinitului.
Astăzi, în Cimitirul Vesel sunt pest 1200 de cruci, iar cele mai amuzante sunt marcate cu o bulină galbenă, pentru a fi mai uşor de găsit de turişti. Anual, locul este căutat de mii de vizitatori, veniţi din toată lumea. Locul este unic în lume tocmai datorită acestei atitudini în faţa morţii.
Mai puteţi citi:
Zilele Maramureşului, eveniment dedicat promovării identităţii culturale a maramureşenilor
Se încarcă comentariile...
