Cursuri Anticorupţie pentru directorii şcolilor din Bacău, organizate în premieră de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău organizează cursul "Managementul instituţiilor de învăţământ din perspectiva strategiei anticorupţie în educaţie”, destinat personalului de îndrumare, conducere şi control din învăţământul preuniversitar. Primele ore ale programului de formare au avut loc vineri, 6 martie, la Colegiul Economic ”Ion Ghica” Bacău.

Întreg cursul este coordonat şi va fi susţinut de profesorul Teodora Craus, director - adjunct al Colegiului Economic ”Ion Ghica” Bacău. ”Odată cu apariţia Strategiei Anticorupţie în Educaţie, care asigură cadrul de implementare şi dezvoltare a obiectivelor Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012–2015 la nivelul sectorului educaţional, considerăm că este necesară organizarea  unui program de formare continuă de scurtă durată, în cadrul căruia să se prezinte noţiuni legate de legislaţia în vigoare, aplicabilă în cazurile de corupţie, detalierea sarcinilor ce revin unităţilor de învăţământ în implementarea Strategiei Anticorupţie în Educaţie, proiectarea şi realizarea activităţilor de educaţie în domeniul prevenirii şi combaterii cazurilor de corupţie în unităţile de învăţământ şi în societate, cu scopul respectării normelor de etică şi conduită morală pentru personalul angajat în sectorul educaţional”, ne-a declarat profesorul de istorie Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

În România, fenomenul corupţiei s-a generalizat la toate nivelele societăţii. În procesul de tranziţie şi de adaptare la condiţiile economiei de piaţă concurenţiale, corupţia a devenit un fenomen structurat şi specializat, prezent în toate domeniile vieţii economice sociale şi politice, inclusiv în sistemul educaţional. „Corupţia reprezintă un risc şi o ameninţare la adresa securităţii naţionale,  care afectează toate problemele societăţii: economia, apărarea, diplomaţia, administraţia, ordinea publică, echilibrul social, educaţia şi sănătatea. Ea reprezintă o problemă importantă a societăţii româneşti actuale, care afectează cvasitotalitatea domeniilor sociale şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor statale,  afectând astfel nivelul de trai al populaţiei, prin creşterea nejustificată a costurilor sociale. Cursul are ca scop formarea unei atitudini corecte şi responsabile faţă de fenomenele de corupţie, atât în rândul cadrelor didactice, a managerilor şcolari, cât şi în rândul elevilor, promovarea unor campanii de informare şi conştientizare a tinerilor, privind riscurile corupţiei la nivelul sistemului de învăţământ, dar şi al societăţii, chiar schimbarea mentalităţilor“, a mai precizat, într-un comunicat, Gabriel Stan.
Obiectivele cursului sunt familiarizarea cursanţilor cu noţiunile de legislaţie referitoare la fenomenul de corupţie, în societate şi în unităţile de învăţământ; identificarea factorilor de risc de la nivelul unităţilor de învăţământ şi a măsurilor care pot fi luate pentru prevenirea faptelor de corupţie; evaluarea amplorii fenomenului corupţiei în România şi în lume; identificarea cauzelor, formelor şi efectelor negative, pe care le generează aceasta în societate, clasificarea sectoarelor vulnerabile la corupţie şi a factorilor de risc corespunzători ş.a.
Profesorii care urmează orele „Anticorupţie“ vor învăţa despre corupţie, din perspectiva Uniunii Europene, legislaţie, sarcini care le revin pentru prevenirea fenomenului iar pentru toate temele vor exista şi studii de caz.
 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite