Baia Mare nu va avea prea curând camere de supraveghere. Motivele sunt incredibile
0Subiectul camerelor de supraveghere a fost din nou luat în discuţie în cadrul şedinţei de Consiliu Local ce a avut loc miercuri. Din păcate, în viitorul apropiat, acestea nu vor putea fi achiziţionate. Nu doar costurile ridicate, ci şi lipsa unui sediu definitiv al Poliţiei Locale sunt motivele pentru care primăria nu poate face acest angajament.
O nouă şedinţă a Consiliului Local a avut loc miercuri, când s-a votat bugetul pentru Baia Mare. Una din propunerile de amendamente a venit din partea unui consilier, care a cerut să se aloce o sumă, oricât de mică, pentru implementarea proiectului de monitorizare video în Baia Mare. ”Să prindem o sumă cât de mică, ca să avem pe ce să discutăm”, a cerut Ştefan Pop.
Cererea lui a fost, însă, contracarată de Vasile Marcel Barbul, director în cadrul Primăriei, care a arătat că prin acestă metodă nu se va rezolva problema. Ba chiar mai mult, acesta a explicat şi de ce Baia Mare nu va avea prea degrabă camere de supraveghere. ”Înafara costurilor care sunt foarte ridicate, mai sunt câţiva factori tehnici care trebuie luaţi în calcul înainte de implementarea proiectului de monitorizare video”, a precizat el. El s-a referit, apoi, la lipsa unui sediu stabil a Poliţiei Locale. ”Nici până în ziua de astăzi, Poliţia Locală, acolo unde se va amenaja dispeceratul, nu are un sediu stabil. Impelmentarea acestui proiect presupune un dispecerat de la începutul proiectului, pentru ca persoanele desemnate să monitorizeze situaţia, să aibă posibilitatea să o facă. Neavând un sediu care să ştim că rămâne valabil măcar 10 ani de aici înainte, nu putem demara acest proiect”, a precizat el. De asemenea, el a amintit, apoi, de costurile foarte ridicate. ”A doua problemă este aceea că trebuie să găsim un furnizor de servicii de date securizat, respectiv să organizăm o procedură de achiziţii, pentru că acest sistem presupune legarea la serviciul de date securizat, care are un cost destul de ridicat, cel puţin - am estimat noi – în jur de 100-120.000 de euro, în fiecare an. După ce cele dou aspecte tehnice se vor rezolva, putem discuta de implementarea proiectului, de începerea montării camerelor de supravegere”, a conchis Vasile Marcel Barbul.
Existenţa camerelor de supraveghere şi-au dovedit utilitatea, oferind informaţii concrete în cazuri de infracţionalitate. În alte ţări europene s-a constatat o scădere consistenă a infracţionalităţii.
În Maramureş, un orăşel precum Baia Sprie a reuşit să implementeze proiectul de ani buni.
Mai puteţi citi:
Plastifina, o plastilină ecologică şi netoxică, joaca transformată într-o mică afacere