Capodopere a filmului românesc filmate în Maramureş. De la viaţa haiducului Pintea şi până la primul documentar 3D din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Piersic a jucat rolul lui Pintea Viteazul Foto: Arhivă
Florin Piersic a jucat rolul lui Pintea Viteazul Foto: Arhivă

Istoria, tradiţia, poveştile şi obiceiurile Maramureşului nu au trecut neobservate de-a lungul anilor. Una dintre cele mai iubite şi cunoscute poveşti este cea care a pus şi bazele realizării filmului „Pintea“, una dintre cele mai apreciate pelicule a tuturor timpurilor. O altă producţie importantă, realizată în judeţul din nordul ţarii, a fost cea a primului documentar filmat 3D, în România.


Povestea peliculei „Pintea“ porneşte în 1974, când Casa de Filme 5 îl angajează pe regizorul Mircea Moldovan pentru realizarea unui film despre viaţa renumitului haiduc Pintea Viteazul. Filmul a intrat în faza de producţie la 1 iulie 1975, iar filmările au avut loc în perioada 6 octombrie 1975 - 7 ianuarie 1976. Scenariul filmului este inspirat din viaţa renumitului haiduc, despre care au fost spuse numeroase legende populare.

Filmările s-au desfăşurat în mare parte în Maramureş la Hoteni, Mara, Deseşti, Budeşti, Călineşti, Sârbi, Sat Şugatag, Baia Mare şi în puţine alte zone ale României. Filmul a fost vizionat pentru prima dată la 31 mai, fiind un real succes. De-a lungul anilor a fost văzut de 4.820.385 de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situaţie a numărului de spectatori înregistrat de filmele româneşti de la data premierei şi până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Naţional al Cinematografiei. El a fost relansat la 1 iunie 2001, fiind vizionat de încă 1.281 spectatori.

Florin Piersic este cel care a jucat rolul haiducului Pintea, alături de el jucând şi Nae Ghe. Mazilu, Constantin Diplan, Aristide Teică şi Maria Ploae. Actiunea filmului se petrece în Transilvania, între sfârşitul secolului al XVII -lea şi începutul secolului al XVIII - lea. Grigore Pintea, fost ofiţer în armata habsburgică, se întoarce în satul natal din Maramureş. Moartea părinţilor şi imaginea sătenilor schingiuiţi de oamenii grofului îl determină să treaca la haiducie, folosindu-şi cunoştinţele de tactică şi strategie militară. Din film nu lipsesc nici momentele de dragoste şi nici cele de luptă. Este un film complet, o adevărată capodoperă a producţiilor româneşti, ce merită văzută sau revăzută.

Primul documentar 3D din România, filmat în Maramureş

O altă producţie importantă, filmată în Maramureş a fost cea a filmului documentar „Culegătorii de folclor“. În regia lui Gabriel Boholt, filmul este primul documentar etnografic românesc realizat în format 3D în Romania. Pelicula a fost vizionată pentru prima dată în 30 ianuarie 2012, la cinema Patria din Bucureşti.

Cu scopul principal de-a promova Maramureşul, „Culegătorii de folclor“ face parte dintr-o trilogie trilogie de documentare 3D, următoarele doua episoade fiind „Moş Pupăză“ şi „Nunta în Maramureş“. Producţia celor trei documentare a durat aproximativ 20 de zile, toate având legătură strânsă cu tradiţia şi obiceiurile Maramureşului.

„Culegătorii de folclor“ a fost realizat pe Valea Izei şi Sighetu Marmaţiei, având la bază viaţa unui cuplu tânăr de muzicieni din Maramures. Documentarul este creaţia unei echipe România Film coordonată de Gabriel Boholt şi Marius Iuraşcu, directorul general RomâniaFilm.

 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite